Biserica lui Cristos care este în Moldova

II. CE TREBUIE SĂ FIM?
Noul popor al lui Dumnezeu,
trimis în misiune la oamenii de astăzi

În Biserică, noul popor al lui Dumnezeu, fiecare membru este preot, profet şi rege

Economia mântuirii înregistrează maxima sa concentrare în umanitatea lui Cristos, care devine astfel sacramentul primordial, principal al mântuirii. Din Cristos, ca din izvorul ei natural, mântuirea se răspândeşte la toate popoarele de orice rasă, culoare, cultură, neam, prin acel canal care este Biserica, care, la rândul ei, este sacrament universal de mântuire, arcă de mântuire pentru toţi. Din marele canal, mântuirea curge ca în mici rezervoare în fiecare credincios; aceştia însă nu sunt doar subiecţi pasivi care primesc mântuirea, ci devin şi ei, la rândul lor, canale care o transmit mai departe. Astfel, sacramentalitatea originară a lui Cristos se revarsă mai întâi în Biserică şi, prin Biserică, în toţi membrii ei vizibili.

În această perspectivă a sacramentalităţii, se poate înţelege mai uşor doctrina referitoare la oficiile de preot, profet şi rege cu care este înzestrat noul popor al lui Dumnezeu şi toţi cei care fac parte din el.

Observăm mai întâi că cele trei oficii, de preot, profet şi rege, deja la poporul vechii alianţe, erau oficii sacramentale, oficii sacre, pe care cineva le primea printr-o ungere sfântă. Sunt trei oficii sacramentale, pentru că îndeplinesc funcţii prin excelenţă soteriologice: preotul mijloceşte mântuirea şi o transmite poporului ales; profetul vesteşte şi proclamă mântuirea, iar regele conduce şi guvernează poporul mântuit.

Titularul cel mai demn şi legitim al celor trei oficii este Fiul lui Dumnezeu când asumă natura umană. Într-adevăr, Isus Cristos (Cuvântul lui Dumnezeu întrupat) este profetul care vesteşte venirea împărăţiei; este preotul care se jertfeşte pe sine însuşi pe cruce, victimă nevinovată, pentru întreaga omenire; şi este regele noului popor al lui Dumnezeu, capul Bisericii, păstorul veşnic al sufletelor.

Noul popor al lui Dumnezeu devine moştenitorul direct şi imediat al celor trei oficii mesianice: sacerdotal, profetic şi regal, fie pentru că Cristos, Mesia, este capul său, fie pentru că este plenipotenţiarul ales de Dumnezeu pentru a comunica mântuirea la întreaga omeniri. Prin tripla acţiune, de preot, profet şi rege, noul popor al lui Dumnezeu îşi exercită funcţia vicarială de reprezentant plenipotenţiar al lui Cristos în faţa tuturor popoarelor pământului, pentru a le face părtaşe la darul mântuirii.

Noul popor al lui Dumnezeu poate exercita tripla acţiune salvifică (de preot, profet şi rege) în două forme: comunitară şi individuală. Forma individuală, la rândul ei, poate fi îndeplinită în două moduri: unul comun tuturor credincioşilor şi altul special, rezervat persoanelor consacrate în vederea unei slujiri speciale în Biserică.

Există mai întâi o exercitare colectivă a celor trei oficii mesianice de către noul popor al lui Dumnezeu. Aceasta este exercitarea cea mai importantă, pentru că este noul popor al lui Dumnezeu în persoană, în comun, cel care a încheiat noul legământ, care este un legământ de prietenie deosebită cu cele trei persoane divine, dar care comportă şi o activitate de reprezentanţă, de vicarietate în raport cu toate celelalte popoare.

Iată cum ilustrează Lumen gentium exercitarea celor trei oficii mesianice de către noul popor al lui Dumnezeu:

a) oficiul sacerdotal: "Cristos Domnul, preot ales dintre oameni (cf. Evr 5,1-5), a făcut din noul popor Ťo împărăţie de preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl săuť (Ap 1,6; cf. 5,9-10). Într-adevăr, cei botezaţi sunt consacraţi prin regenerarea şi ungerea Duhului Sfânt pentru a fi lăcaş spiritual şi preoţie sfântă, pentru a oferi, prin toată activitatea lor de creştini, jertfe spirituale şi pentru a vesti puterea Aceluia care i-a chemat din întuneric la minunata sa lumină (cf. 1Pt 2,4-10)" (LG 10). Conciliul explică, apoi, modul în care se actualizează caracterul sacru şi organic al comunităţii sacerdotale prin intermediul sacramentelor (Botezul, Mirul, Euharistia, Pocăinţa, Ungerea bolnavilor, Căsătoria) şi al virtuţilor (credinţa, speranţa, iubirea) (LG 11).

b) oficiul profetic: "Poporul sfânt al lui Dumnezeu participă şi la misiunea profetică a lui Cristos, aducându-i o mărturie vie mai ales printr-o viaţă de credinţă şi iubire şi oferind lui Dumnezeu o jertfă de laudă, rodul buzelor care mărturisesc numele lui (cf. Evr 13,15)" (LG 12).

c) oficiul regal: "Cristos care s-a făcut ascultător până la moarte şi, de aceea, a fost înălţat de Tatăl (cf. Fil 2,8-9), a intrat în slava împărăţiei sale; lui îi sunt supuse toate până când el însuşi se va supune Tatălui, împreună cu toată făptura, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toate (cf. 1Cor 15,27-28). Această putere el a împărtăşit-o ucenicilor săi, pentru ca şi ei să fie statorniciţi în libertatea regească, iar prin lepădarea de ei înşişi şi printr-o viaţă sfântă să învingă în ei stăpânirea păcatului (cf. Rom 6,12) şi, slujindu-l pe Cristos şi în alţii, să-i ducă pe fraţii lor, cu umilinţă şi răbdare, la Regele căruia a-i sluji înseamnă a domni" (LG 36).

Cele trei oficii mesianice sunt exercitate nu numai în comun - de persoana mistică a Bisericii -, ci şi de fiecare credincios. Această minunată doctrină, căreia Lumen gentium îi conferă demnitate teologică şi ecleziologică, era deja un fapt cunoscut şi practicat de liturgie de mult timp.

Ideea preoţiei implică ideea mijlocirii: preotul este mijlocitorul dintre Dumnezeu şi oameni. Marele preot şi mijlocitor prin excelenţă este Cristos. La rolul de mijlocitor participă toţi cei care primesc harul lui Cristos şi sunt încorporaţi în el. Astfel, prin viaţa sa sfântă, creştinul îşi exercită demnitatea de preot şi îşi îndeplineşte rolul de mijlocitor faţă de orice om, iar acţiunea sa este atât de importantă încât "mântuirea multora depinde şi de el" (Mystici corporis).

Pentru a-şi îndeplini oficiul sacerdotal, creştinii sunt abilitaţi de sacramente şi de virtuţi:

Natura sacră şi structurată organic a comunităţii sacerdotale se manifestă în fapt prin sacramente şi prin virtuţi. Credincioşii, încorporaţi în Biserică prin Botez, devin apţi, în virtutea caracterului baptismal, pentru cultul religiei creştine şi, renăscuţi ca fii ai lui Dumnezeu printr-o nouă naştere, trebuie să mărturisească înaintea oamenilor credinţa pe care au primit-o de la Dumnezeu prin Biserică. Prin sacramentul Mirului sunt legaţi mai desăvârşit de Biserică, sunt întăriţi cu o putere specială a Duhului Sfânt şi, prin aceasta, au obligaţia mai strictă de a răspândi şi de a apăra, prin cuvânt şi faptă, credinţa, ca adevăraţi martori ai lui Cristos. Participând la Jertfa euharistică, izvor şi apogeu al întregii vieţi creştine, ei oferă lui Dumnezeu victima divină şi pe ei înşişi o dată cu ea. Astfel, atât prin oferire cât şi prin sfânta Împărtăşanie, toţi, nu în mod identic, ci fiecare în felul său, îşi împlinesc rolul propriu în acţiunea liturgică. Hrăniţi cu trupul lui Cristos în adunarea sfântă, ei manifestă concret unitatea poporului lui Dumnezeu, care este în mod adecvat semnificată şi minunat realizată prin acest sacrament sublim (LG 11).

Oficiul profetic, care are ca obiect răspândirea faptelor minunate ale lui Dumnezeu, mirabilia Dei, marile evenimente ale mântuirii, este exercitat de credincioşi şi prin cuvânt, atunci când se prezintă ocazia, dar mai ales prin mărturia unei vieţi creştine exemplare, conformă în toate cu marile valori specifice creştinismului (abandonarea totală în Dumnezeu, speranţa vieţii viitoare, dăruirea necondiţionată lui Dumnezeu şi aproapelui, libertatea faţă de ispitele cărnii şi ale diavolului, umilinţa, milostivirea etc.) şi cu porunca cea nouă, porunca iubirii.

În sfârşit, oficiul regal este îndeplinit de credincioşi mai ales în domeniul culturii, pentru a o face tot mai "cristiformă" în toate structurile ei fundamentale: simbolică, economică, politică, etică, axiologică. Domnia lui Cristos asupra lumii şi a naţiunilor se instaurează prin cultură; iar în domeniul culturii, agenţii direcţi sunt credincioşii. Din acest motiv, Lumen gentium încredinţează oficiul regal mai ales credincioşilor, laicilor:

Această putere el [Cristos] a împărtăşit-o ucenicilor săi, pentru ca şi ei să fie statorniciţi în libertatea regească, iar prin lepădarea de ei înşişi şi printr-o viaţă sfântă, să învingă în ei stăpânirea păcatului (cf. Rom 6,12) şi slujindu-l pe Cristos şi în alţii, să-i ducă pe fraţii lor, cu umilinţă şi răbdare, la Regele căruia a-i sluji înseamnă a domni. Căci Domnul doreşte să-şi extindă şi prin credincioşii laici împărăţia: "împărăţia adevărului şi a vieţii, împărăţia sfinţeniei şi a harului, împărăţia dreptăţii, a iubirii şi a păcii" (...) Prin competenţa lor în disciplinele profane şi prin activitatea lor înălţată în mod intrinsec de harul lui Cristos, ei trebuie să contribuie activ ca bunurile create să fie valorificate, prin munca umană, prin tehnică şi civilizaţie, conform cu rânduiala stabilită de Creator şi cu lumina cuvântului său, spre folosul tuturor oamenilor, fără excepţie; să fie împărţite între ei cu mai multă dreptate şi să ducă, pe măsura lor, la progresul universal, în libertatea umană şi creştină. Astfel Cristos, prin membrii Bisericii, va lumina din ce în ce mai mult întreaga societate umană cu lumina lui mântuitoare. Pe lângă aceasta, laicii trebuie să-şi unească eforturile pentru a însănătoşi instituţiile şi condiţiile de viaţă din lume, dacă acestea conţin elemente ce ar îndemna la păcat; astfel, toate acestea vor ajunge conforme cu normele dreptăţii şi, în loc să stânjenească, vor favoriza practicarea virtuţilor. Acţionând astfel, ei vor impregna cu valoarea morală cultura şi lucrarea omului. În acest fel, ogorul lumii va fi mai bine pregătit pentru sămânţa cuvântului divin şi, în acelaşi timp, i se vor deschide mai larg Bisericii porţile pentru ca mesajul păcii să poată străbate lumea (LG 36).

În concluzie, orice acţiune vizibilă a credinciosului care îl urmează pe Cristos (preot, călugăr, laic) poate asuma trei aspecte, în referinţă la preoţia, regalitatea şi profetismul lui Cristos. Poate fi oferită lui Dumnezeu ca sacrificiu (aspectul sacerdotal), poate concura la răspândirea mesajului creştin (aspectul profetic) şi poate contribui la cristificarea societăţii şi a lumii întregi (aspectul regal).

Există o egalitate substanţială între toţi membrii noului popor al lui Dumnezeu, trupul mistic al lui Cristos: toţi sunt mântuiţi şi toţi mântuitori; toţi participă la harul său şi sunt mântuiţi prin acesta; toţi participă la misiunea sa şi pentru aceasta sunt investiţi cu cele trei oficii mesianice de preot, profet şi împărat.

Cu toate acestea, există o deosebire semnificativă între membrii noului popor al lui Dumnezeu în ceea ce priveşte exercitarea oficiilor mesianice, pentru că există acte ale acestor oficii care sunt rezervate numai celor care au fost special consacraţi sau hirotoniţi pentru a le săvârşi. A fost Isus însuşi, fondatorul noului popor al lui Dumnezeu, cel care a voit să-i dea acestuia o structură ierarhică, încredinţând unor membri sarcina oficială de a săvârşi anumite acţiuni pentru a continua şi duce la împlinire economia divină a mântuirii. Astfel, noul popor al lui Dumnezeu nu este un popor amorf, haotic, ci un popor structurat în mod organic, un corp social bine organizat, în care unii membri îndeplinesc anumite acţiuni şi funcţii sacramentale, iar alţii nu. Primii sunt numiţi miniştri consacraţi, iar ceilalţi laici sau simpli credincioşi.