16. STRUCTURI ECLEZIALE DIECEZANE

I. CINE SUNTEM?

I. Biserica particulară, adică dieceza

Dieceza de Iaşi

Situată în estul României, în ţinutul numit Moldova, Dieceza de Iaşi a fost înfiinţată în anul 1884. Are o suprafaţă de 46.070 km2, pe cuprinsul a opt judeţe (Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Galaţi, Vrancea) cu o populaţie de 4.887.995 de locuitori din care 5,48% sunt catolici (cf. Almanahul "Presa Bună" 2003).

În contact cu Imperiul Roman şi îndată ocupat de armatele romane (105-106 d.C.), teritoriul actual al României devine un câmp misionar unde se înfiripă şi apoi se dezvoltă comunităţi creştine înfloritoare îndeosebi pe litoralul Mării Negre şi pe malurile Dunării. Terminologia creştină latină evidenţiază acţiunea de încreştinare în perioada romană până la venirea slavilor migratori. Cu siguranţă, un rol important în încreştinare l-a avut şi influenţa creştinilor romani aflaţi printre coloniştii aduşi după cucerirea Daciei. Organizarea bisericească veche este în strânsă legătură cu sistematizarea administrativ-teritorială romană, sub jurisdicţia episcopului Romei, prin vicarul său din Tesalonic.

Evenimentele politice de după sec. al VI-lea cauzate de migraţii, stabilirea unor popoare, ca de pildă bulgarii, şi încreştinarea lor în vecinătatea poporului român determină intrarea acestuia în sfera de influenţă a Bizanţului. După schisma cea mare orientală (1054), activitatea misionară a ordinelor mendicante (dominicanii şi franciscanii) va duce la consolidarea şi dezvoltarea comunităţilor creştine catolice ascultând de episcopul Romei, atestate în cadrul unor episcopii de scurtă durată la sud de Carpaţi, în Ţara Românească (Severin, Argeş) şi la est de Carpaţi, în Moldova (Siret, Baia, Bacău).

Astfel în ţinutul Moldovei, care s-a numit şi Valahia Minor, în 1227 a luat fiinţă Episcopia de Milcov (1227-1241), în 1371 Episcopia de Siret (1371-1434), în 1413 Episcopia de Baia (1413-1523), iar în 1607 Episcopia de Bacău (1607-1818). Misionarii care au activat erau călugări franciscani, iezuiţi şi dominicani veniţi din Italia, Polonia şi Ungaria. După 1818, activitatea misionarilor catolici din Moldova a fost coordonată de la Iaşi, unde a funcţionat Vicariatul Apostolic al Moldovei (1818-1884).

La 27 iunie 1884, papa Leon al XIII-lea, prin scrisoarea "Quae in christiani nominis incrementum", a înfiinţat iarăşi episcopie pentru Moldova, numind ca episcop, cu reşedinţa în Iaşi, pe Mons. Nicolae Iosif Camilli, la 15 iunie 1884. Dominic Jaquet, Alexandru Teodor Cisar, Mihai Robu şi Anton Durcovici au fost episcopi rezidenţiali, în rest la conducerea diecezei s-au aflat administratori apostolici şi "ordinarii substituti". Cel dintâi episcop originar din Moldova, din Săbăoani, a fost Mihai Robu. La 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit administrator apostolic de Iaşi pe Preasfinţitul Petru Gherghel. La 14 martie 1990 a fost ales şi numit de papa Ioan Paul al II-lea episcop de Iaşi. Oraşul Iaşi, reşedinţă episcopală, are o catedrală cu patronul "Adormirea Maicii Domnului". Sfinţită şi dată în folosinţă pentru cult la 15 august 1789, biserica din Iaşi, care va deveni catedrală, a fost renovată de mai multe ori şi mărită în 1869.

Excelenţa sa episcop Petru Gherghel

S-a născut la 28 iunie 1940 în localitatea Gherăeşti, judeţul Neamţ. După terminarea şcolii generale în satul natal, a intrat în Seminarul Catolic din Iaşi. La 29 iunie 1965 a fost hirotonit preot la Alba-Iulia de către episcopul Marton Aron. Primul loc de apostolat a fost Parohia Barticeşti, în care a activat până în 1967, când a fost transferat la Rădăuţi. La 1 noiembrie 1970 a fost numit profesor la Seminarul din Iaşi, iar în martie 1975 a fost numit rector. La 21 februarie 1978 papa Paul al VI-lea l-a numit printr-un decret al Sfintei Congregaţii a Episcopilor ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolicis al Episcopiei de Iaşi. Instalarea a avut loc la 4 aprilie 1978. În timpul păstoririi ca administrator apostolic (21 februarie 1978 - 14 martie 1990) s-au ridicat numeroase biserici, s-a ridicat moderna clădire a Seminarului din Iaşi, s-au deschis numeroase parohii noi, au fost hirotoniţi aproape 150 de preoţi, au fost trimişi mai mulţi preoţi la studii în străinătate, s-au făcut numeroase vizite pastorale etc. "Revoluţia" din 1989 a deschis un orizont nou de reorganizare bisericească şi de propăşire spirituală. Astfel, la 14 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a ales şi l-a numit pe Mons. Petru Gherghel episcop de Iaşi. Consacrarea a fost oficiată la Seminarul din Iaşi, la 1 mai acelaşi an, de către cardinalul Angelo Sodano, delegat al papei Ioan Paul al II-lea.

Pe stema sa episcopală sunt scrise cuvintele lui Cristos: "Ca toţi să fie una". Inspirându-se din cuvintele Sfintei Scripturi, PS Petru Gherghel şi-a făcut un adevărat program al misiunii episcopale - "ca toţi să fie una" - dorind să-şi ofere viaţa de episcop şi de păstor pentru unitatea Bisericii şi a lumii, să devină instrumentul acestei uniri şi al păstrării comuniunii totale cu Cristos, cu Sfântul Părinte şi cu toţi episcopii, al păstrării tezaurului încredinţat poporului creştin. În această muncă şi aspiraţie la unitate, ocrotitorii principali sunt preasfânta Fecioară Maria şi sfântul Iosif, iar centrul care trebuie să atragă pe toţi este biserica episcopului - catedrala -, inima diecezei fiind seminarul, care pregăteşte pe viitorii colaboratori ai episcopului. "Ca toţi să fie una" - în credinţă, în iubire, în muncă şi în viaţă: "ca toţi să fie una în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca toţi să regăsească unitatea aceleiaşi credinţe şi în celebrarea aceleiaşi Euharistii.

Vicarul general, Excelenţa sa episcop auxiliar Aurel Percă

S-a născut la 15 august 1951 la Săbăoani, judeţul Neamţ. După absolvirea şcolii elementare şi a liceului în Săbăoani, în 1969 a intrat în Seminarul Catolic din Iaşi, pe care l-a absolvit în 1979. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979 la Iaşi, după care a fost numit vicar parohial în Parohia Bacău. În noiembrie 1980 a fost trimis pentru studii de specializare la Roma, unde a obţinut licenţa în teologia orientală, la Institutul Pontifical Oriental, şi în teologie morală, la Academia Alfonsiană. În 1985 a revenit în ţară şi a fost numit cancellarius la Ordinariatul de Iaşi şi în acelaşi timp profesor de teologie morală şi patrologie la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi. Între 1989 şi 1994 a fost rector al Seminarului din Iaşi. La 1 august 1994, Mons. Aurel Percă a fost numit vicar general al Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi, continuând să predea teologia morală la Institutul Teologic. În această perioadă l-a susţinut pe episcopul Petru Gherghel atât în activitatea pastorală internă, cât şi în relaţiile cu diferite asociaţii şi organizaţii din străinătate. În ziua de 29 septembrie 1999, Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar pentru Dieceza de Iaşi, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana. Consacrarea episcopală a avut loc în catedrala nouă din Iaşi la 8 decembrie 1999, episcopi consacratori fiind: PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, ÎPS Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România, şi ÎPS dr. Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti.

Simbolurile din stema episcopală a Mons. Aurel Percă se inspiră din Scrisoarea către Efeseni (3,17) a sfântului apostol Paul: "Rămâneţi înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire". Pe fundalul culorilor steagului diecezei (alb-albastru) este reprodusă monograma lui Cristos, care trebuie să fie centrul vieţii creştine; cunoscându-i iubirea pe care o are faţă de oameni, "care întrece tot ceea ce se poate cunoaşte", se poate ajunge la plinătatea vieţii trinitare. În stemă, Sfânta Treime este simbolizată prin tradiţionala frunză de trifoi. Pentru că aspiraţie spre plinătatea lui Dumnezeu trebuie ancorată în credinţă, apare ancora, simbolul credinţei. Întrucât noul episcop a primit sfinţirea episcopală în solemnitatea Neprihănita Zămislire, ca semn al aşezării întregii slujiri sub ocrotirea preacuratei Fecioare Maria, în partea dreaptă a monogramei lui Cristos este litera M.

Preoţii

După episcop şi unit cu el, în viaţa Bisericii locale de Iaşi are o mare importanţă prezbiteriul. Acesta este constituit din totalitatea preoţilor, generaţi prin sacramentul Preoţiei, care lucrează în deplină comuniune cu episcopul, pentru a-l face prezent în orice loc al diecezei prin vestirea cuvântului, prin celebrarea sacramentelor şi prin călăuzirea fiecărei comunităţi. Preoţii, aşadar, constituie un singur prezbiteriu şi o singură familie, al cărei tată este episcopul, şi sunt responsabili împreună cu el de binele spiritual al întregii dieceze (cf. CD 28). În virtutea preoţiei comune şi sacre şi în virtutea misiunii, toţi preoţii sunt între ei uniţi într-o fraternitate profundă care trebuie, în mod spontan şi de bună voie, să se manifeste prin ajutorul reciproc (spiritual, material, pastoral şi personal), în întruniri şi în comuniunea de viaţă, de muncă şi de caritate.

Prezbiteriul din Dieceza de Iaşi este alcătuit din 337 de preoţi, angajaţi la diferite niveluri de activitate pastorală (parohie, şcoală, asociaţii etc.); dintre aceştia 275 sunt preoţi diecezani în pastoraţie (220 de preoţi încardinaţi care locuiesc în dieceză; 3 preoţi încardinaţi care locuiesc în ţară; 42 de preoţi încardinaţi care locuiesc în afara ţării; 10 preoţi încardinaţi în alte dieceze) şi 62 sunt preoţi călugări (cf. Statistica 2003 realizată de "Presa Bună").

Călugării şi călugăriţele

Începând cu anul 1990 au început să vină în Dieceza de Iaşi multe congregaţii şi institute de viaţă consacrată, care s-au implicat în activităţi educative, sociale, caritative etc. S-a reconstituit Provincia Franciscanilor Minori Conventuali "Sfântul Iosif", existentă în Dieceza de Iaşi înainte de anul 1948 când a fost interzisă. Au venit multe alte congregaţii şi institute pentru bărbaţi şi pentru femei.

În Dieceza de Iaşi sunt prezente 32 de institute cu 454 de călugăriţe (296 de călugăriţe de drept pontifical; 158 de călugăriţe de drept diecezan) şi 13 institute bărbăteşti cu 138 de călugări (cf. Statistica 2003 realizată de "Presa Bună"). Persoanele consacrate sunt bine primite şi inserate în realităţile sociale şi ecleziale ale diecezei. În aceste realităţi, ele se străduiesc să ofere tuturor bogăţia şi carismele lor, mai ales prin fidelitatea faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică şi faţă de om, şi prin serviciul liturgic, pastoral, educativ şi de asistenţă. Comunităţile călugăreşti oferă tuturor spaţii şi timp pentru experienţe de tăcere şi de formare pentru rugăciune.

Curia diecezană

Biserica, sfântă şi divină, pentru a-şi desfăşura misiunea sa în istorie, are nevoie de structuri, organisme şi competenţe. Episcopul, la rândul său, are nevoie de colaboratori cu capacităţi funcţionale, operative şi aplicative, în serviciul de conducere. "Curia diecezană trebuie astfel organizată încât să devină pentru episcop un instrument adecvat, nu numai pentru administrarea diecezei, ci şi pentru realizarea operelor de apostolat. Preoţii şi laicii care fac parte din curia diecezană să fie conştienţi că îşi dau concursul la slujirea pastorală a episcopului" (CD 27).

Curia diecezei de Iaşi este structurată după două dimensiuni: directivă şi consultativă.

Organe directive. Alături de episcopul Petru Gherghel, căruia îi revine dreptul divin de a conduce Biserica locală, din organele directive mai fac parte, prin decizie canonică:

- episcopul auxiliar şi vicarul general, PS Aurel Percă;
- vicarul episcopal pentru viaţa consacrată;
- vicarul judecătoresc şi preşedintele Tribunalului Bisericesc Diecezan;
- cancelarul şi secretarul episcopal;
- şeful biroului personal şi arhivarul;
- economul diecezan.

Organe consultative. Acestea sunt:

- colegiul consultanţilor: format din 12 preoţi;
- consiliul prezbiteral: format din 30 de preoţi;
- comisia pentru cler: formată din 5 preoţi;
- comisia liturgică: formată din 5 preoţi;
- comisia biblică: formată din 5 preoţi.

Membrii comisiei biblice împreună cu membrii comisiei liturgice au lucrat la reeditarea Lecţionarelor pentru întregul an liturgic, la publicarea traducerii oficiale a Noului Testament în limba română, la publicarea traducerii în limba română a "Liturgiei orelor" (pentru prima dată în istorie), la reeditarea ritualurilor pentru celebrarea diferitelor sacramente şi a ritualului înmormântării;

- departamentul de istorie a Bisericii catolice: format din 4 preoţi şi un profesor laic.

Acest departament, pe lângă cercetările pe care le face în arhiva Episcopiei de Iaşi şi în alte arhive, publică şi un "Buletin istoric";

- oficiul diecezan pentru cateheză: un responsabil şi 10 membri;

- centrul misionar diecezan: promovează spiritul misionar în Biserica noastră locală şi ţine legătura cu preoţii şi laicii care sunt plecaţi în misiune în Africa şi în alte ţări ale lumii.

Seminarul

Seminarul este şcoala în care aspiranţii la sfânta preoţie se pregătesc din punct de vedere spiritual şi intelectual conform normelor stabilite de Biserică. Instituirea seminariilor se datorează Conciliului Tridentin (1545-1563). În funcţie de vârstă şi de nivelul de maturizare a drumului vocaţional al celor care sunt chemaţi la preoţie, conform normelor canonice, există două tipuri de seminar: seminarul "mic" şi seminarul "mare".

Seminarul "mic" este un loc educativ care are scopul de a-i ajuta pe copii să-şi dezvolte "sămânţa vocaţiei" sădită în ei de harul lui Dumnezeu şi să favorizeze în ei cunoaşterea misterului lui Cristos şi iubirea faţă de Biserică. Existenţa seminarului mic presupune o comunitate stabilă şi suficient de numeroasă, care să favorizeze o viaţă de grup orientată către descoperirea vocaţională. Condiţiile care fac posibilă şi utilă inserarea şi şederea unui copil în seminar sunt: disponibilitatea faţă de căutarea şi verificarea vocaţională; o familie dispusă să accepte şi să colaboreze la proiectul educativ al seminarului; un strâns contact al educatorilor de la seminar cu familiile şi comunităţile de provenienţă ale seminariştilor (cf. Ioan Paul al II-lea, Pastores dabo vobis, 63-64). Formarea religioasă specifică din seminarul mic este unită cu o instruire umanistă şi ştiinţifică mai adecvată.

Seminarul "mare" (diecezan sau interdiecezan) este un loc de formare specială (umană, culturală, spirituală) în care un tânăr, chemat de Dumnezeu la slujirea preoţească şi decis să-l urmeze din iubire, se pregăteşte pentru această misiune. În seminarul mare, candidatul este ajutat să ajungă la cunoaşterea autenticităţii vocaţiei sale şi să parcurgă un drum de maturizare progresivă a propriei persoane pentru a şti să facă faţă exigenţelor misiunii şi ale vieţii sacerdotale (cf. Pastores dabo vobis, 60-62). Seminarul este comunitatea eclezială în care Domnul îi pregăteşte pentru misiune pe cei pe care i-a chemat la preoţia ministerială. Viitorii preoţi sunt pregătiţi în seminarul mare să devină capabili să înveţe, să sfinţească şi să conducă poporul lui Dumnezeu. Formarea lor cuprinde multiple dimensiuni: spirituală, liturgică, misionară, teologică şi pastorală (cf. CDC, can. 232-264).

În Dieceza de Iaşi există trei seminarii mici: unul la Bacău (diecezan), altul la Roman (franciscan conventual) şi altul la Oneşti (franciscan capucin) şi două seminarii mari: unul la Iaşi (diecezan) şi altul la Roman (franciscan conventual).

Situaţia actuală (mai 2003) din seminariile existente în Dieceza de Iaşi se prezintă astfel: Seminarul mare din Iaşi: 124 de studenţi; Seminarul mic din Bacău: 121 de elevi; Seminarul franciscan conventual din Roman: 110 studenţi (95 franciscani conventuali şi 15 de la alte congregaţii) şi 165 de elevi; Seminarul franciscan capucin din Oneşti: 45 de elevi.

II. Organele de comuniune şi de participare

Consiliul prezbiteral şi colegiul consultanţilor

Consiliul prezbiteral, voit de Conciliul Vatican II, reuneşte reprezentanţii tuturor preoţilor din dieceză: jumătate dintre ei sunt aleşi de preoţi, o parte sunt membri de drept, iar ceilalţi sunt numiţi de episcop. Consiliul prezbiteral este consultat de episcop în toate problemele importante. Dintre membri consiliului prezbiteral, episcopul poate alege 6-12 consultanţi care au misiunea, în cazul în care scaunul episcopal devine vacant, să aleagă administratorul diecezan care să conducă dieceza în timpul vacanţei scaunului episcopal. În dieceza noastră, consiliul prezbiteral este format din 27 de membri, dintre care 11 sunt şi membri ai colegiului consultanţilor.

Consiliul pastoral diecezan

Consiliul pastoral diecezan este alcătuit în principal din laici ca reprezentanţi ai poporului lui Dumnezeu dintr-o dieceză. Membrii săi sunt aleşi astfel încât să fie reprezentate diferitele sectoare geografice, condiţii sociale şi activităţi apostolice ale diecezei. El reflectează asupra problemelor referitoare la evanghelizarea diecezei, stabilind astfel un contact rodnic între responsabilul diecezei, episcopul diecezan, creştinii angajaţi în condiţii concrete de viaţă şi instituţiile ecleziastice. Printre tematicile abordate de acest organism trebuie să se afle evanghelizarea şi cateheza, pastoraţia tineretului, pastoraţia copiilor, familia, problemele sociale, pastoraţia parohială etc. În dieceza noastră încă nu a fost constituit acest consiliu pastoral diecezan.

Consiliul pastoral parohial

Comuniunea şi participarea credincioşilor laici la viaţa parohiei, implicarea comună la rezolvarea problemelor de pastoraţie ale comunităţii "trebuie să-şi găsească dezvoltarea sa adecvată şi structurată prin puterea în valoare, într-un mod mai clar, amplu şi decis a consiliilor pastorale parohiale. În circumstanţele actuale, credincioşii laici pot şi trebuie să facă foarte mult pentru creşterea unei autentice comuniuni ecleziale în cadrul parohiilor lor pentru a redeştepta elanul misionar faţă de necredincioşi şi faţă de înşişi credincioşii care au abandonat sau diminuat practicarea unei vieţi creştine" (Ioan Paul al II-lea, Christifideles laici, 27). Recomandat în mod insistent, chiar dacă nu şi obligatoriu, consiliul pastoral parohial nu există încă în parohiile din dieceza noastră.

III. Parohia

"Comuniunea eclezială, deşi are întotdeauna o dimensiune universală, îşi găseşte expresia sa cea mai imediată şi vizibilă în parohie: ea este ultima localizare a Bisericii, este într-un anumit sens Biserica însăşi care trăieşte în mijlocul caselor fiilor şi fiicelor sale (...). Parohia nu este în principal o structură, un teritoriu, o clădire, ci este mai degrabă familia lui Dumnezeu ca o fraternitatea animată de Duhul de unitate; este o casă familială, fraternă şi primitoare; este comunitatea credincioşilor" (Ioan Paul al II-lea, Christifideles laici, 26; cf. şi nr. 27).

Între structurile parohiale existente la ora actuală în parohiile din dieceza noastră trebuie amintite:

- consiliul parohial format din "feciorii de biserică": acest consiliu există încă de la început şi a avut de-a lungul istoriei un rol consultativ foarte relevant;

- centre parohiale pentru tineret şi copii: constituite mai ales în ultimul deceniu, desfăşoare activităţi de animare pastorală a tinerilor şi copiilor;

- Caritas parohial: constituit în puţine parohii din dieceză, în strânsă legătură cu Centrul Diecezan Caritas şi cu centrele Caritas zonale, desfăşoară activităţi în favoarea celor săraci şi nevoiaşi.

După statistica din anul 2003, în Dieceza de Iaşi sunt 126 de parohii, 12 parohii în administraţie, 238 de filiale, organizate în 10 decanate.

IV. Decanatul

Decanatul este o circumscripţie ecleziastică diecezană formată din mai multe parohii. Responsabilul unui decanat este numit de episcop după consultarea clerului care lucrează în acel decanat. Funcţia decanului, limitată în timp, nu este legată, ca mai înainte, de luarea în primire a unei parohii anumite. Organizarea în decanate permite o mai bună colaborare între parohii.

În dieceza noastră există zece decanate: Bacău (17 parohii), Bucovina (12 parohii), Iaşi (14 parohii), Moineşti (12 parohii), Roman (15 parohii), Traian (16 parohii), Trotuş (12 parohii), Valea Siretului (12 parohii) şi Vrancea (12 parohii).

V. Grupurile ecleziale

"Apostolatul desfăşurat în comun corespunde în chip fericit nevoilor credincioşilor atât din punct de vedere uman cât şi creştin şi în acelaşi timp poartă semnul comuniunii şi unităţii Bisericii în Cristos (...). Păstrând relaţia cuvenită cu autoritatea bisericească, laicii au dreptul să întemeieze asociaţii, să le conducă şi să se înscrie în cele deja întemeiate" (AA 18-19).

"Raţiunea profundă care justifică şi solicită asocierea credincioşilor laici este de ordin teologic: este o raţiune ecleziologică, aşa cum recunoaşte în mod deschis Conciliul Vatican II, care indică în apostolatul asociat un semn al comuniunii şi al unităţii Bisericii lui Cristos" (Ioan Paul al II-lea, Christifideles laici, 29).

Pe teritoriul Diecezei de Iaşi sunt prezente numeroase asociaţii, grupări şi mişcări bisericeşti, semn al pluralităţii formelor de participare la comuniunea şi la misiunea Bisericii: Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif", Asociaţia Scout, Asociaţia "Sfântul Vincenţiu de Paul", Asociaţia Medicilor Catolici, Organizaţia Kolping, Serviciul de Ajutor Maltez etc. Prezenţa acestor asociaţii care îmbogăţesc viaţa Bisericii recere existenţa unui instrument de coordonare care să promoveze o comuniune trăită şi o slujire autentică spre folosul întregii comunităţi ecleziale. Structura diecezană de coordonare favorizează un spirit de fraternitate între diferitele asociaţii, grupări şi mişcări bisericeşti, pentru sporirea elanului apostolic şi pentru individualizarea formelor concrete de colaborare în deplină sintonie cu planul pastoral al diecezei.