9. PREZENŢA LAICILOR ÎN BISERICĂ, ÎN SOCIETATE ŞI ÎN CULTURĂ

5. Formarea credincioşilor laici

Promovarea laicilor în Biserică, apostolat şi societate nu poate să dea rod bogat şi eficacitate deplină decât cu condiţia unei formări multilaterale şi integrale, cu participarea activă şi responsabilă la viaţa creştină, cu angajare totală în viaţa comunitară în societate, imprimând în toate domeniile spiritul creştin.

Decretul conciliar "Apostolicam actuositatem" şi papa Ioan Paul al II-lea în "Christifideles laici" dau o importanţă capitală formării credincioşilor laici.

a. O pregătire spirituală

Este prima condiţie de formare adevărată pentru viaţă, şi mai ales pentru apostolat. Unirea cu Cristos, trăirea spiritului evanghelic, împlinirea voinţei lui Dumnezeu, participarea la viaţa liturgică, dăruirea faţă de aproapele, corectitudinea în îndeplinirea tuturor datoriilor creştine şi umane sunt capitolele principale din viaţa fiecărui laic, în care Cristos să ocupe locul central în toate preocupările zilnice.

b. O pregătire doctrinară

În societatea de azi, atât de complexă şi cu multitudini de probleme, mai ales în sectorul dogmatic etic, social, este necesară o pregătire doctrinară, nu numai pentru aprofundarea credinţei proprii, ci mai ales pentru apostolatul zilelor noastre, pentru ca laicii să fie atât de bine pregătiţi pentru a da un răspuns concret la atâtea întrebări pe care şi le pun oamenii zilelor noastre.

"În afară de formarea spirituală, e necesară o solidă pregătire doctrinară, şi anume: teologică, etică, filozofică, adaptată vârstei, condiţiei şi înzestrării fiecăruia. Această formaţie trebuie considerată baza şi condiţia oricărui apostolat rodnic" (AA 29).

Din păcate, se întâmplă ca, în societatea de azi, să găsim mulţi creştini foarte bine pregătiţi profesional, dar cu pregătire foarte slabă teologică şi morală.

Tot în cadrul pregătirii doctrinare, Biserica recomandă credincioşilor laici, angrenaţi în diferite sectoare din domeniul social şi politic, să cunoască şi să promoveze doctrina socială a Bisericii. Iar această doctrină să fie prezentată cu mai mult interes în instruirea catehetică, în întâlniri specializate, în şcoli şi universităţi.

c. O pregătire umană

Pentru promovarea bunelor relaţii umane sunt necesare să se cultive adevăratele valori omeneşti, precum: spiritul de colaborare frăţească şi comunitară, arta convieţuirii umane, pornind de la familia proprie, apartenenţa la comunitatea parohială şi capacitatea de a stabili un dialog cu ceilalţi.

Conciliul precizează:

"(Laicii) să dea mare importanţă competenţei profesionale, simţului familial, şi cetăţenesc, precum şi acelor virtuţi care privesc relaţiile sociale, şi anume: cinstea, spiritul de dreptate, sinceritatea, politeţea, tăria de caracter, faţă de care nu poate exista nici chiar adevărata viaţă creştină" (AA 4).

d. Cine sunt educatorii?

"Dumnezeu este primul şi marele educator al poporului său. Aşa cum acţiunea educativă umană este strâns unită cu paternitatea şi maternitatea, tot aşa formarea creştină îşi află rădăcina şi puterea în Dumnezeu Tatăl care iubeşte şi-i instruieşte pe copiii săi" (CL 61).

Acţiunea educativă a lui Dumnezeu se realizează prin Cristos, care prin învăţătura, exemplul şi harurile câştigate formează şi sfinţeşte inimile credincioşilor.

Biserica este chemată să ia parte la acţiunea educativă divină, atât prin ea însăşi, cât şi prin toate structurile ei, printr-o comuniune şi colaborare a tuturor membrilor: papa, episcopi, preoţi, călugări şi credincioşii laici.

Papa, în Biserica Universală, are rolul de prim formator şi, ca urmaş al sfântului Petru, are misiunea de "a întări în credinţă pe fraţi", arătându-le credincioşilor chemarea, misiunea creştină şi eclezială a fiecăruia. Aceasta o îndeplineşte prin cuvânt, documente, enciclice, precum şi prin dicasteriile Sfântului Scaun, care cer o ascultare docilă şi iubitoare a tuturor credincioşilor laici.

Episcopul Bisericii locale are misiunea şi responsabilitatea faţă de credincioşii laici, pe care trebuie să-i formeze prin vestirea cuvântului, celebrarea Euharistiei şi a sacramentelor, animarea şi călăuzirea vieţii lor creştine.

Parohia şi preoţii au responsabilitatea, în cadrul diecezei de care aparţin, pentru formarea mai urgentă şi personală a credincioşilor laici.

"Parohia este Biserica aşezată printre casele oamenilor... Este casa deschisă pentru toţi şi slujirea tuturor... Este fântâna satului spre care aleargă toţi pentru a-şi potoli setea..." (CL 27).

Iar Conciliul Vatican II în "Presbyterorum ordinis" consemnează:

"Preoţii să recunoască şi să promoveze sincer demnitatea laicilor şi rolul specific pe care laicii îl au în misiunea Bisericii" (PO 9).

Familia creştină este prima şcoală de educaţie, umană şi religioasă, a copiilor şi a tinerilor. Învăţând primele gesturi ale iubirii, copiii învaţă să se deschidă faţă de ceilalţi, şi prin dăruirea de sine să înţeleagă sensul convieţuirii umane şi creştine în Biserică şi în societate.

Şcolile şi universităţile catolice, ca şi centrele de reînnoire spirituală, sunt locuri foarte importante de formare şi maturizare religioasă şi socială. Biserica scoate în evidenţă rolul profetic al şcolilor şi universităţilor catolice, precum şi dăruirea exemplară a învăţătorilor şi a profesorilor laici, oferind elevilor şi studenţilor o imagine vie a Bisericii şi străduinţa de a face cât mai inteligibilă profunda legătură care există între credinţă şi ştiinţă, evanghelie şi cultura umană, bazată pe criteriul slujirii omului.

"În afară de acestea, să se înfiinţeze centre de documentare şi de studii, nu numai în domeniul teologic, ci şi antropologic, psihologic, sociologic, metodologic, pentru o mai bună dezvoltare a aptitudinilor laicilor, bărbaţi şi femei, tineri şi adulţi, pentru toate sectoarele de apostolat" (AA 32).

Concluzie

Conciliul Vatican II a definit Epifania manifestarea lui Dumnezeu pentru timpurile noastre. Prin urmare, să-i analizăm cuvintele, să-i primim îndrumările şi să ne lăsăm cuprinşi de lumina pe care o răspândeşte pentru că promotorul este Cristos.

Oricine iubeşte Conciliul nu poate să nu devină un creştin convins şi activ, un apostol eficient în anturajul său. Ceea ce aşteaptă Conciliul de la laici este o schimbare radicală, o manifestare şi o mentalitate nouă, un angajament total în viaţa Bisericii şi a lumii.

Din creuzetul Conciliului Vatican II izvorăşte o lumină mai pură, mai apropiată de sursă, mai capabilă să cuprindă pe toţi oamenii, încredinţată întregului popor al lui Dumnezeu.

Iar noi, oamenii de azi, suntem purtătorii acestei torţe.

Sinodul diecezan
Vă chem pe toţi, preoţi, surori şi fraţi,
Pe Domnul Dumnezeu să-l imploraţi
Să-naintăm în larg, cu mult elan
În marele Sinod diecezan.

Suntem Biserică, suntem Cristos
Şi cât de minunat şi de frumos,
Să luminezi totul în jurul tău
Şi să conduci pe toţi la Dumnezeu.

Iar prin Botez am fost consacraţi
Am devenit ai lui Cristos toţi fraţi
Ca preoţia lui să o trăim,
Profeţi şi regi cu el mereu să fim!

La mare demnitate ne-a chemat
Şi cu puterea lui ne-a înzestrat
Să credem şi să evanghelizăm
Şi tuturor exemplul să le dăm.

Avem carisme de la Duhul Sfânt
Ce-ntrece orice dar de pe pământ.
Pe toate să le valorificăm
Şi în slujire să le transformăm.

Iar la sfinţenie suntem chemaţi:
Toţi laicii şi toţi cei consacraţi,
Având această mare misiune
Ca mărturie pentru-ntreaga lume.

Curaj şi muncă e deviza ta!
La nimeni nu-i permis de a şoma!
Înaintaţi în larg, mai curajos,
Căci la timonă e Isus Cristos!

Preoţi, surori şi fraţi, să ne trezim,
O viaţă angajată să trăim,
Participând uniţi în sfânt Sinod
În dieceză să aducem rod!