Duminica a IV-a de peste an, 03.02.2002

I. BISERICA, NOUL POPOR AL LUI DUMNEZEU: CONSTITUŢIA BISERICII

9. CONSTITUŢIA IERARHICĂ A BISERICII

1. Tema

a) Papa

Isus Cristos, păstorul veşnic al Bisericii sale, i-a trimis pe apostoli, după cum el însuşi a fost trimis de Tatăl, ca să predice evanghelia sa şi a voit ca succesorii lor, adică episcopii, să fie până la sfârşitul veacurilor păstori ai Bisericii sale. Aşa cum, prin instituire divină, episcopilor le este transmis oficiul apostolilor de a păstori Biserica, la fel pontifului roman îi este transmis oficiul încredinţat lui Petru, primul dintre apostoli, de a fi principiul şi fundamentul vizibil al comuniunii dintre episcopi, precum şi al comuniunii dintre credincioşi (cf. LG 18; 23).

Papa exercită o triplă funcţie: episcop de Roma, păstor al Bisericii Universale şi şef al Statului Vatican. Pentru fiecare dintre aceste funcţii, el este asistat de o organizaţie proprie.

Episcop de Roma. Isus Cristos a încredinţat apostolilor misiunea de a conduce Biserica şi l-a desemnat pe sfântul Petru drept cap al lor. Episcopii sunt succesorii apostolilor. Moartea sfântului Petru la Roma a conferit titularului acestui sediu episcopal, în calitate de succesor al sfântului Petru, misiunea de a garanta unitatea vizibilă a Bisericii şi unitatea credinţei. Ca episcop, papa face parte din colegiul episcopal; ca episcop de Roma, el este capul acestui colegiu. Fiind episcop de Roma, papa este pe deplin responsabil de dieceza care i-a fost încredinţată. În îndeplinirea acestei misiuni, papa este asistat de un cardinal vicar, iar acesta de mai mulţi episcopi auxiliari. Birourile vicariatului Romei se află în palatul Lateran, alături de bazilica "Sfântul Ioan" din Lateran, catedrala Romei.

Păstor al Bisericii Universale. Cap al colegiului episcopal, papa exercită împreună cu toţi episcopii conducerea poporului creştin. Astfel se explică structura colegială a conducerii Bisericii. Pe de o parte, ordinul episcopal dispune de o putere supremă şi deplină asupra întregii Biserici, cu condiţia să fie în comuniune cu episcopul Romei, papa; pe de altă parte, acesta, în calitate de succesor al sfântului Petru şi având primatul în sânul colegiului episcopal, dispune şi el de puterea supremă şi deplină asupra întregii Biserici (cf. LG 22). În exercitarea acestei responsabilităţi, papa şi colegiul episcopilor sunt asistaţi de mai multe organisme ce funcţionează la Roma sub autoritatea papei (curia romană, secretariatele, tribunalele etc.). Revine papei dreptul de a prezida conciliile şi sinoadele, de a numi cardinalii şi episcopii, de a promulga dogmele. Sediul papei ca păstor al Bisericii Universale este bazilica "Sfântul Petru" din Roma.

Şef al Statului Vatican. Cetatea Vaticanului reprezintă un minuscul stat autonom (cel mai mic din lume), a cărui raţiune de a fi este cea de a asigura Sfântului Scaun independenţa faţă de orice putere temporală. În cadrul acestui stat, papa exercită totalitatea puterilor: legislativă, executivă şi judecătorească, cu ajutorul unei administraţii distincte de cea a conducerii Bisericii.

b) Episcopii

Consacrarea episcopală este un sacrament care, printr-o acţiune specială a Duhului Sfânt, îl face pe episcop părtaş la funcţiile lui Cristos: astfel el devine preot, adică cel care împarte misterele lui Dumnezeu şi care îndeplineşte funcţia de moderator, promotor şi păstrător al liturgiei (CDC, can. 853); învăţător autentic al credinţei şi al doctrinei creştine (cf. LG 25); şi păstor, adică principiu şi fundament al unităţii în Biserica sa pe care o conduce în calitate de vicar al lui Cristos (cf. LG 27).

Puterile pe care episcopul le primeşte pentru a-şi împlini misiunea sunt de origine sacramentală, dar nu pot fi exercitate decât în comuniune ierarhică cu membrii colegiului episcopal şi cu capul acestuia, papa, episcopul Romei (cf. LG 21).

Plecând de la sacramentul episcopatului, care îi conferă plinătatea ordinului sacru, episcopul îşi exercită funcţiile cu o autoritate proprie, ordinară şi imediată asupra acelei Biserici locale care i-a fost încredinţată (cf. LG 27; CD 8), în care este prezent şi se realizează misterul unicei Biserici a lui Cristos. Astfel, episcopul nu trebuie să fie considerat ca un delegat al papei în Biserica locală, un fel de guvernator într-o provincie a unui imperiu, ci, prin puterea Duhului Sfânt, care i-a fost dăruit prin consacrarea episcopală, este constituit ca păstor al Bisericii (cf. LG 27).

c) Preoţii

După episcop şi unit cu el, în viaţa unei Biserici locale are o mare importanţă prezbiteriul. Acesta este constituit din totalitatea preoţilor, generaţi prin sacramentul Preoţiei, care lucrează în deplină comuniune cu episcopul, pentru a-l face prezent în orice loc al diecezei prin vestirea cuvântului, prin celebrarea sacramentelor şi prin călăuzirea fiecărei comunităţi. Preoţii, aşadar, constituie un singur prezbiteriu şi o singură familie, al cărei tată este episcopul, şi sunt responsabili împreună cu el de binele spiritual al întregii dieceze (CD 28).

În virtutea preoţiei comune şi sacre şi în virtutea misiunii, toţi preoţii sunt între ei uniţi într-o fraternitate profundă care trebuie, în mod spontan şi de bună voie, să se manifeste prin ajutorul reciproc (spiritual, material, pastoral şi personal), în întruniri şi în comuniunea de viaţă, de muncă şi de caritate (LG 28).

Prezbiteriul din Dieceza de Iaşi este alcătuit din 338 preoţi, angajaţi la diferite niveluri de activitate pastorală (parohie, şcoală, asociaţii etc.); dintre aceştia 207 sunt preoţi diecezani în pastoraţie, 97 sunt preoţi călugări, iar 37 activează în alte dieceze (cf. Statistica 2001 realizată de "Presa Bună").

2. De aprofundat

- Cu ce atitudine primim învăţătura papei şi a episcopului (predici, scrisori pastorale...)? Suntem conştienţi de faptul că Cristos ne vorbeşte şi ne călăuzeşte prin episcop, deoarece "cel care vă ascultă pe voi, pe mine mă ascultă?" (Lc 10,16; cf. Mt 10,40)?

- De ce îi amintim şi ne rugăm la fiecare Liturghie pentru papa şi episcopul nostru? Ne rugăm pentru papa şi pentru episcop şi în afara celebrării euharistice?

- Ce importanţă acordăm celebrărilor prezidate de episcop? Cum trăim latura eclezială şi sacramentală a prezenţei episcopului în comunitatea noastră?

- Cu ce criterii şi atitudini analizăm persoana şi acţiunea preoţilor noştri?

- Ne simţim responsabili de vocaţia şi misiunea lor, ajutându-i să trăiască angajamentele slujirii lor preoţeşti?

- Ce aspecte din viaţa prezbiteriului nostru am dori să le favorizăm şi pe care am dori să le eliminăm?

- Cum poate fi îmbunătăţită unitatea şi fraternitatea dintre preoţi?

3. Lecturi
LG 18-29.
CBC, 874-896.
CDC, can. 330-348; 375-402; 273-289.