Duminica a XXXIII-a de peste an, 17.11.2002

III. LA OAMENII DE ASTĂZI

48. MIJLOACELE DE COMUNICARE SOCIALĂ

1. Tema

Cel mai de seamă areopag al timpurilor moderne este reprezentat de lumea comunicaţiilor, care conferă unitate omenirii. Mijloacele de comunicare socială au dobândit o importanţă atât de mare, încât au devenit, pentru mulţi, principalul mijloc de informare; mai mult, ele ghidează şi inspiră comportamentele individuale, familiale şi sociale. Datorită acestui fapt, pe lângă mijloacele tradiţionale, folosirea mass-media a devenit esenţială pentru evanghelizare şi cateheză. Astfel, Biserica s-ar simţi vinovată în faţa Domnului dacă nu ar folosi aceste mijloace eficiente pe care inteligenţa umană le perfecţionează neîncetat; în ele Biserica vede o versiune modernă şi eficace a catedrei sau a amvonului şi datorită lor ea reuşeşte să se adreseze tuturor credincioşilor (cf. DGC 160).

Când vorbim despre comunicare socială ne putem referi în sens strict la mijloacele tehnice folosite astăzi pentru comunicare: televiziune, radio, cinema, agenţii de informaţii, ziare, discuri, benzi, casete audio şi video, CD-uri, întreg sectorul audio-vizual. În sens mai larg, semnificaţia termenului cuprinde ansamblul sistemului de comunicare propriu societăţii actuale; în acest sens, se face referinţă atât la instrumentele tehnice şi la pluralitatea mesajelor, cât mai ales la noua mentalitate în folosirea informaţiei.

În societatea modernă se poate afirma că există o strânsă legătură între complexitatea raporturilor politice şi economice şi complexitatea reţelelor de comunicare. Societatea noastră nu poate exista fără reţele de comunicare, a căror putere, siguranţă şi rapiditate sunt proporţionale cu ritmul economiei, al producţiei şi al exigenţelor vieţii sociale. În acest context, dat fiind faptul că mereu credinţa se trăieşte, se celebrează şi se comunică în mod esenţial în întâlnirea interpersonală şi directă, este legitim să ne întrebăm pentru ce Biserica prezintă un interes atât de mare pentru mijloacele de comunicare socială? Dacă un prim motiv în favoarea interesului pentru aceste mijloace îl constituie o mai mare eficacitate, un alt motiv este nevoia de a-i asculta şi datoria de a-i sluji pe proprii fraţi, credincioşi sau necredincioşi.

Mijloacele de comunicare socială sunt un loc de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu a vorbit prin profeţi şi s-a revelat total în persoana lui Isus Cristos, iar cuvântul său ajunge la noi prin Biblie şi prin viaţa Bisericii. Dumnezeu însă nu a renunţat de a vorbi şi astăzi oamenilor: vorbeşte prin evenimente şi prin catastrofe; vorbeşte prin vocea celui care cântă aleluia sau a celui care blestemă, critică şi acuză cu sau fără iubire; vorbeşte prin speranţele şi iluziile celui care citeşte viaţa pe care o trăim acum şi aici. Apoi, mijloacele de comunicare socială sunt un loc al întâlnirii cu oamenii. Biserica are nevoie de aceste mijloace pentru a înţelege şi a transmite cuvântul lui Dumnezeu oamenilor de astăzi; aceasta impune desigur nu numai o profundă experienţă a lui Dumnezeu, ci şi o profundă intimitate şi înţelegere a omului pentru a scruta momentele şi calitatea dorinţei sale după Dumnezeu şi pentru a înţelege limbajul său. Nu în ultimul rând, mijloacele de comunicare socială sunt un instrument prin care este slujit omul, care simte nevoia de a căuta motivaţii şi relaţii pentru a-şi orienta viaţa.

A intra efectiv în sistemul mijloacelor de comunicare socială înseamnă, atât pentru societatea civilă cât şi pentru comunitatea eclezială, a accepta o serie de reguli în vederea promovării binelui comun pe care aceste mijloace trebuie să-l slujească. Astfel, îi revine autorităţii civile: să apere şi să protejeze adevărata şi dreapta libertate de informare; să promulge legi şi să vegheze la aplicarea lor pentru ca nu cumva reaua folosire a mijloacelor de comunicare socială să cauzeze prejudicii grave moralităţii publice şi progresului societăţii; să sancţioneze încălcarea drepturilor oricărui om la reputaţie şi la secretul vieţii private; să difuzeze la timp şi corect informaţiile ce privesc binele general şi să răspundă la neliniştile întemeiate ale populaţiei etc. (cf. CBC 2498). Conciliul Vatican II, conştient că mijloacele de comunicare socială atunci când sunt bine întrebuinţate "oferă neamului omenesc avantaje mari, întrucât contribuie mult la destinderea şi îmbogăţirea sufletelor şi la răspândirea şi întărirea împărăţiei lui Dumnezeu", a considerat de datoria sa să dedice un decret întreg, Inter mirifica, principalelor probleme legate de mijloacele de comunicare socială. Între îndatoririle care revin comunităţii ecleziale cu privire la folosirea acestor mijloace, documentul conciliar menţionează: dreptul înnăscut al Bisericii de a folosi şi de a poseda orice mijloc de comunicare în măsura în care este necesar sau util pentru educaţia creştină şi pentru întreaga ei operă de mântuire a sufletelor; datoria păstorilor de a-i educa şi de a-i orienta pe credincioşi astfel încât aceştia să urmărească şi cu ajutorul acestor mijloace mântuirea şi desăvârşirea proprie şi a întregii familii umane; misiunea credincioşilor laici de a însufleţi cu spirit uman şi creştin aceste mijloace pentru ca ele să răspundă pe deplin marii aşteptări a comunităţii umane şi planului lui Dumnezeu (cf. IM 3).

Biserica locală este conştientă că o pastoraţie şi o cateheză bine programate nu se pot dispensa de asemenea mijloace. De aceea pentru o utilizare corectă a mijloacelor de comunicare se cere din partea lucrătorilor pastorali o angajare serioasă la nivelul cunoaşterii, competenţei şi utilizării calificate şi actualizate. Influenţele pe care mass-media le exercită asupra culturii sunt majore. Astăzi nu este suficientă doar o simplă folosire a acestor mijloace pentru a asigura difuzarea mesajului creştin şi a învăţăturii Bisericii, ci mai mult, se impune integrarea mesajului creştin în această "nouă cultură" creată de mijloacele de comunicare moderne, cu noi limbaje şi tehnici.

În Dieceza de Iaşi, în ultimii ani, se observă la nivel diecezan, dar şi parohial, un interes crescând pentru folosirea mass-media în activitatea pastorală. În acest sens pot fi menţionate: emisiuni pe diferite teme religioase la diferite posturi de radio şi televiziune din Iaşi şi Bacău; diferite emisiuni culturale, recreative şi religioase la staţiile de radio locale din Săbăoani şi Luizi-Călugăra; Editura diecezană "Presa Bună", Editura "Sapientia" a Institutului Teologic din Iaşi, Editura "Serafica" a OFM Conv., diferite publicaţii ("Lumina creştinului", "Isus, prietenul copiilor", "Dialog teologic", "Mesagerul sfântului Anton", "Biserica şi viaţa", "Ecouri răducănene", "Glasul din Pildeşti" etc.), casetele audio şi video, diapozitive. Recent a fost deschis un sit pe Internet al Diecezei de Iaşi la adresa: http://www.ercis.ro.

2. De aprofundat

Cum sunt percepute la nivel parohial mijloacele de comunicare în masă?

Ce iniţiative propuneţi pentru difuzarea, cunoaşterea şi folosirea corectă a mijloacelor de comunicare în masă?

Cum putem impregna cu spirit creştin mass-media?

Ce propuneri aveţi pentru o pastoraţie în care mijloacele de comunicare socială să aibă locul lor bine precizat?

3. Lecturi
Mt 5,3-12; Iac 5,1-6
AA 8; IM 13-15.
CBC 544; 1716-1723; 2443-2449; DGC 160-162.