Duminica a XXX-a de peste an, 27.10.2002

III. LA OAMENII DE ASTĂZI

45. ALCOOLISMUL

1. Tema

Alcoolismul poate fi definit ca un obicei, o toxicomanie, ce constă în a consuma alcool mai mult şi mai des decât tolerează organismul, determinând obişnuinţa şi dorinţa irezistibilă de a repeta ingestia. Alcoolul, nefiind un toxic care se acumulează în organism, eliminându-se relativ rapid, nu poate determina o intoxicaţie cronică decât prin repetarea aportului toxic.

Efectele nefaste generate de alcoolism se cunosc încă din antichitate. În mileniul al treilea înainte de Cristos în China antică beţia se pedepsea cu moartea. Codul lui Hammurabi din Babilon, către anul 1700 înainte de Cristos, reglementa comerţul cu vin şi interzicea adunările cu caracter politic în casele negustorilor de băuturi alcoolice. Asclepiazii din Grecia antică au sesizat bolile ficatului ca urmare a abuzului de vin, iar Aristotel denumea beţia "demenţă voluntară". La indieni beţivilor li se turna pe gât metal topit, iar la arabi profetul Mahomed interzicea prin Coran consumul vinului. În vechea Dacie se spune că Burebista hotărâse distrugerea culturilor de viţă de vie.

În învăţătura biblică viţa de vie a ieşit din mâinile creatoare ale lui Dumnezeu şi vinul este destinat să înveselească inima omului. Însă este păcat ca omul să abuzeze de vin. Apostolul Paul îl sfătuieşte pe ucenicul său Timotei, care suferea de stomac, să consume un pic de vin pentru stimularea digestiei. În schimb, atrage atenţia asupra gravităţii abuzului în consumarea de alcool: pe beţivi îi aşază alături de idolatri şi de desfrânaţi şi îi exclude de la împărăţia cerurilor; femeilor le atrage atenţia să nu se "dedea la băutură", iar slujitorilor altarului le cere să fie cumpătaţi şi îi exclude de la această funcţie pe cei care sunt "băutori de mult vin". Apostolul Paul, ştiind că o dată cu beţia vin toate păcatele, în special desfrâul şi violenţa, cere cumpătare: "Să ne dezbrăcăm, aşadar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu hainele luminii. Să trăim cuviincios, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii, nu în necurăţii şi fapte de ruşine, nu în certuri şi pizmă" (Rom 13,12-13).

Tabloul alcoolismului este tragic. În secolul al XVI-lea Sebastian Frank observa că "Bachus ucide mai multă lume decât războaiele" şi că "mult mai mulţi oameni se îneacă în pahar decât în mare". Începând cu revoluţia industrială alcoolismul a luat amploare, devenind astăzi un flagel la scară planetară cu consecinţe distrugătoare incalculabile pentru individ şi societate. Alcoolul a devenit un instrument al morţii. Alcoolismul este a treia cauză a mortalităţii în lume, după bolile cardio-vasculare şi cancer. Alcoolicul se autodistruge fizic şi mai ales psihic, mintal, din cauza intoxicaţiei chimice. Ciroza de ficat provocată de consumul excesiv de alcool este a patra cauză a decesului la cei care mor între 25-60 de ani. În unele ţări ale lumii aproape jumătate din paturile spitalelor sunt ocupate de consumatorii de alcool. Povara pe care aceştia o impun societăţii este uriaşă. În unele ţări alcoolicii înghit o dată cu băutura circa 10% din fondurile pe care guvernele le alocă pentru sănătate. Este cunoscut că prima cauză a crimelor este alcoolul; aproximativ 70% din crime se comit la beţie. O dată cu distrugerea trupului, a creierului, alcoolicul îşi distruge sufletul, demnitatea umană, viaţa morală şi spirituală; distruge "chipul şi asemănarea lui Dumnezeu" din el, în care stă toată măreţia omului şi prin care se diferenţiază de toate celelalte fiinţe; distruge relaţiile cu aproapele provocând multe suferinţe şi lacrimi celor din jurul său, familiei, colectivului de muncă, vecinilor.

În societatea noastră alcoolismul este o adevărată boală, poate cea mai cumplită dintre toate. Se spune că adevărata şi principală cauză a alcoolismului se află în sufletul omului şi este necredinţa în Dumnezeu. Răspândirea nemaiîntâlnită a alcoolismului astăzi este direct proporţională cu răspândirea ateismului în lume. Dacă Dumnezeu nu există, viaţa îşi pierde orice valoare, îşi pierde caracterul ei sacru şi inviolabil; dacă nu mai există un suflet de mântuit şi o viaţă de dincolo, viaţa îşi pierde sensul şi devine absurdă, iar omul nu mai are nici o răspundere nici faţă de Dumnezeu, nici faţă de semenii săi, nici faţă de el însuşi. Şi dacă viaţa nu are nici sens, nici valoare, nu are importanţă cum este trăită. În acest caz concluzia este: Profită de viaţă! "Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri" (1 Cor 15,32).

Când nu este credinţă în Dumnezeu, omul încearcă să umple cu alcool acest gol uriaş din sufletul său, caută să-şi înece suferinţele, mai ales neliniştea sfâşietoare care pustieşte inima celui care rămâne fără răspuns la întrebările fundamentale ale vieţii şi ale morţii. "Rădăcina abuzului de alcool şi de droguri (…) o constituie de obicei un vid existenţial, provocat de absenţa valorilor şi de lipsa de încredere în tine însuţi, în alţii şi în viaţă în general". Această problemă nu o rezolvă medicii care arată efectele devastatoare ale alcoolului; în general, alcoolicii care fac tratamentul de dezalcolizare revin la obişnuinţa de mai înainte. Problema nu o rezolvă nici legislaţia coercitivă, oricât de drastică ar fi ea; când omul nu are motivaţia de a trăi, nici un argument, nici o ameninţare, nici o lege represivă nu-l poate face să-şi preţuiască viaţa sau să şi-o salveze renunţând la alcool. "Dependenţa de drog şi alcool, din cauza gravităţii în sine a acestora şi a răspândirii lor devastatoare, sunt două fenomene care ameninţă neamul omenesc şi atacă în individ, în sânul familiei şi în ţesutul social" (Papa Ioan Paul al II-lea, Către participanţii la Conferinţa Internaţională despre Droguri şi Alcool, 25 noiembrie 1991).

Alcoolismul pune clar în evidenţă tragedia omului care se îndepărtează de Dumnezeu şi de fraţii săi, asemenea fiului risipitor din parabolă. De aceea armele pe care Biserica le recomandă cu insistenţă împotriva alcoolismului sunt de natură morală şi religioasă. Toate mijloacele de care dispune ştiinţa medicală, toate formele de propagandă antialcool, toate legile sunt neputincioase dacă lipseşte temelia morală. Filozofiile materialiste şi socialiste impuse cu forţa, situaţia de necredinţă împreună cu cea de sărăcie, din nefericire, îi îndepărtează pe mulţi creştini de Dumnezeu şi cauzează tulburări grave în sfera relaţiilor sociale, economice, familiale şi interpersonale. Tuturor acestora, întinzându-le mâna spre a-i ajuta să-şi recupereze demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, Biserica le repetă chemarea lui Cristos: "Convertiţi-vă!" şi le propune spre reflecţie parabola fiului risipitor, iar celor care au de suferit şi cad victimă, în special celor din familiile afectate de acest viciu, şi lucrătorilor pastorali le adresează îndemnul să nu aibă o atitudine de dispreţ şi refuz, ci, printr-o atitudine de iubire şi compătimire şi mai ales prin rugăciunile lor, să devină adevăraţi "samariteni" care să-i ajute pe aceşti fraţi "bolnavi" să se ridice, să se convertească, să facă pocăinţă, pentru a reabilita chipul şi asemănarea lui Dumnezeu din ei şi pentru a se integra în familie şi comunitate.

2. De aprofundat

Care este situaţia alcoolicilor în parohia dv.? Ce loc ocupă aceste persoane în grija pastorală locală?

Cum poate veni comunitatea parohială şi diferitele mişcări bisericeşti în sprijinul persoanelor alcoolice şi a familiilor acestora?

Cum pot fi prevenite cazurile dezastruoase ale consumului de alcool?

3. Lecturi
Lc 10,25-37; 15,10-32.
Asociaţia Medicilor Catolici, Un duşman al omului - alcoolul, Iaşi, 1996.