Cateheză Sinod
  Prezentare
  Prefață
  Cuprins
  Calendar
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZĂ PENTRU SINODUL DIECEZAN 

Duminica a XXX-a de peste an, 27.10.2002

III. LA OAMENII DE ASTĂZI

45. ALCOOLISMUL

1. Tema

Alcoolismul poate fi definit ca un obicei, o toxicomanie, ce constă în a consuma alcool mai mult și mai des decât tolerează organismul, determinând obișnuința și dorința irezistibilă de a repeta ingestia. Alcoolul, nefiind un toxic care se acumulează în organism, eliminându-se relativ rapid, nu poate determina o intoxicație cronică decât prin repetarea aportului toxic.

Efectele nefaste generate de alcoolism se cunosc încă din antichitate. În mileniul al treilea înainte de Cristos în China antică beția se pedepsea cu moartea. Codul lui Hammurabi din Babilon, către anul 1700 înainte de Cristos, reglementa comerțul cu vin și interzicea adunările cu caracter politic în casele negustorilor de băuturi alcoolice. Asclepiazii din Grecia antică au sesizat bolile ficatului ca urmare a abuzului de vin, iar Aristotel denumea beția "demență voluntară". La indieni bețivilor li se turna pe gât metal topit, iar la arabi profetul Mahomed interzicea prin Coran consumul vinului. În vechea Dacie se spune că Burebista hotărâse distrugerea culturilor de viță de vie.

În învățătura biblică vița de vie a ieșit din mâinile creatoare ale lui Dumnezeu și vinul este destinat să înveselească inima omului. Însă este păcat ca omul să abuzeze de vin. Apostolul Paul îl sfătuiește pe ucenicul său Timotei, care suferea de stomac, să consume un pic de vin pentru stimularea digestiei. În schimb, atrage atenția asupra gravității abuzului în consumarea de alcool: pe bețivi îi așază alături de idolatri și de desfrânați și îi exclude de la împărăția cerurilor; femeilor le atrage atenția să nu se "dedea la băutură", iar slujitorilor altarului le cere să fie cumpătați și îi exclude de la această funcție pe cei care sunt "băutori de mult vin". Apostolul Paul, știind că o dată cu beția vin toate păcatele, în special desfrâul și violența, cere cumpătare: "Să ne dezbrăcăm, așadar, de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu hainele luminii. Să trăim cuviincios, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții, nu în necurății și fapte de rușine, nu în certuri și pizmă" (Rom 13,12-13).

Tabloul alcoolismului este tragic. În secolul al XVI-lea Sebastian Frank observa că "Bachus ucide mai multă lume decât războaiele" și că "mult mai mulți oameni se îneacă în pahar decât în mare". Începând cu revoluția industrială alcoolismul a luat amploare, devenind astăzi un flagel la scară planetară cu consecințe distrugătoare incalculabile pentru individ și societate. Alcoolul a devenit un instrument al morții. Alcoolismul este a treia cauză a mortalității în lume, după bolile cardio-vasculare și cancer. Alcoolicul se autodistruge fizic și mai ales psihic, mintal, din cauza intoxicației chimice. Ciroza de ficat provocată de consumul excesiv de alcool este a patra cauză a decesului la cei care mor între 25-60 de ani. În unele țări ale lumii aproape jumătate din paturile spitalelor sunt ocupate de consumatorii de alcool. Povara pe care aceștia o impun societății este uriașă. În unele țări alcoolicii înghit o dată cu băutura circa 10% din fondurile pe care guvernele le alocă pentru sănătate. Este cunoscut că prima cauză a crimelor este alcoolul; aproximativ 70% din crime se comit la beție. O dată cu distrugerea trupului, a creierului, alcoolicul își distruge sufletul, demnitatea umană, viața morală și spirituală; distruge "chipul și asemănarea lui Dumnezeu" din el, în care stă toată măreția omului și prin care se diferențiază de toate celelalte ființe; distruge relațiile cu aproapele provocând multe suferințe și lacrimi celor din jurul său, familiei, colectivului de muncă, vecinilor.

În societatea noastră alcoolismul este o adevărată boală, poate cea mai cumplită dintre toate. Se spune că adevărata și principală cauză a alcoolismului se află în sufletul omului și este necredința în Dumnezeu. Răspândirea nemaiîntâlnită a alcoolismului astăzi este direct proporțională cu răspândirea ateismului în lume. Dacă Dumnezeu nu există, viața își pierde orice valoare, își pierde caracterul ei sacru și inviolabil; dacă nu mai există un suflet de mântuit și o viață de dincolo, viața își pierde sensul și devine absurdă, iar omul nu mai are nici o răspundere nici față de Dumnezeu, nici față de semenii săi, nici față de el însuși. Și dacă viața nu are nici sens, nici valoare, nu are importanță cum este trăită. În acest caz concluzia este: Profită de viață! "Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri" (1 Cor 15,32).

Când nu este credință în Dumnezeu, omul încearcă să umple cu alcool acest gol uriaș din sufletul său, caută să-și înece suferințele, mai ales neliniștea sfâșietoare care pustiește inima celui care rămâne fără răspuns la întrebările fundamentale ale vieții și ale morții. "Rădăcina abuzului de alcool și de droguri (…) o constituie de obicei un vid existențial, provocat de absența valorilor și de lipsa de încredere în tine însuți, în alții și în viață în general". Această problemă nu o rezolvă medicii care arată efectele devastatoare ale alcoolului; în general, alcoolicii care fac tratamentul de dezalcolizare revin la obișnuința de mai înainte. Problema nu o rezolvă nici legislația coercitivă, oricât de drastică ar fi ea; când omul nu are motivația de a trăi, nici un argument, nici o amenințare, nici o lege represivă nu-l poate face să-și prețuiască viața sau să și-o salveze renunțând la alcool. "Dependența de drog și alcool, din cauza gravității în sine a acestora și a răspândirii lor devastatoare, sunt două fenomene care amenință neamul omenesc și atacă în individ, în sânul familiei și în țesutul social" (Papa Ioan Paul al II-lea, Către participanții la Conferința Internațională despre Droguri și Alcool, 25 noiembrie 1991).

Alcoolismul pune clar în evidență tragedia omului care se îndepărtează de Dumnezeu și de frații săi, asemenea fiului risipitor din parabolă. De aceea armele pe care Biserica le recomandă cu insistență împotriva alcoolismului sunt de natură morală și religioasă. Toate mijloacele de care dispune știința medicală, toate formele de propagandă antialcool, toate legile sunt neputincioase dacă lipsește temelia morală. Filozofiile materialiste și socialiste impuse cu forța, situația de necredință împreună cu cea de sărăcie, din nefericire, îi îndepărtează pe mulți creștini de Dumnezeu și cauzează tulburări grave în sfera relațiilor sociale, economice, familiale și interpersonale. Tuturor acestora, întinzându-le mâna spre a-i ajuta să-și recupereze demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, Biserica le repetă chemarea lui Cristos: "Convertiți-vă!" și le propune spre reflecție parabola fiului risipitor, iar celor care au de suferit și cad victimă, în special celor din familiile afectate de acest viciu, și lucrătorilor pastorali le adresează îndemnul să nu aibă o atitudine de dispreț și refuz, ci, printr-o atitudine de iubire și compătimire și mai ales prin rugăciunile lor, să devină adevărați "samariteni" care să-i ajute pe acești frați "bolnavi" să se ridice, să se convertească, să facă pocăință, pentru a reabilita chipul și asemănarea lui Dumnezeu din ei și pentru a se integra în familie și comunitate.

2. De aprofundat

Care este situația alcoolicilor în parohia dv.? Ce loc ocupă aceste persoane în grija pastorală locală?

Cum poate veni comunitatea parohială și diferitele mișcări bisericești în sprijinul persoanelor alcoolice și a familiilor acestora?

Cum pot fi prevenite cazurile dezastruoase ale consumului de alcool?

3. Lecturi
Lc 10,25-37; 15,10-32.
Asociația Medicilor Catolici, Un dușman al omului - alcoolul, Iași, 1996.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat