Duminica a XXIX-a de peste an, 20.10.2002

III. LA OAMENII DE ASTĂZI

44. TINERETUL

1. Tema

"Se constată, în general, că primele victime ale crizei spirituale şi culturale care afectează societăţile sunt tinerele generaţii. Or, tocmai de angajarea acestora sunt legate cele mai mari speranţe într-o lume mai bună. Acest fapt trebuie să încurajeze şi mai mult Biserica să vestească tinerilor evanghelia, cu curaj şi creativitate" (DGC 181).

În secolul care tocmai s-a încheiat nu poate fi trasată o linie unitară în pastoraţia tinerilor, în pofida eforturilor şi iniţiativelor pastorale care au fost multiple. În anii de după Conciliul Vatican II, care a văzut comunitatea eclezială angajată cu seriozitate în problema tinerilor, Sinodul Episcopilor din 1974 a marcat un punct important în pastoraţia tinerilor prin care Biserica înţelegea să "iasă" şi să-i întâlnească pe tineri. N-a încetat apoi apelul repetat al papei Paul al VI-lea prin care se cerea o atenţie "cu totul specială faţă de tineri, pentru a le oferi idealul evanghelic, dar şi pentru ca ei să devină apostoli ai tineretului" (Evangelii nuntiandi, 1975, 72), dar mai ales influenţa explicită a Sinodului Episcopilor din 1977 cu privire la "tinerele generaţii" şi la angajarea catehetică şi pastorală.

În timpul pontificatului papei Ioan Paul al II-lea, Biserica a arătat că îşi pune mari speranţe în tineri şi că îi priveşte azi ca fiind o mare miză pentru viitorul ei. Noul Catehism al Bisericii Catolice, noul directoriu general pentru cateheză şi numeroase intervenţii şi documente ale magisteriului au acordat pastoraţiei un loc privilegiat.

În nenumărate ocazii Sfântul Părinte i-a îndemnat pe tineri să-l caute şi să-l urmeze pe Cristos. În discursul de la Milano le spunea: "Să nu vă fie frică de Cristos! O repet astăzi vouă şi tuturor tinerilor! El nu se înstrăinează de identitatea voastră; nu dispreţuieşte, nu degradează, nici nu distruge judecata voastră: nu oprimă libertatea voastră! El este Fiul lui Dumnezeu, întrupat, mort, înviat pentru noi şi pentru mântuirea noastră, adică pentru eliberarea noastră autentică şi totală! Înaintea lui Cristos, dragi tineri, nu se poate rămâne indiferent! Pentru aceasta, astăzi, vă spun vouă: Căutaţi-l pe Cristos cu obiectivitate, cu onestitate şi curaj! Străduiţi-vă să-l cunoaşteţi pe deplin: studiaţi-l neîncetat. O astfel de atitudine de credinţă în Isus Cristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, nu este o diminuare a exigenţelor voastre culturale, ci o adevărată îmbogăţire şi o exaltare a setei voastre de cunoaştere şi a raţiunii voastre" (Papa Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat tinerilor, Milano, 21.05.1983). Acelaşi ton îl putem găsi în toate mesajele anuale adresate tinerilor. Anul acesta, la Toronto, tinerii au fost chemaţi să fie lumina lumii, sarea pământului şi santinele de dimineaţă, arătând contemporanilor lor, prin gesturi şi cuvinte, acolo unde învaţă, lucrează şi trăiesc, că sunt chemaţi să fie semne ale iubirii lui Dumnezeu şi martori credibili ai prezenţei iubitoare a lui Cristos.

Situaţi pastorală a tinerilor din Dieceza de Iaşi impune responsabililor şi lucrătorilor centrelor diecezane o analiză marcată de realism, prudenţă şi tact pastoral. Teologia pastorală din ultimele decenii ne poate oferi suportul pentru iniţiative concrete sau sugestii pentru un model viabil în cadrul unei pastoraţii a tinerilor. Conştienţi de complexitatea problemei, să deschidem câteva subiecte în acest mare "şantier":

- Pastoraţia tinerilor dinainte de Conciliul Vatican II vede ca o datorie educarea tinerilor pentru a primi în mod vital proiectul lui Dumnezeu. Ea este preocupată de multiplicarea contactelor dintre momentele tipice ale credinţei şi viaţa zilnică a tinerilor. De aici se impune locul central al momentului catehetic, realizat ca o vestire a planului lui Dumnezeu în care este cuprins răspunsul la întrebările pe care viaţa le pune, şi insistenţa pe o practică sacramentală, în care sacramentele sunt văzute ca "mijloace" ale mântuirii şi de realizare personală. Acest model a fost definit ca "istoric" şi "obiectiv".

- În faţa problemei multor tineri pentru care credinţa devenea un fapt marginal şi lipsit de semnificaţie, teologia pastorală a propus teme centrate pe experienţă şi eliberare. Astfel se naşte un model de pastoraţie a tinerilor animat de pretenţia de a reintroduce experienţa de credinţă în viaţa zilnică, deoarece este capabilă să trezească întrebările profunde ale existenţei şi să reformuleze credinţa ca răspuns la aceste întrebări. Centrul atenţiei educative şi locul privilegiat al acţiunii pastorale devine astfel viaţa concretă şi zilnică a tinerilor. Această practică, în care credinţa este în mod obiectiv în cauză, încearcă să deplaseze accentul de la lege la persoană, de la teorie la practică, de la datele de principiu la situaţiile concrete, de la proiecte abstracte la experienţe personale. Acest model "existenţial", care acum este la maturitate, poate şi din cauza unei literaturi de specialitate foarte vaste şi bine structurate, îşi găseşte în experienţa comunitară o dimensiunea de bază.

- În ultimii ani îşi face apariţia un al treilea model, caracterizat de o puternică rezonanţă comunitară, care le semnalează şi le modifică pe cele precedente şi tinde să se constituie ca un proiect autonom şi alternativ. În acest model sunt privilegiate intervenţiile educative pentru formarea grupurilor primare, iar existenţa creştină este interpretată din această perspectivă; ca aspecte mai importante se afirmă: intensificarea raporturilor faţă la faţă; crearea unei ample omogenităţi interne; circularea modelelor de comportament şi de informaţii; accentuarea aspectelor comunitare ale existenţei creştine; prioritatea metodei kerigmatice, deoarece este mai puţin pluralistă; lectura Bibliei în formă mistagogică; redescoperirea rugăciunii în grup.

Din punct de vedere statistic încă nu s-a făcut o analiză a situaţiei tinerilor din dieceză. Ultima statistică din anul 2001 realizată de "Presa Bună" indică 268.219 credincioşi în 80.123 de familii, însă nu prezintă nimic referitor la tineri. În mare, situaţia este cunoscută din frecventarea bisericii şi din participarea la sacramente, la iniţiativele parohiale, diecezane şi ale unor asociaţii de tineret. Subiecte precum cateheza, iniţierea la sacramentul căsătoriei, voluntariatul, mărturia de credinţă, activităţile comunitare, asociative, sociale şi caritative, raportul cu valorile sociale, umane, creştine şi civile, experienţa din familie, şcoală, muncă, etc., întrebările şi problemele specifice preadolescenţilor, adolescenţilor şi tinerilor, folosirea timpului liber, discoteca, şi altele, rămân mereu deschise pentru o pastoraţie autentică a tinerilor.

2. De aprofundat

Cum pot tinerii de astăzi să audă apelul şi să răspundă la iubirea lui Cristos şi la reînnoirea vieţii de credinţă a Bisericii locale?

Care sunt activităţile pe care tinerii le desfăşoară în comunitatea parohială sau în diferite asociaţii şi organizaţii?

Ce fel de relaţii există între comunitate şi tineri? Ce raport are comunitatea cu tinerii angajaţi în activităţile parohiale şi diecezane, sau cu cei indiferenţi sau marginalizaţi?

Cum poate contribui familia, Biserica şi şcoala pentru formarea tinerilor?

Ce propuneri aveţi pentru o pastoraţie mai vie a tinerilor?

3. Lecturi
Mc 10,17-21
CBC 2206, 2526, 2688; DGC 181-185
AA 12, 20-22.