Duminica a XXVIII-a de peste an, 13.10.2002

III. LA OAMENII DE ASTĂZI

43. URGENŢE ŞI ALEGERI PREFERENŢIALE: FAMILIA

1. Tema

a) Familia şi societatea

Familia este celula fundamentală a societăţii. Ea este societatea naturală care dă naştere la noi membri, le formează personalitatea, transmite valori esenţiale pentru convieţuirea civilă, ca demnitatea persoanei, încrederea reciprocă, folosirea corectă a libertăţii, dialogul, solidaritatea, ascultarea faţă de autoritate. Familia condiţionează într-o măsură considerabilă alegerile membrilor ei în multe aspecte, carieră profesională, folosirea timpului liber, prieteniile şi relaţiile sociale în general, şi dezvoltă adesea o acţiune socială directă prin asociaţii familiare, implicare în şcoală, diferite forme de voluntariat în favoarea celor săraci, bătrâni, marginalizaţi.

Este necesar să redescoperim şi să dăm valoare pe deplin rolului pe care îl are familia, această comunitate intermediară între individ şi societate. Importanţa ei pentru viaţa şi bunăstarea societăţii implică pentru societate o răspundere deosebită în susţinerea şi consolidarea căsătoriei şi a familiei. Puterea civilă să considere că ţine de îndatorirea ei sacră "recunoaşterea, ocrotirea şi favorizarea adevăratei naturi a căsătoriei şi familiei, ocrotirea moralităţii publice şi promovarea prosperităţii domestice" (GS 52).

În linia magisteriului Bisericii, Catehismul afirmă că îi revine comunităţii politice îndatorirea să cinstească familia, să o asiste, să-i asigure în special: 1. libertatea de a întemeia un cămin, de a avea copii şi de a-i creşte în acord cu propriile convingeri morale şi religioase; 2. protejarea stabilităţii legăturii conjugale şi a instituţiei familiei; 3. libertatea de a-şi mărturisi credinţa, de a o transmite, de a-şi creşte copiii în ea, cu mijloacele şi instituţiile necesare; 4. dreptul la proprietatea privată, libertatea de a întreprinde, de a obţine o muncă, o locuinţă, dreptul de a emigra; 5. în conformitate cu instituţiile ţării, dreptul la îngrijire medicală, la asistenţă pentru persoanele în vârstă, la alocaţii familiale; 6. protejarea siguranţei şi a sănătăţii, îndeosebi faţă de pericole ca drogul, pornografia, alcoolismul etc.; 7. libertatea de a întemeia asociaţii cu alte familii şi de a fi astfel reprezentate în faţa autorităţilor civile (CBC 2211).

În tradiţia locală familia are o valoare însemnată şi îi este recunoscut rolul educativ, asistenţial şi religios. Situaţia economică, socială şi politică prin care trece societatea românească ridică însă numeroase probleme pentru familia creştină. Astăzi nu i se asigură familiei susţinerea juridică, economică, de asistenţă şi culturală necesară. Mobilitatea socială tot mai rapidă, găsirea unui loc de muncă departe de căminul familial, sărăcia tot mai accentuată, asistenţa medicală precară, dar şi alte cauze, duc la răcirea şi vicierea ambientului familial şi la o slabă preocupare pentru educaţia noii generaţii, obstaculează acceptarea unui raport definitiv al cuplului şi favorizează legăturile extraconjugale şi legăturile provizorii în afara legii. Statisticile din ultimii ani sunt îngrijorătoare cu privire la numărul familiilor fără locuinţă sau aflate în sărăcie gravă, la numărul copiilor abandonaţi, la situaţia absenteismului şcolar în creştere, la procreare şi promovarea vieţii etc. Lipsit de o susţinere adecvată pe plan economic şi cultural, cuplul apelează la metode moderne de contracepţie, care rănesc iubirea şi tandreţea conjugală, şi reduce la minim noile naşteri, fapt care atrage consecinţe demografice grave.

Pe de altă parte, este de remarcat tenacitatea, curajul şi credinţa familiilor creştine care în pofida situaţiilor dificile ale prezentului afirmă valoarea şi frumuseţea vieţii de familie. Prezenţa atâtor soţi şi soţii, taţi şi mame care, împreună cu cei doi, trei sau şapte copii ai lor, dau mărturie de iubire şi credinţă în favoarea fidelităţii conjugale şi a moralei creştine, curajul şi dăruirea atâtor familii tinere de a întemeia un cămin şi o familie, exemplul atâtor copii şi tineri de a pune în practică virtuţile creştine pentru a-şi proiecta un viitor în viaţă, dar şi exemplul consecvent de credinţă al părinţilor şi bunicilor trecuţi prin încercările vieţii, sunt o speranţă pentru prezentul şi viitorul diecezei care doreşte să-şi aprofundeze şi să-şi reînnoiască viaţa creştină.

b) Îngrijirea pastorală a celor emigraţi

În activitatea sa pastorală, Biserica încearcă să fie întotdeauna atentă şi la problema migrării. Prin termenul "migranţi" ea face referinţă atât la refugiaţii şi la exilaţii aflaţi în căutarea libertăţii şi a siguranţei în afara graniţelor propriei ţări, cât şi la tinerii care studiază în afară şi la cei care îşi părăsesc propria ţară pentru a căuta în altă parte condiţii mai bune de viaţă. Fenomenul migraţiei este în continuă expansiune. Această situaţie ridică semne de întrebare şi provocări acţiunii pastorale.

Întrucât predicarea evangheliei este orientată spre mântuirea integrală a omului, spre eliberarea lui autentică şi efectivă, Biserica nu încetează să apere drepturile fundamentale ale omului şi să-şi facă auzită vocea atunci când acestea sunt încălcate. În acest context este luat în consideraţie dreptul de a emigra pe care Biserica îl recunoaşte fiecărui om sub aspectul dublu de posibilitate de a ieşi din propria ţară şi posibilitatea de a intra într-o alta în căutarea unor condiţii mai bune de viaţă. Desigur, exercitarea unui astfel de drept este reglementată prin norme internaţionale capabile să reglementeze drepturile fiecăruia.

Pe baza experienţei maturizate de-a lungul anilor, Biserica a elaborat o pastoraţie organică pentru asistenţa emigranţilor (cf. Constituţia apostolică Exsul familia nazarethana, din 1952) în care emigranţii nu reprezintă o categorie echivalentă cu cele în care se încadrează populaţia parohială - copii, tineri, persoane căsătorite, muncitori etc. - care prezintă o omogenitate culturală şi lingvistică. Ei fac parte dintr-o altă comunitate, căreia trebuie să i se aplice o pastoraţie cu elemente similare celei din ţara de origine în relaţie cu patrimoniul cultural, cu necesitatea unui preot care vorbeşte aceeaşi limbă şi cu exigenţa unor structuri specifice permanente (cf. Ioan Paul al II-lea, Pastoraţia pentru migranţi, cale pentru împlinirea misiunii Bisericii astăzi, 2001, 4). Cât priveşte emigranţii necreştini, o provocare continuă pentru comunităţile ecleziale, enciclica Redemptoris missio menţionează că aceştia creează prin instalarea lor ocazii noi de contacte şi de schimburi culturale, care solicită comunitatea creştină la ospitalitate, dialog, ajutor şi fraternitate.

Cu privire la emigranţi, pastoraţia din Dieceza de Iaşi s-a schimbat mult, mai ales în ultimii 12 ani. Dacă aproape trece neobservat fenomenul emigranţilor în cadrul comunităţilor din dieceză, nu acelaşi lucru se poate spune despre emigrarea masivă în special spre ţările Europei de vest, în Grecia, Israel, Canada şi Statele Unite ale Americii. Acest fapt a dus la formarea unor comunităţi române în străinătate (Italia, Germania, Austria, Spania, Irlanda, Israel etc.) care se bucură de o asistenţă pastorală organizată.

2. De aprofundat

Cum putem ajuta familiile să înţeleagă şi să-şi îndeplinească mai bine rolul social şi politic care le revine?

Ce iniţiative se pot lua pentru a promova valoarea şi drepturile familiei în societate?

Ce propuneri aveţi pentru o mai vie pastoraţie a familiilor?

Care este atitudinea noastră faţă de fenomenul emigrării?

Ce aspecte noi au apărut în Dieceza de Iaşi datorită migrării spre alte ţări? Ce propuneri pastorale aveţi în acest sens?

3. Lecturi
Lev 19,33-34; Dt 24,17-18.
CD 18.
Ioan Paul al II-lea, Pastorala pentru migranţi, cale pentru împlinirea misiunii Bisericii astăzi; Redemptoris missio, 55; Novo millennio ineunte, 56.