Duminica a XXVI-a de peste an, 29.09.2002

III. LA OAMENII DE ASTĂZI

41. BISERICA LOCALĂ DE IAŞI

1. Tema

a) Contextul istoric în care trăieşte

Primele începuturi ale pătrunderii religiei creştine în părţile răsăritene ale Daciei se leagă de cucerirea acestor teritorii de către Imperiul Roman, la începutul secolului al II-lea, şi formarea noului stat daco-roman. În felul acesta creştinismul s-a extins pe o bună parte a teritoriului dac. După retragerea la sud de Dunăre a împăratului Aureliu în 271, populaţia daco-romană a continuat relaţiile cu Roma, sub toate aspectele. Dezvoltarea vieţii spirituale pe aceste meleaguri a dus la înfiinţarea Diecezei de Tomis; martirii de pe aceste meleaguri sunt cinstiţi printr-o sărbătoare specială la 3 octombrie. Secolele al IV-lea şi al V-lea sunt marcate de o intensă activitate misionară, reprezentantul cel mai de seamă fiind sfântul Niceta Remesianul. Până în secolul al IX-lea Biserica de pe teritoriul actual al României a fost sub jurisdicţia Romei, aparţinând de Episcopia de Ilyricum, Arhiepiscopia de Tesalonic, apoi de Episcopia Prima Iustiniana şi, după desfiinţarea acesteia, din nou de cea precedentă. După slavonizarea din secolele VIII-IX creştinii din Moldova au fost constrânşi de împrejurări să se supună Patriarhiei Bulgare de la Ohrida (Macedonia). Misionarii latini au fost nevoiţi să se întoarcă în Italia, iar ritul greco-slav şi-a întărit poziţiile în detrimentul celui latin. După schisma din 1054 creştinii din Moldova au păstrat ritul şi limba slavonă, totodată fiind supuşi direct patriarhiei bulgare menţionate mai sus.

Documentele istorice vorbesc despre o existenţă catolică pe teritoriul Moldovei încă din prima parte a secolului al XIII-lea, când călugării dominicani reuşesc să încreştineze cumanii, un popor migrator ce se afla temporar în partea de sud a Moldovei, la est de Carpaţi. Pentru aceştia papa Grigore al IX-lea (1227-1241) a aprobat în 1227 înfiinţarea unei episcopii, cea a Cumanilor sau Episcopia de Milcov (1227-1241). Documentele menţionează un număr de 14 episcopi, dintre care doar Teodoric (1228) a fost efectiv episcop al cumanilor, acesta fiind motivul care justifică existenţa acestei episcopii doar până la invazia tătară.

După eşuarea Convenţiei de unire de la Conciliul Ecumenic din Lyon (1274), Sfântul Scaun a decis ca Biserica Catolică din Moldova să fie supusă Mitropoliei de Halici. Apoi, în timpul voievodului Laţcu (1365-1374), această minoritate catolică a trecut sub autoritatea papei. În acest context s-a înfiinţat Episcopia de Siret (1371-1434), care a avut cinci episcopi. La începutul secolului al XV-lea s-a înfiinţat Episcopia de Baia (1413-1523), care a jucat un rol important în organizarea vieţii catolice în Moldova. La conducerea acestei episcopii s-au succedat şapte episcopi, ultimul fiind Mihail Marinovski (1510-1523). În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, preotul iezuit Stanislau Warszewicz, sprijinit de domnitorul Moldovei, Petru Şchiopul (1574-1579; 1582-1591), cu aprobarea cardinalului Aldobrandini, a iniţiat un plan care prevedea înfiinţarea unei episcopii catolice şi a unui seminar pentru clerul indigen la Cotnari. Acest plan însă a eşuat. După sosirea în Moldova a misionarilor franciscani conventuali, la 17 septembrie 1607 papa Paul al V-lea (1605-1621) îl numeşte pe Ieronim Arsengo ierarh al Episcopiei de Bacău (1607-1818). Episcopii de Bacău au fost în majoritate de origine poloneză. În această perioadă au avut loc două sinoade diecezane: unul la Cotnari (6 noiembrie 1642) şi unul la Bacău (27 aprilie - 1 mai 1663). Această episcopie, la cârma căreia au stat 32 de episcopi, a persistat până în 1818, când a murit ultimul episcop care a purtat acest nume, Iosif Bonaventura Berardi. Din 1818 activitatea misionarilor catolici din Moldova a fost coordonată de la Iaşi, sediul Vicariatului Apostolic al Moldovei (1818-1884). La conducerea acestuia s-au succedat 14 vizitatori apostolici, ultimul fiind Nicolae Iosif Camilli, numit la 16 septembrie 1881.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, în România se făcea simţită necesitatea fondării a două episcopii romano-catolice, în Bucureşti şi în Iaşi, care să poată subordona toate comunităţile catolice de rit latin din această zonă. Astfel, în 1883, Sfântul Scaun, a înfiinţat la 27 aprilie Arhiepiscopia Catolică de Bucureşti, iar la 27 iunie 1884, prin bula papală "Quae in christiani nominis incrementum" (Cele ce sunt spre propăşirea creştină), dispunea încetarea Vicariatului Apostolic al Moldovei şi decreta înfiinţarea Episcopiei Catolice de Iaşi. Episcop a fost numit Nicolae Iosif Camilli. Dominic Jaquet, Alexandru Teodor Cisar, Mihai Robu şi Anton Durcovici au fost episcopi rezidenţiali, în rest la conducerea diecezei s-au aflat administratori apostolici şi "ordinarii substituti". Cel dintâi episcop originar din Moldova, din Săbăoani, a fost Mihai Robu. Dieceza avea 244 de localităţi, cu aproximativ 65.000 de catolici, care erau deserviţi de 37 de preoţi misionari. S-a insistat foarte mult asupra deschiderii unui seminar pentru clericii indigeni.

b) Cadrul socio-cultural în care îşi desfăşoară activitatea la începutul celui de al treilea mileniu creştin

La începutul celui de-al treilea mileniu, Dieceza de Iaşi se prezintă cu două zone compact catolice, Bacău şi Roman, unde sunt parohii cu peste 2.500 de familii. În jurul acestor două mari oraşe se află, asemenea unei salbe, numeroase comunităţi catolice care de-a, lungul vremurilor, s-au structurat tot mai mult şi şi-au păstrat obiceiurile. O situaţie particulară se află în decanatele de Iaşi, Bucovina şi Vrancea din cauza izolării, mărimii sau componenţei comunităţilor catolice.

Fenomenul "dezrădăcinării" populaţiei şi al migrării spre centrele urbane, care a fost masiv mai ales în perioada comunistă, este unul din factorii care şi-au pus amprenta asupra componenţei anumitor comunităţi. Cu toate acestea populaţia catolică a rămas profund ancorată în valorile şi tradiţiile creştine pe care le-au moştenit de la părinţi, pe care le trăiesc şi le transmit mai departe generaţiilor tinere. În ultimii 12 ani au existat însă şi unele situaţii create "artificial" care au intenţionat să semene umbre, suspiciuni şi discordii în comunităţile în care se vorbeşte ceangăieşte; intervenţiile autorităţilor diecezane şi a forurilor culturale şi sociale locale sunt însă clare în acest sens şi nu doresc decât să aducă lumină, pace şi înţelegere între credincioşi.

În prezent se poate constata o uşoară deplasare spre comunităţile rurale, cauzată în special de situaţia grea de sărăcie în care se află familiile cu mulţi membri, sau de reîntoarcerea în vatra familiei a unor familii tinere care au lucrat sau în care sunt membri în străinătate. Situaţia gravă în care se află anumiţi credincioşi generează numeroase subiecte care necesită o atenţie pastorala deosebită: alcoolismul, divorţul, delincvenţa juvenilă, absenteismul de la sacramente şi de la slujbele religioase mai ales în rândul tinerilor, apatie şi indiferenţă pentru cele spirituale etc.

Condiţiile socio-culturale, cu unele excepţii, sunt aceleaşi în care trăiesc majoritatea locuitorilor din Moldova. Climatul de bună-înţelegere şi de colaborare, de trăire autentică a credinţei şi de sacrificii, dar şi de greutăţi de tot felul prin care trec cei 268.219 de credincioşi (80.123 familii) păstoriţi de 329 de preoţi organizaţi în nouă decanate pe cuprinsul cărora se află 125 de parohii, 13 parohii în administraţie şi 255 de filiale, constituie un semn de speranţă şi o provocare pastorală care trebuie să ocupe un loc privilegiat între preocupările Sinodului diecezan.

2. De aprofundat

Cum este percepută realitatea istorică a comunităţii din care faceţi parte?

Prin ce modalităţi se comemorează "memoria înaintaşilor"?

În ce împrejurări se apelează la "necrologul păstorilor" parohiei şi ai diecezei?

Cum poate contribui comunitatea dv. la realizarea unei istorii cât mai complete a diecezei?

Ce preocupări există în parohie pentru sensibilizarea credincioşilor de a participa la iniţiativele în domeniul social şi cultural al diecezei (publicaţii, muzeul diecezan, simpozioane etc.)?

3. Lecturi
Alois Moraru, Scurtă istorie a Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, în: Almanahul "Presa Bună" 2002, pag. 101-123.
CBC 833; 886; LG 23; CD 11.