Duminica a XXIII-a de peste an, 08.09.2002

II. ESTE TRIMISĂ ÎN MISIUNE SĂ MĂRTURISEASCĂ

39. PASTORAŢIA MUNCII

1. Tema

Creştinul este chemat să înţeleagă şi să trăiască dimensiunea muncii şi a odihnei ca pe un dar al lui Dumnezeu, să aşeze demnitatea şi drepturile persoanei umane la baza ordinii economice şi să respecte ordinea armonioasă a naturii. "Munca izvorăşte direct de la persoane create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi chemate să prelungească, unele cu şi pentru celelalte, lucrarea creaţiei, stăpânind pământul" (GS 34). Munca este o datorie. "Dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce" (2Tes 3,10). Ea onorează darurile Creatorului, talanţii primiţi, poate fi răscumpărătoare, un mijloc de sfinţire şi o însufleţire a realităţilor pământeşti în Duhul lui Cristos (cf. CBC 1427).

Toate documentele magisteriului cu privire la aspectele sociale, mai ales cele din ultima perioadă, sunt un izvor nesecat pentru a pătrunde în domeniul muncii. Pentru a înţelege ce este pastoraţia muncii să vedem mai întâi care sunt aspectele mai importante ale ei: a fi împreună creatori pentru a realiza planul lui Dumnezeu în istorie (Gen 2,28); valorificarea odihnei ca spaţiu interior pentru om şi pentru Dumnezeu (Evr 4,1); aprecierea muncii, profesionalismului, reuşitei, însă fără preocupări excesive (Mt 6,25); a munci "în pace şi linişte ca pentru Domnul şi nu pentru oameni" (Col 3,23); garantarea accesului la muncă şi la profesie tuturor, fără discriminare (Laborem exercens, 19); asigurarea unui salariu just ca rod legitim al muncii (GS 67); considerarea corectă a problemei grevei, a locului de muncă, a sindicatului (Laborem exercens, 18); angajarea pentru pace şi progres în perspectiva împărăţiei lui Dumnezeu (GS 35); acceptarea oboselii muncii în Cristos răstignit şi înviat, ca pe un nou bine (Lc 9,25). Dezvoltarea ştiinţifică, tehnică şi economică din ultimele două secole a produs o situaţie de prosperitate. S-au acumulat capital, tehnologie, experienţă administrativă, bunuri şi datorii. Ne aflăm într-o civilizaţie a muncii şi a bunăstării, bogată în valori şi ambiguităţi, ale cărei rădăcini se află în tradiţia creştină. În Sfânta Scriptură, munca este o dimensiune constitutivă a omului. "Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său. Bărbat şi femeie i-a creat. Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a spus: înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul; supuneţi-l şi stăpâniţi peştii mării şi păsările cerului şi orice fiinţă vie care se află pe pământ" (Gen 1,27-28).

Creându-i după chipul şi asemănarea sa, Dumnezeu nu i-a creat pe primii oameni numai ca să muncească, ci şi să se odihnească. După reprezentarea simbolică a limbajului biblic, Dumnezeu lucrează şase zile, iar în a şaptea zi s-a odihnit. Aceasta înseamnă că acţiunea sa este marcată de libertate, este frumoasă şi duce la perfecţiune. Omul participă la munca şi la odihna lui Dumnezeu: amândouă sunt pentru el atât o binecuvântare şi un dar, cât şi izvor de viaţă şi de afirmare a demnităţii şi a primatului persoanei umane asupra creaturilor. Aceste două dimensiuni însă, pentru a fi autentice, trebuie să fie însoţite de exercitarea dreptăţii şi de stabilirea unei ordini economice şi sociale în care omul să nu fie sclav, ci om liber. În acest sens, Vechiul Testament va elabora o legislaţie riguroasă.

Isus Cristos, prin oboseala mâinilor sale, prin ministerul său public, prin crucea şi învierea sa, stabileşte demnitatea şi primatul persoanei umane şi în domeniul muncii. Biserica primară este conştientă de acest lucru: "Nu mai există nici sclav, nici om liber..., deoarece voi toţi sunteţi una în Isus Cristos" (Gal 3,28). Munca dobândeşte cea mai înaltă semnificaţie: "Orice faceţi, faceţi cu dragă inimă ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni, ştiind că veţi primi moştenirea ca răsplată de la Domnul" (Col 3,23-24).

Dintotdeauna, Biserica a afirmat că "munca este pentru om şi nu omul pentru muncă" (Laborem exercens, 6). Omul nu valorează pentru ceea ce produce, posedă sau consumă, ci pentru ceea ce este (cf. GS 35). Apostolul Paul ne îndeamnă să lucrăm cu bucurie, pentru a nu fi o greutate pentru ceilalţi şi pentru a-i ajuta pe cei care se găsesc în greutăţi şi să dăruim cu generozitate: "Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera. Fiecare să dea aşa cum a decis în inima sa, nu cu părere de rău sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu bucurie (2Cor 9,6-7; cf. Ef 4,28). Circulaţia bunurilor materiale contribuie la zidirea comunităţii, iar persoana se realizează în vocaţia sa atunci când experimentează cât de frumos este să dăruieşti: "Există mai mare bucurie atunci când dai, decât atunci când primeşti" (Fap 20,35).

O pastoraţie a muncii se caracterizează prin aceste valori: sobrietate, disponibilitate pentru a împărtăşi din bunurile proprii, seriozitate şi competenţă în muncă, solidaritate socială, sensibilitate politică, atenţie faţă de exigenţele propriei familii, rezolvarea situaţiilor de faliment sau de nedreptate prin semnificaţia crucii. Munca nu mai poate fi un fapt individual izolat, ci unul social. Este suficient să ne gândim, de exemplu, de câte mâini este nevoie pentru ca să se ajungă de la bobul de grâu la pâine. "Astăzi, mai mult ca oricând, a lucra înseamnă a lucra cu ceilalţi şi a lucra pentru ceilalţi" (Centesimus annus, 31).

În realitate, piaţa muncii este un ansamblu de relaţii între oameni. Desigur, aceasta prezintă anumite tendinţe, legi, compatibilităţi şi obiective, însă omul poate interveni în diferite moduri pentru a presta o muncă potrivită, pentru a primi o retribuţie şi condiţii de muncă adecvate, pentru a încheia un contract sindical sau pentru a participa la gestionarea bunurilor. Dacă "omul este autorul, centrul şi scopul întregii vieţi economice şi sociale" (GS 63), atunci munca, fiind o cooperare la acţiunea creatoare a lui Dumnezeu, nu trebuie să distrugă, ci să dezvolte ordinea pusă de înţelepciunea divină în lumea creată.

În ambientul social, economic şi politic al Diecezei de Iaşi pastoraţia muncii ridică numeroase probleme din cauza, în primul rând, a perioadei de tranziţie de la o economie socialistă centralizată la o economie de piaţă liberă. Reducerea locurilor de muncă, şomajul crescut până la cote alarmante, numărul mare al persoanelor fără ocupaţie în rândul tinerilor şi adulţilor, lipsa de speranţă a atâtor tineri care, ieşiţi de pe băncile şcolilor, nu reuşesc să se orienteze în viaţă, slaba preocupare pentru anumite sectoare ale economiei, salariile foarte mici, abuzurile patronilor, creşterea exacerbată a preţurilor etc. - toate acestea determină ca situaţia să devine foarte gravă. O orientare în această direcţie cere mult realism, un puternic spirit de discernământ şi o alegere pastorală marcată de prudenţă şi inteligenţă, pentru a trăi realitatea muncii ca pe o datorie primară, orientată spre Dumnezeu, familie, societate şi pentru a o considera ca pe un mijloc şi nu ca pe un scop.

2. De aprofundat

Care este semnificaţia şi valoarea muncii? Care este sensul odihnei?

În ambientul nostru, cum sunt considerate şi trăite munca şi odihna? Care sunt principalele probleme pe care acestea le pun credinţei şi mărturiei creştine?

Cât de mult se cunoaşte doctrina socială a Bisericii?

Prin munca sa, omul participă la opera Creatorului. Cum este acceptat acest adevăr?

Ce propuneri aveţi pentru formarea unei autentice conştiinţe creştine şi a unui angajament concret în domeniul muncii?

Ce iniţiative se pot lua pentru a veni în ajutorul celor defavorizaţi din comunitatea parohială?

3. Lecturi
Dt 24,14-15; Iac 5,4; 1Cor 11,20-21.
CBC 2184-2188; 2427-2436.
GS 34, 64, 67.