Duminica a XIX-a de peste an, 11.08.2002

II. ESTE TRIMISĂ ÎN MISIUNE SĂ MĂRTURISEASCĂ

35. SPRIJINUL ACORDAT MATERNITĂŢII ŞI VIEŢII

1. Tema

Instituţia căsătoriei şi iubirea conjugală, prin însăşi natura lor, sunt orânduite în vederea procreării şi educării copiilor. Copiii sunt darul cel mai preţios al căsătoriei şi contribuie în cea mai mare măsură la binele părinţilor. Dumnezeu care a spus: "Nu este bine ca omul să fie singur" (Gen 2,18) şi care "l-a făcut pe om de la început bărbat şi femeie" (Mt 19,4), chemându-i la lucrarea sa creatoare, i-a binecuvântat, zicându-le: "Creşteţi şi înmulţiţi-vă" (Gen 1,28). Trăirea autentică a dragostei conjugale, precum şi întreaga structură a vieţii de familie, care izvorăşte din ea, tind, fără a subestima celelalte scopuri ale căsătoriei, să-i dispună pe soţi să colaboreze cu tărie sufletească la iubirea Creatorului şi a Mântuitorului care, prin ei, îşi sporeşte şi îşi îmbogăţeşte neîncetat familia (GS 50).

Iubirea conjugală realizează unitatea dintre soţi, însă nu-i reduce la un egoism limitat la două persoane. Unitatea fizică şi afectivă se prelungeşte şi se personifică în fii. "Soţii, în timp ce se dăruiesc între ei, dăruiesc dincolo de ei înşişi realitatea fiului, reflex viu al iubirii lor, semn permanent al iubirii conjugale" (Familiaris consortio, 14). Aşa cum surâsul exprimă simpatia, iar strângerea de mână prietenia, la fel actul conjugal este un gest important de comunicare, un limbaj care are două semnificaţii obiective inseparabile: unirea şi procrearea (cf. Humanae vitae, 12). Astfel, el semnifică dăruirea totală de sine şi acceptarea totală a celuilalt şi, implicit, indică acceptarea vocaţiei de a fi tată şi mamă. Adeziunea fundamentală la fecunditate trebuie să se actualizeze în mod responsabil în faţa lui Dumnezeu. Trebuie să se stabilească de comun acord, fără calcule utilitariste, numărul şi momentul oportun al naşterilor, luându-se în consideraţie binele soţilor, educaţia fiilor care se vor naşte şi a celor deja născuţi, condiţiile generale ale societăţii. Este autentic numai acel comportament care, în acelaşi timp, ia în consideraţie atât controlul responsabil al naşterilor, cât şi disponibilitatea efectivă de a primi viaţa.

În vederea unei procreări responsabile, fertilitatea se poate controla prin abstinenţă periodică şi prin recurgerea la metodele naturale, care ţin cont de timpurile fecunde şi nefecunde ale femeii. Recurgerea la ritmurile naturale respectă adevărul obiectiv, nu numai biologic, ci şi simbolic, al actului sexual şi favorizează creşterea unor valori spirituale: dăruirea de sine, respectarea celuilalt, dialogul, tandreţea (cf. Familiaris consortio, 32). Dimpotrivă, mijloacele contraceptive falsifică gestul iubirii conjugale, ducând la consecinţe nedorite, dintre care cea mai gravă este avortul. "Viaţa umană trebuie respectată şi apărată în mod absolut încă din momentul conceperii. Încă din primul moment al existenţei sale, fiinţei omeneşti trebuie să i se recunoască drepturile persoanei, printre care dreptul inviolabil al oricărei fiinţe nevinovate la viaţă" (CBC 2270).

Încă din secolul I, Biserica a afirmat răutatea morală a oricărui avort provocat. Această învăţătură nu s-a schimbat şi rămâne invariabilă. Conciliul al II-lea din Vatican afirmă: "Dumnezeu, stăpânul vieţii, le-a încredinţat oamenilor misiunea nobilă de a ocroti viaţa, misiune care trebuie îndeplinită într-un mod vrednic de om. Aşadar, încă de la zămislirea ei, viaţa trebuie protejată cu cea mai mare grijă: avortul ca şi infanticidul sunt crime odioase" (GS 51). Dreptul inalienabil la viaţă al oricărui individ uman nevinovat este un element constitutiv al societăţii civile şi al legislaţiei ei. Cooperarea efectivă la un avort este o greşeală gravă. Biserica sancţionează cu pedeapsa canonică a excomunicării acest delict împotriva vieţii umane. Cine săvârşeşte un avort, dacă se ajunge la efectul dorit, îşi atrage excomunicarea latae sententiae, prin însuşi faptul comiterii delictului şi în condiţiile prevăzute de dreptul canonic (cf. CDC, can. 1398, 1314, 1323-1324). Prin această pedeapsă canonică, Biserica pune în evidenţă gravitatea crimei săvârşite, dauna ireparabilă pricinuită nevinovatului ucis, părinţilor lui şi întregii societăţi.

Educaţia are un rol fundamental în sprijinul acordat maternităţii şi vieţii. Înainte de toate, soţii trebuie să se educe pe ei înşişi, să se ajute reciproc pentru a creşte spre o adevărată maturitate umană şi creştină. Apoi, prin însuşi faptul procreării, îşi asumă o datorie educativă. Educaţia fiilor constituie îndeplinirea misiunii lor, iar familia este ambianţa spirituală în care se formează identitatea lor psihică, morală şi religioasă. Pentru cei doi părinţi, datoria de a educa este o vocaţie şi un dar primit de la Dumnezeu, un drept originar, inviolabil şi inalienabil, o datorie foarte gravă. Aportul la educaţia fiilor pe care îl au alte persoane şi instituţii trebuie să aibă un caracter de susţinere şi de integrare şi nu de substituire (cf. GE 3). Totodată, părinţii sunt chemaţi să fie aproape de fiii lor prin mărturia personală şi cuvântul zilnic, evitând tentaţia de a fi posesivi sau iresponsabili de vocaţia lor. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă în acest sens că "în faţa grijii pentru fii şi pentru educaţia lor, toate celelalte trebuie să ocupe un loc secundar. Dacă, încă de la început, îl înveţi pe copil să fie înţelept, el dobândeşte bogăţia şi gloria cea mai mare" (Predica la Scrisoarea către Efeseni, 21,2).

Papa Ioan Paul al II-lea spunea că "ne găsim în faţa unei lupte imanente şi dramatice între rău şi bine, între moarte şi viaţă, între cultura morţii şi cultura vieţii" (Evangelium vitae, 28). De fapt, este vorba de tragedia avortului provocat. În acest sens, situaţia din ţara noastră este foarte alarmantă; contracepţia este răspândită, sterilizarea începe să fie practicată tot mai mult, iar noile mari probleme legate de experimentări şi manipulări genetice îşi fac apariţia. Pe de altă parte, nu lipsesc semnele de speranţă. În aceşti ani, Biserica este tot mai atentă şi prezentă pentru a proclama valoarea vieţii umane, fie prin intervenţiile pe care le face în presa scrisă, prin diverse luări de poziţie sau prin Ziua Mondială pentru Viaţă, fie prin diferite iniţiative concrete, mai ales în cadrul Asociaţiei Medicilor Catolici şi al Asociaţiei Caritas, cum ar fi Centrele de Asistenţă şi Consiliere şi Centrul pentru Viaţă. Totodată nu lipseşte mărturia eroică, pe care numeroase familii creştine o dau prin primirea vieţii sau prin adopţie.

2. De aprofundat

Ce se poate face pentru a cunoaşte, a susţine şi a promova acele iniţiative şi organisme care lucrează pentru apărarea vieţii?

Ce propuneri puteţi face pentru a cunoaşte şi a aprofunda la nivel personal şi comunitar principalele documente ale magisteriului Bisericii, care au ca scop sprijinul acordat maternităţii şi vieţii?

Cum sunt ajutate familiile care, cu mult curaj, dau mărturie în favoarea vieţii?

Ce loc ocupă educaţia pentru viaţă în cadrul formării la nivel parohial şi diecezan a tinerilor şi adulţilor?

3. Lecturi
Ier 1,5; Iob 10,8-12; Ps 22,10-11.
CBC 2221-2231; 2270-2275; 1652.
CDC, can. 1397-1398.
GE 3,6; GS 51; LG 11.