Duminica a XII-a de peste an, 23.06.2002

II. ESTE TRIMISĂ ÎN MISIUNE SĂ CELEBREZE

28. ZIUA DOMNULUI - DUMINICA ŞI SĂRBĂTORILE

1. Tema

a) Ziua Domnului - Duminica

"Conform tradiţiei apostolice, care datează încă din ziua Învierii lui Cristos, Biserica, în fiecare a opta zi, care e numită pe bună dreptate duminica sau ziua Domnului, celebrează misterul pascal. În această zi, credincioşii trebuie să se adune ca, ascultând cuvântul lui Dumnezeu şi participând la sfânta Euharistie, să-şi amintească de patima, Învierea şi gloria Domnului Isus şi să mulţumească lui Dumnezeu, care i-a renăscut la o speranţă vie prin Învierea lui Cristos din morţi" (SC 106).

Termenul de ziua Domnului - duminica îl întâlnim chiar în secolul I în Apocalipsul sfântului Ioan care spune: "În ziua Domnului am fost [răpit] în duh" (Ap 1,10). În alte scrieri neotestamentare este indicată prin expresiile: "prima zi a săptămânii", "ziua a opta" (Fap 20,7; 1Cor 7). Instituirea duminicii este o noutate pur creştină care are la bază comemorarea săptămânală a Învierii lui Cristos. Documentele cele mai vechi confirmă această idee. Apostolii şi primii creştini, după ce asistau la serviciul de sâmbătă seara de la sinagogă, se adunau din nou noaptea, după ce se încheia ziua de sărbătoare, spre a celebra cu toţii împreună marea jertfă creştină. Didahia îi îndeamnă pe creştini: "În ziua Domnului reuniţi-vă; frângeţi pâinea şi aduceţi mulţumire" (Didahia, 9), iar sfântul Iustin susţine că duminica a fost instituită de însuşi Isus Cristos. Mai mult, minunea Învierii, care a sigilat misiunea divină a lui Cristos şi constituia temelia vestirii evangheliei, avusese loc în noaptea primei zile a săptămânii, adică duminica. Isus înviat a apărut apostolilor. De asemenea, Duhul Sfânt a coborât asupra lor tot în zi de duminică. Nu e de mirare dacă chiar de la începutul Bisericii noaptea dintre sâmbătă şi duminică a fost sfinţită în mod deosebit de către creştini, petrecând-o în rugăciune, în frângerea pâinii şi, de către mulţi, chiar în aşteptarea venirii în glorie a lui Cristos.

Din primele secole sunt multe mărturii care arată fidelitatea şi fervoarea creştinilor faţă de "ziua Domnului" care a devenit "ziua mântuirii" şi "ziua creştinilor". Sfântul Hipolit spune: "Ziua Domnului, ziua Învierii, ziua creştinilor, este ziua noastră. Tocmai de aceea este numită ziua Domnului: căci în această zi Domnul s-a înălţat glorios la Tatăl. Dacă păgânii o numesc ziua soarelui, o mărturisim şi noi cu bucurie: căci astăzi a răsărit lumina lumii, astăzi a apărut soarele dreptăţii ale cărui raze aduc mântuire". Iar cinstirea acestei zile este frumos exprimată în Oficiul siriac din Antiohia: "Cugetând la minunile ce s-au împlinit în duminica sfintei tale Învieri, Cristoase, spunem: Binecuvântată este ziua de duminică, fiindcă în ea a început zidirea..., mântuirea..., reînnoirea neamului omenesc... În ea, cerul şi pământul s-au umplut de bucurie şi universul întreg de lumină. Binecuvântată este duminica, deoarece în ea s-au deschis porţile raiului pentru ca Adam şi toţi cei izgoniţi să intre fără teamă" (cf. CBC 1166-1167).

Creştinii au făcut din participarea la celebrarea oficială şi solemnă a sfintei Liturghii o obligaţie strictă în ziua de duminică. Chiar din primele secole, sfinţii părinţi şi conciliile atrag mereu atenţia cu privire la această obligaţie. Conciliul Vatican II afirmă clar că în această zi credincioşii trebuie să se întrunească în adunare pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu şi pentru a participa la Euharistie şi astfel să amintească patima, Învierea şi preamărirea Domnului Isus şi să aducă mulţumiri lui Dumnezeu. Totodată, duminica este şi "o zi de bucurie şi de încetare a muncii. Celelalte celebrări, dacă nu sunt într-adevăr de cea mai mare importanţă, nu trebuie să aibă întâietate asupra ei, deoarece ea este fundamentul şi nucleul întregului an liturgic" (SC 106).

Cât priveşte obligativitatea de a participa la sfânta Liturghie în zi de duminică, Biserica spune: "Porunca de a participa la sfânta Liturghie o îndeplineşte cel care asistă la o Liturghie, oriunde este ea celebrată după ritul catolic, în ziua sărbătorii sau în seara zilei precedente. Dacă, lipsind slujitorul sacru sau din alt motiv grav, participarea la celebrarea euharistică este imposibilă, se recomandă foarte mult credincioşilor să participe la liturgia cuvântului, dacă aceasta se celebrează în biserica parohială sau într-un alt loc sacru, în conformitate cu dispoziţiile episcopului diecezan, sau să consacre un timp adecvat rugăciunii, singuri sau în familie sau, dacă e posibil, în grupuri de familii" (CDC, can. 1248).

b) Sărbătorile

În Vechiul Testament sărbătoarea era considerată ca un zikkaron (memorial), o celebrare în care se retrăiau în prezent evenimentele istoriei mântuirii pe care Dumnezeu le înfăptuise în favoarea poporului ales. Aceste celebrări erau orientate spre o împlinire escatologică. O dată cu venirea lui Isus Cristos, aşteptările celor din vechime s-au împlinit. Speranţa victoriei finale este de acum înainte cu atât mai intensă cu cât ea se bazează pe convingerea că a fost deja împlinită o dată pentru totdeauna prin misterul pascal al lui Isus Cristos.

Putem numi sărbătoare o adunare a poporului care celebrează cu bucurie, în cadrul unei celebrări euharistice, memoria unui eveniment trecut, într-o zi a anului care corespunde cu cea în care s-a verificat evenimentul respectiv. Astfel, regăsim caracteristicile creştine ale sărbătorii în celebrarea euharistică, în legătura directă cu Paştele lui Isus Cristos, în comunitatea creştinilor adunată pentru celebrare şi în caracterul de bucurie specific sărbătorii.

Biserica învaţă că ziua de duminică, în care este celebrat misterul pascal, trebuie observată pretutindeni ca principala zi de sărbătoare de poruncă. Tot astfel trebuie respectată ziua Naşterii Domnului Nostru Isus Cristos, ziua Epifaniei, a Înălţării şi a Preasfântului Trup şi Sânge al lui Isus Cristos; ziua Sfintei Maria, Născătoare de Dumnezeu, a Neprihănitei Zămisliri şi a Adormirii ei, a Sfântului Iosif, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul şi a Tuturor Sfinţilor. Conferinţa episcopală poate, cu aprobarea prealabilă a Scaunului Apostolic, să desfiinţeze anumite sărbători de poruncă sau să le transfere într-o zi de poruncă (cf. CDC, can. 1246). În aceste zile de sărbătoare de poruncă "credincioşii sunt obligaţi să participe la sfânta Liturghie; în plus, trebuie să se abţină de la acele munci şi activităţi care împiedică cultul datorat lui Dumnezeu, bucuria deosebită a zilei Domnului şi destinderea necesară a minţii şi a trupului" (CDC, can. 1247).

2. De aprofundat

- Ce propuneri aveţi pentru ca Liturghia duminicală şi din zilele de sărbătoare să fie trăită ca o întâlnire euharistică cu Isus Cristos şi ca moment de sărbătoare în care să fie pusă mai bine în evidenţă credinţa la nivel personal şi comunitar?

- Care sunt celebrările pe care le putem propune credincioşilor în zi de duminică?

- Cum îi putem sensibiliza pe credincioşi pentru înţelegerea importanţei duminicii ca zi în care familia se regăseşte împreună în pace şi linişte, fără ca să fie supusă sclaviei timpului sau a altor interese?

- Câtă disponibilitate există pentru a acorda un anumit timp în zilele de sărbătoare pentru a-i vizita pe cei bolnavi, bătrâni, săraci...?

- Ce iniţiative credeţi că se pot lua pe plan parohial pentru a pune mai bine în evidenţă caracterul de zi de bucurie şi de odihnă a zilei de sărbătoare?

- Ce propuneri aveţi cu privire la ziua de duminică şi de sărbătoare?

3. Lecturi
- SC 102-111.
- CBC 1166-1167.
- CDC, can. 1246-1248.