Duminica a IX-a de peste an, 02.06.2002

II. ESTE TRIMISĂ ÎN MISIUNE SĂ CELEBREZE

25. EUHARISTIA

1. Tema

Împreună cu întreaga comunitate creştină, cei care au devenit mădulare ale lui Cristos şi membri ai Bisericii prin Botez, iar prin Mir au fost înzestraţi cu darurile Duhului Sfânt, prin intermediul Euharistiei, participă la însăşi jertfa mântuitoare a Domnului.

Euharistia este izvorul şi culmea întregii vieţi creştine, semnifică şi realizează comuniunea de viaţă cu Dumnezeu şi unitatea poporului lui Dumnezeu, îi uneşte deja, pe cei care o celebrează, cu liturgia din cer şi anticipă viaţa veşnică. Pe scurt, fiind o celebrare a misterului mântuirii, o actualizare a unicei jertfe mântuitoare a lui Cristos, o unire cu Domnul, care ne face părtaşi la trupul şi sângele său, o celebrare a credincioşilor în adunare liturgică, o aducere de mulţumire lui Dumnezeu, Euharistia rezumă totalitatea credinţei noastre. Ea este cea care, zidind Biserica, îi reînnoieşte şi îi întăreşte pe credincioşi în unitatea unui singur trup mistic (cf. CBC 1324-1332).

Apostolul Ioan mărturiseşte că Domnul, iubindu-i pe ai săi, până la sfârşit i-a iubit. Ştiind că sosise ceasul să plece din lumea aceasta pentru a se întoarce la Tatăl său, pe când era la Cină împreună cu ucenicii săi, le-a spălat picioarele şi le-a dat porunca iubirii. Pentru a le lăsa o chezăşie a iubirii, pentru a nu fi niciodată departe de ai săi şi pentru a-i face părtaşi la Paştele său, Isus Cristos a instituit Euharistia ca memorial al morţii şi Învierii sale şi a poruncit apostolilor să o celebreze până la venirea sa, instituindu-i atunci preoţi ai Noului Testament (cf. In 13,1-17; Mt 26,17-29). Pentru ca să dea ucenicilor trupul şi sângele său, aşa cum le vestise deja la Cafarnaum, Isus a ales Cina cea de Taină când, "luând pâinea, a mulţumit, a frânt-o şi le-a dat-o spunând: «Acesta este trupul meu dăruit pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea». La fel a făcut cu potirul, după Cină, zicând: «Acest potir este noua alianţă în sângele meu, vărsat pentru voi»" (Lc 22,19-20).

Prezenţa lui Cristos în speciile euharistice începe în momentul consacrării şi durează atâta timp cât subzistă speciile euharistice. Isus Cristos este prezent în întregime în fiecare dintre specii şi în întregime în fiecare din părţile lor, astfel încât frângerea pâinii nu-l divide pe Cristos.

Porunca lui Isus de a repeta gesturile şi cuvintele sale "până când va veni" (1Cor 11,26) nu cere doar să ne aducem aminte de Isus şi de ceea ce a făcut, ci are în vedere celebrarea liturgică, prin apostolii şi urmaşii lor, a memorialului lui Cristos. Încă de la început, după cum ne mărturiseşte şi cartea Faptele Apostolilor, Biserica a fost credincioasă poruncii Domnului. Primii creştini "erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune (...) Şi în fiecare zi stăruiau împreună în templu, frângeau pâinea în casele lor şi primeau hrana cu bucurie şi cu inimă curată" (Fap 2,42.46).

Creştinii se adunau pentru a celebra memorialul Domnului mai ales "în prima zi a săptămânii", adică în ziua de duminică, ziua Învierii lui Isus. De atunci şi până în zilele noastre, celebrarea Euharistiei s-a perpetuat astfel încât o întâlnim acum pretutindeni în Biserică cu aceeaşi structură fundamentală şi ca punct central al vieţii Bisericii.

Sfântul Augustin, în faţa acestui mister, exclama: "O, sacrament al pietăţii! O, semn al unităţii! O legătură a carităţii!", iar pe credincioşii din timpul său îi îndemna: "Dacă voi sunteţi trupul lui Cristos şi mădularele sale, taina voastră este aşezată pe masa Domnului, voi primiţi taina voastră. Răspundeţi Amin (Da, este adevărat!) la ceea ce primiţi, şi consimţiţi la aceasta prin răspunsul vostru. Auzi cuvântul: Trupul lui Cristos şi răspunzi: Amin. Fii deci un mădular al lui Cristos ca Amin-ul tău să fie adevărat" (Serm. 272).

Celebrarea jertfei euharistice este orientată în întregime spre unirea profundă a credincioşilor cu Isus Cristos prin Împărtăşanie. Isus însuşi ne-a adresat o invitaţie stăruitoare de a-l primi în sacramentul Euharistiei: "Adevăr, adevăr zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele lui, nu veţi avea viaţă în voi" (In 6,53). Pentru a răspunde acestei chemări trebuie să ne pregătim cum se cuvine, să fim în stare de har şi cu umilinţă şi credinţă fierbinte să spunem asemenea centurionului: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu".

La sfânta Liturghie ne exprimăm credinţa în prezenţa reală a lui Cristos sub speciile pâinii şi vinului şi ne plecăm genunchii înclinându-ne profund în semn de adorare a Domnului. Biserica Catolică a dat şi continuă să dea acest cult de adoraţie care se cuvine sacramentului Euharistiei nu numai în timpul Liturghiei, ci şi în afara celebrării ei. Ea păstrează cu cea mai mare grijă în tabernacol ostiile consacrate, le înfăţişează credincioşilor ca să le venereze cu solemnitate, în special în cadrul adoraţiilor euharistice, le poartă în procesiune.

Roadele principale ale primirii sfintei Euharistii în Împărtăşanie sunt unirea profundă cu Domnul Isus Cristos, iertarea păcatelor lesne-iertătoare şi ferirea de păcatele grave. Deoarece legăturile de iubire dintre cel care se împărtăşeşte cu Isus Cristos devin mai puternice, primirea acestui sacrament îi întăreşte pe cei botezaţi în comuniunea unicei credinţe apostolice şi în unitatea Bisericii. Într-adevăr, dacă liturgia cuvântului face din Biserică o comunitate de credincioşi cu o credinţă vie şi matură în care fiecare ştie că este martor, liturgia euharistică realizează o comunitate de membri plini de speranţă şi de iubire care mărturisesc aceeaşi credinţă printr-o viaţă autentică.

2. De aprofundat

- Pentru ca mereu celebrările euharistice să fie cât mai vii şi locul unei mărturii de credinţă autentică în dumnezeiasca Euharistie, ce iniţiative pot fi luate pe plan parohial?

- Între cele trei sacramente ale iniţierii creştine: Botezul, Mirul şi Euharistia, există o unitate care trebuie păstrată. În practică însă, o dată cu pregătirea catehetică şi primirea sacramentului, acţiunea de instruire religioasă este foarte slabă iar pe alocuri chiar încetează. Ce iniţiative se pot lua pentru o însoţire continuă a copiilor şi după primirea sacramentului şi pentru o angajare şi susţinere a lor din partea comunităţii?

- Cateheza în vederea primirii primei sfinte Împărtăşanii se realizează la biserică sub conducerea preotului şi, după caz, a profesorului de religie şi a unor tineri binevoitori din parohie. Cum ar putea fi implicaţi însă şi părinţii copiilor în această pregătire catehetică?

- Cum poate veni comunitatea parohială în întâmpinarea acelora care sunt departe sau indiferenţi faţă de sfânta Euharistie?

- De ce sfânta Biserică afirmă ca obligatorie primirea Împărtăşaniei cel puţin o dată pe an?

- Se pot împărtăşi în Biserica Catolică şi alţi creştini ortodocşi sau protestanţi?

- În care situaţii nu se poate primi sfânta Împărtăşanie şi de ce?

- Cum şi când se pot organiza vecernii sau adoraţii euharistice?

3. Lecturi
- Mc 14,12-25; 1Cor 11,23-26.
- PO 5; SC 47.
- CBC 1322-1419.
- CDC, can. 897-958.