|
Duminica a V-a a Paștelui, 28.04.2002 II. ESTE TRIMISĂ ÎN MISIUNE SĂ CELEBREZE 20. CELEBRAREA EUHARISTICĂ 1. Tema Comunitatea convocată pentru a celebra Euharistia este primul semn al prezenței lui Cristos și momentul cel mai puternic în care se exprimă identitatea noastră ca Biserică. Sfânta Euharistie este centrul întregii vieți creștine, atât al Bisericii Universale, cât și al oricărei Biserici locale. În Euharistie Biserica își descoperă vocația sa. Ea devine Biserică pe măsură ce celebrează Euharistia, deoarece în celebrarea euharistică se împlinește adevărata sa realitate. Euharistia este "sacramentul Bisericii", este sacramentul unității prin care se realizează cea mai perfectă unire a credincioșilor cu Fiul lui Dumnezeu. Sfânta Euharistie edifică Biserica, iar Biserica este aceea care celebrează sfânta Euharistie (cf. UR 15). Sfântul sacrament al altarului reactualizează de-a lungul istoriei noua alianță pascală într-un anumit loc, într-un timp determinat, formează noua comunitate mesianică și îi îndreaptă pe oameni spre un cer nou și un pământ nou. Euharistia, în timp ce reprezintă perfecțiunea acțiunii de sfințire și de unitate a lui Dumnezeu, manifestă și atenția deosebită a lui Dumnezeu față de fiecare comunitate eclezială care, fiind transformată de cuvânt și de Duhul Sfânt, este o adevărată Biserică locală. Astfel, Isus Cristos prezent în sfânta Euharistie construiește Biserica noastră locală din Moldova. Aceasta găsește în sacramentul altarului modelul său de existență cel mai înalt, angajarea sa cea mai puternică pentru realizarea misiunii de preamărire a lui Dumnezeu și de sfințire a oamenilor. Reactualizând sacrificiul crucii prin celebrarea sfintei Euharistii, Biserica locală se unește în mod tainic cu Isus Cristos prin credință și iubire. "La Liturghie sau Cina Domnului, poporul lui Dumnezeu este chemat să se întrunească sub conducerea preotului care acționează în persoana lui Cristos, pentru a celebra actul memorial al Domnului, adică jertfa euharistică (...) Într-adevăr, în celebrarea Liturghiei, în care se perpetuează jertfa crucii, Cristos este prezent în mod real în adunarea credincioșilor reunită în numele său, în persoana celebrantului, în cuvântul său și în mod substanțial și permanent sub speciile euharistice (...) Liturghia este compusă din două părți: liturgia cuvântului și liturgia euharistică; acestea sunt atât de strâns unite între ele încât formează un singur act de cult. La Liturghie se pregătește atât masa cuvântului lui Dumnezeu cât și cea a trupului lui Cristos din care credincioșii primesc învățătură și hrană" (Rânduiala generală a Liturghierului roman, 27 și 28). Forma fundamentală de celebrare a sfintei Liturghii este Liturghia cu popor la care este prezent un număr corespunzător de slujitori. Această formă tipică (se numește așa deoarece este tipul oricărei celebrări) are următoarea schemă: a) Riturile introductive: cântecul de la intrare, salutul altarului și al poporului adunat, actul penitențial, "Doamne, miluiește-ne", "Gloria" și colecta sau rugăciunea zilei. Scopul acestor rituri este ca toți credincioșii, adunați la un loc, să constituie o comunitate și să se pregătească pentru a asculta cum se cuvine cuvântul lui Dumnezeu și pentru a celebra cu vrednicie Euharistia. b) Liturgia cuvântului. Partea principală a liturgiei cuvântului o constituie lecturile luate din Sfânta Scriptură împreună cu cântecele care se intercalează; omilia, mărturisirea de credință și rugăciunea universală sau rugăciunea credincioșilor o dezvoltă și o încheie. c) Liturgia euharistică. Biserica a rânduit întreaga celebrare a liturgiei euharistice din diferite părți care corespund cuvintelor și gesturilor lui Cristos: - La pregătirea darurilor sunt aduse la altar pâinea și vinul cu apa, adică aceleași elemente pe care Cristos le-a luat în mâinile sale. Elementele acestei părți sunt: pregătirea darurilor și rugăciunea asupra darurilor. - La rugăciunea euharistică se aduc mulțumiri lui Dumnezeu pentru întreaga lucrare a mântuirii, iar darurile se prefac în trupul și sângele lui Cristos. Elementele acestei părți sunt: aducerea de mulțumire, aclamația, epicleza, relatarea instituirii și consacrarea, anamneza, oferirea, mijlocirile, doxologia finală. - Prin frângerea pâinii și prin împărtășire, credincioșii, deși mulți, primesc trupul și sângele Domnului în același fel în care apostolii le-au primit din mâinile lui Cristos însuși. Elementele acestei părți sunt: "Tatăl nostru", ritul păcii, frângerea pâinii, Împărtășania și rugăciunea de după Împărtășanie. d) Riturile încheierii. Acestea sunt constituite din scurte anunțuri, dacă sunt necesare; salutul și binecuvântarea preotului; trimiterea poporului de către preot sau diacon și sărutarea altarului de către diacon sau preot și apoi înclinarea profundă de către preot, diacon și ceilalți slujitori (cf. CBC 1348-1355; Rânduiala generală a Liturghierului roman, 46-90). În celebrarea euharistică se afirmă legătura de solidaritate pe care Biserica Universală o trăiește cu toate Bisericile locale. Când celebrarea este autentică, se realizează comuniunea tuturor membrilor așa încât orice comunitate locală se află într-o strânsă legătură nu numai cu sacrificiul lui Cristos, ci și cu celelalte comunități, cu întreaga Biserică Universală. În ultimii ani s-au făcut tot mai multe eforturi pentru reînnoirea celebrărilor euharistice în conformitate cu prevederile magisteriului Bisericii. Problema cărților și a cântărilor liturgice, a gesturilor și a implicării credincioșilor laici în cadrul celebrărilor liturgice etc., au ocupat un loc privilegiat între preocupările Bisericii noastre locale. Desigur, trebuie să admitem că mai sunt încă multe de făcut în ceea ce privește participarea activă și conștientă la Liturghie. Trebuie eliminate mai ales pasivitatea adunării, ritualismul, individualismul, superficialitatea... Pentru ca sfânta Liturghie să fie o adevărată întâlnire de sărbătoare cu Domnul, se simte nevoia unei cateheze corespunzătoare și frecvente. 2. De aprofundat - Ce trebuie făcut pentru ca adunarea credincioșilor din parohie să dobândească o mai mare conștiință de sine? Ce propuneri sugerați pentru ca mereu celebrarea euharistică să se bucure de o participare din ce în ce mai vie și conștientă? Ce experiențe deosebite puteți menționa? - Ce trebuie făcut pentru ca, sub călăuzirea parohului, celebrarea să fie pregătită și de credincioși? Cum trebuie alcătuit și pus în valoare în fiecare comunitate grupul liturgic parohial? - Cum trebuie implicați credincioșii în ceea ce privește cântarea și cum trebuie conștientizat corul pentru a fi în slujba acțiunii liturgice și a poporului reunit? - Ce trebuie făcut pentru ca liturgia cuvântului să fie o adevărată ascultare a lui Dumnezeu care vorbește poporului său și pentru ca textele biblice să fie proclamate cu demnitate și să fie primite cu credință? - Cum credeți că pot fi implicați credincioșii la rugăciunea credincioșilor și la oferirea darurilor? Ce propuneri aveți? - Care sunt și cum pot fi făcute cu demnitate gesturile în cadrul celebrării euharistice? Cum se poate evita graba, neglijența, delăsarea, superficialitatea? - Cum trebuie împodobită și aranjată biserica pentru celebrarea euharistică? 3. Lecturi
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |