Duminica a IV-a a Paştelui, 21.04.2002

II. ESTE TRIMISĂ ÎN MISIUNE SĂ CELEBREZE

19. MISTERUL LUI CRISTOS CELEBRAT ÎN TIMP

1. Tema

"Sfânta maică Biserică socoteşte de datoria ei să celebreze printr-o comemorare sacră, în anumite zile din cursul anului, opera mântuitoare a mirelui ei divin. În fiecare săptămână, în ziua pe care a numit-o duminică, ea sărbătoreşte Învierea Domnului, pe care, o dată pe an, o celebrează împreună cu fericita lui pătimire, prin marea solemnitate a Paştelui. Pe lângă aceasta, ea desfăşoară în ciclul anual întregul mister al lui Cristos, de la Întrupare şi Naştere până la Înălţare, la ziua Rusaliilor şi până la aşteptarea fericitei speranţe a venirii Domnului. Celebrând astfel misterele Răscumpărării, ea deschide credincioşilor comorile virtuţilor şi meritele Domnului său, actualizându-le într-un fel în tot decursul timpului, pentru ca astfel credincioşii să vină în contact cu ele şi să se umple de harul mântuirii" (SC 102).

Întruparea Fiului lui Dumnezeu în timp pentru a revela tuturor iubirea divină constituie minunea minunilor prin care se împlinesc operele minunate ale lui Dumnezeu. Voinţa Tatălui ceresc se întâlneşte în Maria cu voinţa întregii omeniri şi astfel se realizează timpul mântuirii. Prin întruparea Cuvântului începe cea mai mare irupţie a divinului în istoria umană: Dumnezeu însuşi ia un trup ca al nostru. O dată cu venirea lui Isus Cristos, care şi-a pus cortul prezenţei sale în mijlocul oamenilor, s-a realizat o nouă eră în care, "prin, în şi cu" Cristos, mântuirea este prezentă pentru totdeauna. În acest sens, timpul sacru devine timpul liturgic prin care Cristos realizează operele sale mântuitoare pentru întreaga omenire. Această operă începută la Întrupare culminează cu Paştele, Înălţarea şi Rusaliile. Liturgia Bisericii celebrată în zile bine fixate, care reactualizează aceste mistere mântuitoare împlinite o dată pentru totdeauna (cf. Evr 7,27), este în întregime impregnată de misterul lui Cristos. Pentru liturgie, timpul este actualizarea cronologică şi ontologică a tuturor misterelor în Cristos (cf. Ef 1,10). Timpul în care trăieşte fiecare credincios se află în mâna lui Cristos, este al lui Cristos. Astfel, cel care crede trăieşte numai "prin el, în el şi cu el".

Prin venirea sa în mijlocul nostru, Isus Cristos nu a intrat într-un timp abstract sau mitic, ci în timpul istoriei oamenilor, din care a făcut un timp real şi mereu actual al istoriei mântuirii. Într-adevăr, "am devenit părtaşi ai lui Cristos" în momentul în care el a devenit părtaş al cărnii şi al sângelui nostru (Evr 3,14; cf. Evr 2,14) făcându-ne să intrăm în acel "astăzi" al său care constituie împlinirea timpului şi a mântuirii. Dumnezeiasca liturgie, care articulează în etape mântuitoare memoria misterului lui Cristos, face ca orice acţiune şi cuvânt al lui Cristos să devină pentru noi izvor de mântuire. În celebrările Bisericii, creştinismul nu este numai o doctrină, ci mai ales o prezentare continuă, progresivă, dinamică şi reală a tot ceea ce a spus şi a făcut Isus Cristos.

În acest sens, celebrarea misterelor lui Cristos în timp deschide credincioşilor comorile virtuţilor şi ale meritelor Domnului, pentru ca astfel ei să vină în contact cu ele şi să se umple de harul mântuirii. În desfăşurarea şi trăirea timpului, creştinii nu găsesc "ceva", ci pe "cineva" care îi dăruieşte un sens deplin: Isus Cristos. Divinul Mântuitor este cel care ritmează timpul. Secolele, anul, săptămâna, orele, clipele aparţin creştinilor, întrucât sunt ale lui Cristos care trăieşte "în vecii vecilor", care dă sens întregului an, aflându-se mereu în centru prin celebrarea Paştelui său, care ritmează săptămânile prin ziua care îi aparţine şi care îi poartă numele, ziua Domnului, care este mereu un "astăzi" al Bisericii care celebrează sacramentele şi Liturgia orelor, care umple orice bătaie a inimii umane.

Pentru creştini, timpul nu este un simplu ansamblu de coordonate care le încadrează propriile acte, ci face parte din existenţa lor ca un "sacrament", ca un semn eficace al misterelor lui Cristos. De asemenea, pentru orice Biserică locală timpul este un adevărat kairos, cum s-a accentuat de atâtea ori în comunicările despre celebrarea sinodului diecezan, în care Cristos este totul. Înţelegând acest kairos ca pe un timp providenţial pe care Dumnezeu l-a pus la dispoziţia Diecezei de Iaşi, întreaga comunitate eclezială, păstor şi turmă, are cadrul în care să împlinească tot ceea ce Cristos Domnul doreşte de la Biserica sa, acum, la începutul celui de-al treilea mileniu, pentru ca viaţa bisericească să se reînnoiască profund la toate nivelurile.

2. De aprofundat

- Cum puteţi caracteriza participarea la acţiunile liturgice din parohia dumneavoastră?

- Ce propuneri aveţi pentru o trăire mai profundă şi conştientă a misterelor lui Cristos în cadrul celebrărilor liturgice?

- Cum poate fi valorificat timpul pentru creşterea comuniunii în sânul comunităţii parohiale?

3. Lecturi
- SC 102-111.
- CBC 1163-1165.