Duminica a II-a a Paştelui, 07.04.2002

II. ESTE TRIMISĂ ÎN MISIUNE SĂ VESTEASCĂ

17. ECUMENISMUL ŞI DIALOGUL INTERRELIGIOS

1. Tema

a) Ecumenismul

Începând cu al II-lea Conciliu din Vatican, dialogul cu ceilalţi creştini, şi ei ucenici ai lui Cristos, dar care nu împărtăşesc pe deplin comuniunea eclezială, a devenit o preocupare primordială a Bisericii Catolice. Această preocupare, numită ecumenică, urmăreşte "restabilirea unităţii tuturor creştinilor" (UR 1). Grija unităţii înseamnă participare la dorinţa şi rugăciunea lui Isus Cristos, aşa cum el le-a formulat la ultima Cină, când a spus ucenicilor săi: "Ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (In 17,21).

Obiectivul muncii ecumenice este cel de a depăşi obstacolele care stau în faţa deplinei comuniuni ecleziale între cei care "poartă pe drept numele de creştini", au în comun acelaşi Botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt şi se află deja "într-o anumită comuniune, deşi imperfectă, cu Biserica Catolică" (UR 3). Angajamentul ecumenic nu contrazice convingerea că "unitatea Bisericii, una şi unică..., subzistă în Biserica Catolică fără a se putea pierde... Deşi Biserica Catolică este înzestrată cu tot adevărul revelat de Dumnezeu şi cu toate mijloacele harului, totuşi membrii ei nu le trăiesc cu toată râvna cuvenită, aşa încât chipul Bisericii străluceşte mai puţin luminos în faţa fraţilor despărţiţi de noi şi în faţa lumii întregi" (UR 4).

Biserica Catolică urmăreşte să pună în lumină şi să-i ajute pe credincioşi să recunoască realităţile creştine autentice care se găsesc la celelalte Biserici sau comunităţi ecleziale: Sfânta Scriptură, mărturisirea de credinţă în Dumnezeul trinitar, Botezul şi celelalte sacramente, rugăciunea Domnului etc. Toate aceste elemente de sfinţire şi de adevăr există şi în afara structurilor Bisericii Catolice. Ele ţin, aşadar, de darul pe care Dumnezeu însuşi l-a făcut Bisericii lui Cristos, încât ele cheamă "prin ele însele la unitatea catolică" (LG 8).

Lucrarea ecumenică cere din partea creştinilor anumite exigenţe, dispoziţii şi hotărâri practice. Prima exigenţă este convertirea interioară, necesară pentru a fi liber de orice ataşament la ceea ce nu ţine de credinţă şi pentru a deveni purtători ai cuvântului de reconciliere primit de la Cristos. Convertirea interioară nu poate fi separată de rugăciune, care este sufletul muncii ecumenice: rugăciune comună între creştinii diferitelor Biserici sau comunităţi ecleziale; rugăciune pentru unitate, în special în timpul săptămânii care îi este dedicată în fiecare an; repetarea rugăciunii lui Isus de la ultima Cină, în speranţa că într-o zi toţi creştinii vor putea participa la aceeaşi Euharistie. Lucrarea ecumenică implică, de asemenea, un efort de cunoaştere reciprocă. De multe ori, ignoranţa este cauza care duce la prejudecăţi, limitează înţelegerea şi stima reciprocă. Însă unitatea este promovată şi de angajarea comună, ori de câte ori este posibil, în slujirea oamenilor din timpul nostru şi a cauzelor majore ale umanităţii.

Dialogul angajat, dacă este purtat aşa cum se cuvine, adică în fidelitate faţă de revelaţie şi în primirea generoasă a celuilalt, este exigent. Cere răbdare şi perseverenţă. Însă cei care se angajează la acest dialog descoperă că el contribuie la reînnoirea înţelegerii credinţei lor şi a fidelităţii lor faţă de evanghelie. Îi ajută să facă o nouă experienţă a acţiunii Duhului Sfânt în Biserica timpurilor noastre.

b) Dialogul interreligios

Pentru că este depozitara unui mesaj de mântuire adresat tuturor oamenilor, Biserica trebuie să întreţină cu aceştia un dialog cât mai vast posibil. Orice dialog adevărat presupune, la cei care se angajează în acest sens, o clarviziune a riscurilor şi a limitelor sale. Însă prudenţa necesară, grija de a evita "irenisme" facile, trebuie să meargă mână în mână cu îndrăzneala evanghelică.

Dialogul loial purtat de Biserică nu are ca obiect doar problemele religioase, şi nici ca destinatari doar pe cei care se interesează de aceste chestiuni (cf. GS 92). Biserica doreşte să intre în dialog şi să rămână în dialog cu toţi oamenii şi să trateze tot ceea ce constituie viaţa lor. Acest dialog este stimulat de convingerea că Duhul Sfânt acţionează din interior în orice persoană pe care Dumnezeu o iubeşte (cf. AG 4; LG 16; GS 22). El se inspiră din atitudinea lui Isus care dialoga cu contemporanii săi pentru a-i conduce la lumina divină (cf. AG 11). Este o cale a evanghelizării.

Biserica se îngrijeşte, de asemenea, să-i întâlnească şi pe credincioşii altor religii. Ea apreciază tot ceea ce în aceste religii este autentic religios, dând mărturie despre credinţa care recunoaşte în Cristos "calea, adevărul şi viaţa" (In 14,6; cf. NA 2). Ea promovează orice acţiune, orice demers, orice efort care contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor cu aceste religii, pentru slujirea comună a tuturor popoarelor.

2. De aprofundat

- Prin ce iniţiative sunt promovate în dieceza noastră şi în parohie spiritul şi mişcarea ecumenică?

- Ce iniţiative sunt luate pentru ca toţi credincioşii să fie educaţi în spiritul distincţiei diferitelor niveluri "ecumenice" (raporturi cu alte Biserici şi comunităţi ecleziale, cu necreştinii, cu cei care nu cred etc.) în aşa fel încât să se evite confuzii care ar putea cauza o atitudine de indiferenţă şi de îndoială faţă de adevărul catolic?

- Cum se poate realiza educaţia în spiritul dialogului interreligios?

- Ce raport există între dialogul interreligios şi evanghelizare?

3. Lecturi
UR 2-12; NA 2-5.
CBC, 816-822; 839-848.
CDC, can. 1364-1369.