Cateheză Sinod
  Prezentare
  Prefață
  Cuprins
  Calendar
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZĂ PENTRU SINODUL DIECEZAN 

Duminica a IV-a din Post, 10.03.2002

II. ESTE TRIMISĂ ÎN MISIUNE SĂ VESTEASCĂ

14. EVANGHELIZAREA

1. Tema

A evangheliza înseamnă a vesti evanghelia. Termenul se referă la o realitate bogată, complexă și dinamică pe care nici o definiție nu o poate cuprinde în mod satisfăcător. De fapt, transmiterea evangheliei comportă aspecte foarte diferite. Avem, mai întâi, unul global, este vorba de creșterea geografică a creștinismului de-a lungul veacurilor; apoi, unul personal, adică drumul pe care îl parcurg cei care primesc credința și Botezul; și, în sfârșit, unul cultural, adică impregnarea culturilor, a mentalităților, a modurilor de viață cu valorile creștine.

Mult timp, evanghelizarea a fost rezervată "specialiștilor": apostolii și, apoi, misionarii. Poporul creștin se asocia cu rugăciunea și ajutorul financiar la aceste eforturi adesea eroice. În ultimele decenii, într-o societate în care credința nu mai este ceva ce merge de la sine, în care cultura și morala creștină sunt peste tot puse în discuție, s-a conștientizat tot mai mult faptul că evanghelizarea, apostolatul, misiunea revin tuturor celor botezați.

"Trimisă de Dumnezeu la popoare pentru a fi «sacrament universal de mântuire», Biserica, în virtutea exigențelor profunde ale propriei catolicități, ascultând de porunca Întemeietorului ei, se străduiește să vestească tuturor oamenilor evanghelia" (AG 1).

Cuvântul "misiune", de origine latină, are același conținut ca și termenul "apostolat", de origine greacă. Biserica apostolică este o Biserică misionară, trimisă. Catolică, ea arde de nerăbdarea de a vedea evanghelia vestită la toți oamenii: "Vai mie, dacă nu vestesc evanghelia" (1Cor 9,18).

Misiunea Bisericii își are izvorul în Dumnezeu. Ea prelungește misiunea pe care Fiul a primit-o de la Tatăl de a împăca lumea cu el, o misiune de sfințire și de comuniune care se împlinește în Duhul Sfânt, trimis de Tatăl și de Fiul (cf. AG 2-4). Această misiune, Isus a încredințat-o apostolilor, atunci când le-a spus: "Așadar, mergeți, învățați toate popoarele, botezându-le în numele în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să țină toate câte v-am poruncit. Și iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii" (Mt 28,18).

Misiunea de a vesti evanghelia revine în primul rând "episcopilor ajutați de preoți și avându-l în frunte pe urmașul lui Petru" (AG 5). Însă ea este încredințată, în unire cu aceștia, tuturor celor botezați. Biserica întreagă este misionară. Evanghelizarea revine întregului popor al lui Dumnezeu. "Cristos... își împlinește misiunea profetică până la deplina manifestare a slavei sale, nu numai prin ierarhie, care învață în numele și prin puterea lui, ci și prin laici, pe care i-a constituit de asemenea ca martori, înzestrându-i cu simțul credinței și cu harul cuvântului" (LG 35).

Necesitatea evanghelizării în zilele noastre a fost subliniată și de papa Paul al VI-lea în exortația apostolică Evangelii nuntiandi (1975), unde spune: "Condițiile societății ne obligă pe toți să revedem metodele, să căutăm cu orice mijloace să studiem modul în care putem să ducem la omul modern mesajul creștin, singurul în care el poate să găsească răspunsul la întrebările sale și forța pentru implicarea sa în solidaritatea umană... Este absolut necesar să ne așezăm în fața patrimoniului de credință pe care Biserica are datoria de a-l conserva în puritatea sa intangibilă, dar și de a-l prezenta oamenilor din timpul nostru, în măsura posibilului, într-un mod care să fie ușor de înțeles și convingător" (Paul al VI-lea, Evangelii nuntiandi, 3).

Reluând învățătura Conciliului al II-lea din Vatican și făcându-se ecoul Sinodului episcopilor din 1987, consacrat "vocației și misiunii credincioșilor laici în Biserică și în lume", papa Ioan Paul al II-lea, în exortația sa apostolică Christifideles laici, subliniază că "Numai o nouă evanghelizare poate să asigure creșterea unei credințe clare și profunde, capabile să facă din aceste tradiții o forță de libertate autentică. Desigur, este necesar să se refacă pretutindeni țesutul creștin al societății umane. Dar condiția este să se refacă țesutul creștin al comunităților bisericești" (Ioan Paul al II-lea, Christifideles laici, 34).

Cuvântul misiune îmbracă adesea și un sens particular. Este vorba de "datoria de a predica evanghelia și de a implanta Biserica la popoare sau la grupuri care încă nu cred în Cristos" (AG 6). Această sarcină misionară, pentru care întreaga Biserică trebuie să-și unească forțele, revine și Bisericii locale, față de cei "care trăiesc pe același teritoriu cu ea și nu cred încă în Cristos" (AG 20). Biserica realizează această activitate prin vestirea cuvântului lui Dumnezeu și prin mărturia membrilor ei, care își manifestă bucuria de a crede și de a trăi conform evangheliei.

Timpul nostru are nevoie de o nouă evanghelizare. Biserica trebuie să vadă în evanghelizare, așa cum a văzut totdeauna, harul și vocația sa proprie (Evangelii nuntiandi, 14). Ea trebuie să recunoască, printre carismele și ministerele ce i-au fost date pentru ca ea să fie pe deplin catolică, vocația misionară a laicilor, călugărilor sau preoților trimiși la cei care nu sunt creștini. Ea trebuie să găsească în rugăciune, așa cum a invitat-o Domnul, puterea pentru a-și continua cu ardoare sarcina sa misionară.

Biserica dorește cu tărie să-și împărtășească credința, să-i ajute pe cei cărora li se adresează să-l întâlnească pe Cristos, să primească evanghelia sa și să trăiască viața sa. Pentru aceasta ea trăiește, pentru aceasta ea se roagă, dă mărturie și lucrează. Dar ea știe bine că aderarea la credința creștină depinde de acțiunea liberă a Duhului Sfânt și nu este adevărată decât dacă este liberă. De aceea, activitatea misionară, tocmai pentru că dorește să facă să strălucească evanghelia în inima oamenilor și a popoarelor, nu poate fi concepută fără un dialog cu oamenii la care este destinată această evanghelie.

2. De aprofundat

- Cum este înțeleasă evanghelizarea și cât de mult sunt evanghelizate comunitățile noastre?

- Ce raport există între evanghelizare, sacramentalizare și activitățile sociale desfășurate în dieceza noastră?

- Care sunt instrumentele cele mai adecvate pentru a cunoaște realitatea socială, politică, economică, spirituală în care trăiește omul de astăzi și cum putem face ca evanghelia lui Cristos să ajungă în inima sa?

- Este vizibilă și convingătoare mărturia pe care o dau comunitățile noastre despre valorile în care cred și pe care le promovează: Sfânta Treime, concepția creștină despre om, respectul vieții, morala creștină, solidaritatea, pacea, dreptatea, ocrotirea creației etc.?

3. Lecturi
LG 35; AG 5-10.
CBC, 904-907; 927-933. CDC, can. 781-792.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat