Duminica a V-a de peste an, 10.02.2002

I. BISERICA, NOUL POPOR AL LUI DUMNEZEU: CONSTITUŢIA BISERICII

10. SEMINARUL ŞI INSTITUTELE DE VIAŢĂ CONSACRATĂ

1. Tema

a) Seminarul

În Biserică, toţi sunt chemaţi la sfinţenie. Conciliul al II-lea din Vatican, în constituţia despre Biserică, dedică un capitol întreg "chemării universale la sfinţenie" (LG 39-42). Botezul implică această vocaţie, comună la toţi membri poporului lui Dumnezeu (cf. LG 40), fie că sunt laici sau miniştri consacraţi, fie că trăiesc în lume sau într-o comunitate călugărească, fie că sunt căsătoriţi sau celibatari. Oricare ar fi condiţia sa fizică, culturală, intelectuală sau socială, fiecare botezat trebuie să lucreze pentru ca împărăţia lui Dumnezeu să strălucească prin sfinţenia vieţii sale.

Din fidelitate faţă de Botezul primit, credincioşii răspund la această chemare, "stăruind în rugăciune şi lauda lui Dumnezeu" cf. Fap 2,42-47), oferindu-şi persoana şi viaţa lor ca "jertfă sfântă, plăcută lui Dumnezeu" (Rom 12,1) prin Cristos, cu el şi în el, în unitatea Duhului Sfânt, pentru gloria lui Dumnezeu Tatăl. În Biserică există trei stări în care cei botezaţi pot să-şi desăvârşească chemarea la sfinţenie: starea clericală, starea călugărească sau viaţa consacrată, starea laicală.

Cei chemaţi să-l slujească pe Dumnezeu ca miniştri consacraţi sunt formaţi în seminarii. Instituirea seminariilor se datorează Conciliului din Trento (1545-1563). În funcţie de vârstă şi de nivelul de maturizare a drumului vocaţional al celor care sunt chemaţi la preoţie există două tipuri de seminar: seminarul "mic" şi seminarul "mare".

Seminarul "mic" este un loc educativ care are scopul de a-i ajuta pe copii să-şi dezvolte "sămânţa vocaţiei" sădită în ei de harul lui Dumnezeu şi să favorizeze în ei cunoaşterea misterului lui Cristos şi iubirea faţă de Biserică. Existenţa seminarului mic presupune o comunitate stabilă şi suficient de numeroasă, care să favorizeze o viaţă de grup orientată către descoperirea vocaţională. Condiţiile care fac posibilă şi utilă inserarea şi şederea unui copil în seminar sunt: disponibilitatea faţă de căutarea şi verificarea vocaţională; o familie dispusă să accepte şi să colaboreze la proiectul educativ al seminarului; un strâns contact al educatorilor de la seminar cu familiile şi comunităţile de provenienţă ale seminariştilor (cf. Ioan Paul al II-lea, Pastores dabo vobis, 63-64).

Seminarul "mare" este un loc de formare specială (umană, culturală, spirituală) în care un tânăr, chemat de Dumnezeu la slujirea preoţească şi decis să-l urmeze din iubire, se pregăteşte pentru această misiune. În seminarul mare, candidatul este ajutat să ajungă la cunoaşterea autenticităţii vocaţiei sale şi să parcurgă un drum de maturizare progresivă a propriei persoane pentru a şti să facă faţă exigenţelor misiunii şi ale vieţii sacerdotale (cf. Pastores dabo vobis, 60-32). Seminarul este comunitatea eclezială în care Domnul îi pregăteşte pentru misiune pe cei pe care i-a chemat la preoţia ministerială.

În Dieceza de Iaşi există două seminarii "mari" (Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi şi Institutul Teologic Franciscan de Grad Universitar din Roman) şi două seminarii "mici" (Seminarul Teologic Liceal "Sfântul Iosif" din Bacău şi Seminarul Liceal "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman).

b) Institutele de viaţă consacrată

"Viaţa consacrată prin profesiunea sfaturilor evanghelice este o formă stabilă de viaţă în care credincioşii, urmându-l pe Cristos mai îndeaproape sub acţiunea Duhului Sfânt, se consacră cu totul lui Dumnezeu, iubit mai presus de toate, pentru ca, închinaţi cu un titlu nou şi deosebit cinstirii sale, edificării Bisericii şi mântuirii sufletelor, să dobândească desăvârşirea dragostei în slujba împărăţiei lui Dumnezeu şi, deveniţi în Biserică un semn luminos, să prevestească gloria cerească" (CDC, can. 573 § 1).

Viaţa consacrată este, aşadar, o viaţă dăruită Tatălui şi oamenilor, aşa cum Cristos s-a dăruit Tatălui pentru a împlini planul său de mântuire şi de sfinţire a oamenilor. Este o viaţă trăită cu Cristos şi pe urmele lui Cristos cast, sărac şi ascultător (cf. PC 1) într-o comunitate care este loc şi subiect al misiunii în Biserică (cf. Congregaţia pentru Comunităţile Călugăreşti şi Institutele de Viaţă Apostolică, Viaţa fraternă în comunitate, cap. III).

Fiecare familie călugărească este chemată să trăiască o experienţă unică a lui Dumnezeu în contemplarea şi în mărturisirea unui aspect particular al vieţii lui Cristos, trăită de propriul fondator ca dar al lui Dumnezeu făcut Bisericii.

Consacrarea este exprimată într-o varietate de forme vechi şi noi "distincte între ele, dar complementare. Persoanele consacrate în întregime dedicate contemplării sunt în mod special imaginea lui Cristos care se roagă pe munte. Persoanele consacrate cu viaţă activă manifestă aceasta în timp ce vestesc mulţimilor împărăţia lui Dumnezeu sau îi vindecă pe cei bolnavi şi răniţi şi îi convertesc la o viaţă mai bună pe cei păcătoşi sau îi binecuvântează pe copii şi fac bine tuturor" (Ioan Paul al II-lea, Vita consecrata, 32).

Fiecare institut şi fiecare comunitate este "centru de spiritualitate" şi "casă de rugăciune".

În Dieceza de Iaşi sunt prezente 31 de institute feminine cu 500 de călugăriţe şi 10 institute bărbăteşti cu 112 călugări. Persoanele consacrate sunt bine primite şi inserate în realităţile sociale şi ecleziale ale diecezei. În aceste realităţi, ele se străduiesc să ofere tuturor bogăţia carismelor lor, mai ales prin fidelitatea faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică şi faţă de om, şi prin serviciul liturgic, pastoral, educativ şi de asistenţă. Comunităţile călugăreşti oferă tuturor spaţii şi timp pentru experienţe de tăcere şi de formare pentru rugăciune.

2. De aprofundat

- Cum conştientizăm funcţia şi importanţa seminarului pentru Biserica locală?

- Cum evaluăm munca de formare vocaţională propusă de preoţii de la seminar? Cum ar putea fi îmbunătăţită? Ne simţim responsabili împreună cu ei, ca şi comunitate eclezială, de viaţa seminarului?

- Există, în comunităţile noastre, o clară pastoraţie vocaţională?

- Ce atitudine avem faţă de viaţa şi activitatea persoanelor consacrate? Cum le putem ajuta ca să se consacre total lui Dumnezeu prin apostolat şi rugăciune şi să fie fidele misiunii lor?

- Cum pot fi favorizate şi susţinute vocaţiile la viaţa consacrată, activă şi contemplativă?

- Care este contribuţia pe care o aduc sau pot să o aducă persoanele consacrate la însufleţirea comunităţii creştine în care se află?

3. Lecturi
OT 3-21; PC 5-18.
CBC, 914-933.
CDC, can. 232-264; 573-606.