Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE - ANUL VIEȚII CONSACRATE  

» înapoi la cuprins « Reflecție la duminica a II-a din Postul Mare

Fiul lui Dumnezeu, cel iubit

"Chipul lui Isus"

Gen 22,1-18; Ps 115; Rom 8,31-34; Mc 9,2-10

Isus dă la o parte vălul și le arată discipolilor chipul său glorios. Petru reacționează și de data aceasta. Dorește să rămână pe munte, pentru totdeauna, să rămână cu Isus, cu Ilie și cu Moise. Viziunea însă se încheie și se așază din nou vălul secretului mesianic.

Contextul: schimbarea la față

Isus părăsește Galileea, se îndreaptă spre Cezareea lui Filip și se dedică pregătirii discipolilor săi. Pe drum le vorbește despre moartea și învierea sa, iar această noutate duce la o mare confuzie în grupul lor. De altfel, Petru nu reușește nicidecum să înțeleagă mesajul Învățătorului său. Protestează. Isus să ajungă pe cruce? Este un scandal! Va fi un eșec total, cu siguranță. În numele tuturor, Petru îndrăznește să-l certe pe Isus. Fiind în mijlocul celor săraci, cu atâția bolnavi și nevoiași care îl înconjoară pe Învățătorul său, el vede cum se aprinde tot mai mult speranța mesianică. În sfârșit! În mintea lui, Învățătorul nu poate să fie decât gloriosul și eliberatorul Mesia. În acest context Isus le arată discipolilor cum să-l urmeze, iar apoi ia pe trei dintre ei, pe Petru, Iacob și Ioan, și se retrage împreună cu ei pe un munte înalt. Aici i s-a schimbat înfățișarea, el apare în gloria sa și vorbește cu Ilie și cu Moise despre cele ce se vor întâmpla la Ierusalim peste puțin timp. La sfârșit, în timp ce coboară de pe munte, Isus le poruncește celor trei să nu dezvăluie încă nimănui secretul încredințat doar lor.

Isus este Mesia cel suferind: El dezvăluie cine este și vestește moartea și învierea sa.

La izvoarele cuvântului

Textele liturgice scot în evidență identitatea lui Isus și rolul crucii.

- În prima lectură, autorul sacru prezintă scena în care Dumnezeu îi cere lui Abraham să i-l ofere ca ardere de tot pe Isaac, povestind încercarea lui Abraham, pregătirea sacrificiului, intervenția îngerului, iar la sfârșit dezvăluirea promisiunilor: "Mă jur pe mine însumi - oracolul Domnului - pentru că ai făcut lucrul acesta și nu l-ai cruțat pe unicul fiul tău, te voi binecuvânta și îți voi înmulți descendența, ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării".

- În a doua lectură, Paul afirmă că niciun obstacol nu poate să stea în calea mântuirii celui care crede în Isus: "Fraților, dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care nu l-a cruțat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toți, cum nu ne va dărui toate împreună cu el?"

- În evanghelie, Marcu povestește mai întâi momentul schimbării la față în care prezintă identitatea lui Isus, reia apoi secretul mesianic, iar la sfârșit subliniază vestea morții și învierii lui Isus: "În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu povestească nimănui cele ce au văzut, decât atunci când Fiul Omului va fi înviat din morți".

Perspectiva: "pe un munte înalt", "Fiul meu cel iubit", "le-a poruncit"

1. "Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob și pe Ioan, i-a dus deoparte, pe un munte înalt numai pe ei"

În zilele trecute Isus le-a dat discipolilor vestea că va trebui să sufere mult, să fie respins de bătrâni, de arhierei și de cărturari, să fie ucis și a treia zi să învie. De neînchipuit. A fost ca un fulger. Discipolii sunt zăpăciți de-a binelea, iar în numele lor, Petru protestează. Gândindu-se la un Mesia puternic și eliberator, el nu poate să accepte vestea unui Mesia suferind. Ar fi schimbat totul... Petru îl i-a deoparte pe Isus și îl ceartă. Atunci Isus se întoarce, privește spre discipoli și le spune că și ei, urmându-i exemplul, trebuie să-și poarte crucea, apoi îl ceartă pe Petru și îi spune că nu cunoaște încă planul lui Dumnezeu și că gândește ca un om.

În a șaptea zi, Isus îi ia pe Petru, Iacob și Ioan și îi duce pe un munte înalt, în împrejurimea Nazaretului. Sunt deoparte, pe Tabor, doar ei. În acest loc de revelație, în care Dumnezeu se apropie de pământ, el dorește să le dezvăluie celor trei discipoli preferați identitatea sa. I se schimbă înfățișarea înaintea lor și hainele lui devin strălucitoare, foarte albe. Se dezvăluie în Isus gloria lui Dumnezeu și în acel moment apar Ilie și Moise, doi reprezentanți ai profeților și ai legii. Și în timp ce Isus și cei doi vorbesc între ei, discipolii sunt cuprinși de o teamă sfântă din cauză că îl văd pe Învățătorul lor învăluit de gloria lui Dumnezeu. Atunci intervine Petru. Se adresează lui Isus și se oferă de unul singur să facă trei colibe. Se gândește la gloria lui Isus, la Ilie și la Moise, care ar fi continuat să converseze cu Învățătorul său, și, probabil, speră să îi aibă în preajmă cu învățăturile lor, cât mai mult timp.

2. "Apoi a venit un nor care i-a învăluit în umbră și din nor a fost un glas: «Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultați de el!»"

Cum Petru termină de vorbit cu Isus, cei trei discipoli văd un nor, semnul prezenței lui Dumnezeu, care îl învăluie în umbră pe Isus și pe cei doi interlocutori, Ilie și Moise. Pe moment aud un glas care spune: "Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultați de el!", și confirmă faptul că Isus se află într-o legătură specială cu Dumnezeu.

Evanghelia mărturisește că în Isus se împlinesc toate Scripturile. În el își găsesc răspunsul toate promisiunile făcute de Dumnezeu și orice dorință de fericire din inima omului. Da, Isus este Mesia glorios, însă gloria lui se dezvăluie prin cruce: el este Fiul Omului, el este slujitorul suferind al lui Dumnezeu.

3. "În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu povestească nimănui cele ce au văzut, decât atunci când Fiul Omului va fi înviat din morți"

Petru, Iacob și Ioan privesc în jur și nu mai văd pe nimeni, în afară de Isus. După ce s-a terminat acea viziune specială, ei văd chipul lui Isus ca mai înainte, însă înțeleg acum mai multe despre el, despre identitatea și despre misiunea lui, aspecte care depășesc ce-i drept capacitatea lor de a cunoaște și de a observa. După aceea, subliniază evanghelia, în timp ce coboară de pe munte, Isus le poruncește celor trei discipoli să nu povestească nimănui cele văzute, adică să nu-i dezvăluie misterul mesianic, mai înainte de a se întâmpla învierea Fiului Omului.

Mai târziu, Petru, Iacob și Ioan își vor da seama că pe munte, în cadrul experienței avute împreună cu Isus, au fost martori ai gloriei sale dumnezeiești, a acelei glorii pe care o vor înțelege și de care se vor bucura numai după momentul crucii și al învierii.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)

"Dumnezeule, care ne-ai poruncit să ascultăm de Fiul tău iubit,

întărește inimile noastre cu hrana cuvântului tău,

ca, purificându-ne privirea lăuntrică,

să ne putem bucura de vederea gloriei tale".

Gândurile mele

Pe Tabor discipolii sunt cuprinși de o teamă sfântă din cauză că îl văd pe Învățătorul lor învăluit de gloria lui Dumnezeu.

Evanghelia mărturisește că în Isus se împlinesc toate Scripturile. În el își găsesc răspunsul toate promisiunile făcute de Dumnezeu și orice dorință de fericire din inima omului.

Pr. Mihai Roca

» înapoi la cuprins «

 

free hit counter



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat