» înapoi la cuprins «

Când cel sărac strigă, Domnul îl ascultă!

Acesta este un motiv pentru care vrem să aducem cinste, laudă, preamărire, mulţumire şi binecuvântare Domnului, Părinte iubitor de oameni, care astăzi, ca întotdeauna, continuă să se îngrijească de copiii săi răspândiţi în lumea întreagă. Suntem recunoscătoare faţă de Dumnezeu pentru că a binevoit să scrie şi prin noi dar mai cu seamă prin surorile care ne-au precedat, istoria familiei noastre a Surorilor Franciscane Misionare de Assisi (numite pe vremuri "del Giglio"), în cei aproape o sută de ani de prezenţă pe pământul românesc.

Cu aceste cuvinte pe care ne pregătim să vi le propunem, vrem să facem cunoscut modul în care Dumnezeu ne-a însoţit paşii pentru a ne întări în chemare. Dorim să facem memoria fidelităţii lui, precum şi a surorilor noastre care, mai ales în vremuri de restrişte, au rămas neclintite în credinţă şi s-au abandonat providenţei sale, continuând să spere împotriva oricărei speranţe.

Abia încheiat Primul Război Mondial (în anul 1919), România trăia vremuri de grea încercare: copii rămaşi orfani, zeci de mii de invalizi de război, un mare număr de văduve, boli incurabile, sărăcie şi lipsuri grele. În mijlocul acestor situaţii şi a acestui popor încercat, surorile "del Giglio" din Assisi au fost invitate prin intermediul fraţilor Franciscani Minori Conventuali prezenţi în Moldova să vină în România pentru a alina şi a îngriji copiii rămaşi orfani, găzduiţi în două orfelinate, la Hălăuceşti şi Huşi.

Cu trecerea anilor, în jurul surorilor venite din Italia, s-au adunat tinere dornice să trăiască spiritul franciscan aşa cum îl vedeau trăit de către surorile prezente. Printre aceste tinere se numără şi sr. Electa (Maria) Bîlha, născută la Hălăuceşti, la 6 februarie 1923, şi decedată la 27 iunie 1987, fiind înmormântată în cimitirul din satul ei natal.

A intrat în mănăstire în anul 1937, la Huşi, unde era atunci casa de formare. După anul de noviciat a făcut profesiunea călugărească şi a activat în diferite locuri unde erau prezente surorile. La scut timp situaţia în ţară s-a înrăutăţit, regimul comunist silind toate institutele călugăreşti să părăsească mănăstirile lor. Aşa s-a întâmplat şi cu surorile noastre, care au luat "calea pribegiei", plecând fiecare unde a putut să găsească o locuinţă. Sora Electa s-a întors în familia ei de origine din Hălăuceşti unde a slujit cu devotament dedicându-se în mod deosebit îngrijirii altarului bisericii parohiale. Iubirea ei faţă de Dumnezeu, de oameni şi faţă de Biserică a fost o adevărată mărturie de credinţă. Persoanele care o întâlneau şi cu care ea vorbea se simţeau încurajate în urmarea drumului ales în viaţă, iar copiilor şi tinerilor le plăcea să fie în preajma ei fie pentru a o ajuta la muncile pe care le făcea cu drag pentru biserică, fie pentru a învăţa catehismul şi a o asculta povestind din vieţile sfinţilor.

Ca tânără soră, dar şi pe tot parcursul vieţii sale, s-a remarcat printr-o viaţă de sfinţenie, trăită la prezenţa lui Dumnezeu, fiind o persoană reculeasă, tăcută care petrecea timp îndelungat în rugăciune şi adoraţie. După exemplul sfântului Francisc din Assisi, l-a iubit pe Cristos şi a trăit sfânta sărăcie arătând mereu adâncă umilinţă şi simplitate. A dat dovadă de multă modestie în privire, vorbă şi faptă şi nu vorbea de sine niciodată, pentru că dorinţa ei era de a-l face cunoscut pe Cristos, mirele ei. Nu ştim cu exactitate perioada în care a fost arestată, însă ştim că un an de zile l-a petrecut în închisoare şi că acel an a fost pentru ea un timp de mare suferinţă şi de purificare pe care a ştiut să i-l ofere lui Cristos.

Şi-a alimentat credinţa prin participarea cu perseverenţă la sacramente, prin multă rugăciune şi suferinţă pe care o unea cu suferinţele lui Cristos. A trăit cu speranţa că va veni şi ziua "libertăţii" în care surorile se vor putea reuni din nou ca o familie călugărească. Nu a renunţat să creadă că Domnul este fidel legământului său nici măcar atunci când parcă nu se mai întrezărea nici o luminiţă în drumul ei de credinţă. Cu trecerea anilor, surorile care trăiau asemenea ei, pe la casele lor, începeau a-şi pierde puterile din cauza suferinţelor şi vârstei, iar sub regimul comunist nu se întrezărea încă nicio rază de speranţă pentru viaţa călugărească. Redăm în continuare un fragment dintr-o scrisoare pe care sora Electa a scris-o în acest context superioarei generale de la Assisi unde se află casa mamă: "Mereu am avut moralul ridicat, dar acum pare că se balansează. Toate cele care trăim ne întrebăm: cine se va gândi la noi dacă toate suntem înaintate în vârstă?... O aşteptăm pe sora moarte şi sperăm să ne reîntâlnim într-o zi în casa scumpului nostru mire, Isus. Dacă ar şti maica generală cât de mult aşteptăm!" Sentimentele acestea pe care le trăia le-a exprimat şi printr-o rugăciune pe care am găsit-o scrisă şi pe care v-o împărtăşim:

"Rămâi cu noi, Doamne, rămâi cu noi,

Nu ne lăsa lipsiţi de-a ta privire răpitoare, de-al tău farmec şi surâs, rămâi cu noi.

Rămâi cu noi, Doamne, nu ne lăsa orfane, rămâi cu noi şi ne condu la rai.

Rămâi cu noi, Doamne, pe cărarea spinoasă a vieţii,

În lumea plină de noroi, rămâi cu noi.

Când bărcuţa-i zdruncinată, în chip mişel atacată,

Nu ne lăsa pe cale, rămâi cu noi, Doamne.

Când greul vieţii ne apasă şi puterile ne lasă, seninul a dispărut, totul pare pierdut,

Isuse, ia-ne sub al tău scut! Amin".

Dumnezeu nu lasă ca strigătul celui care i se încredinţează să treacă în zadar. El a făcut posibilă transmiterea spiritului franciscan în timpurile grele ale regimului comunist, căci surorile şi fraţii franciscani făceau pastoraţie vocaţională prin însăşi prezenţa lor acolo unde se aflau - aşa cum a făcut-o şi sr. Electa - chiar fără să se ştie că erau membrii unui ordin călugăresc. Acest spirit (o prezenţă discretă, simplă, generoasă şi cu bucuria de a-i aparţine lui Cristos) ne străduim şi noi să-l trăim şi să-l facem cunoscut prin viaţa noastră de zi cu zi.

Vă cerem să ne însoţiţi cu rugăciunea - în mod deosebit în acest an dedicat vieţii consacrate - pentru ca avântul şi dragostea transmise de către surorile care ne-au precedat să nu ne lipsească şi să putem purta sămânţa carismei noastre în diferitele locuri ale lumii unde Dumnezeu doreşte să o sădească pentru întărirea în credinţă a fiilor săi. Domnul să fie lăudat şi preamărit în veci!

Surorile Franciscane de la Hălăuceşti

» înapoi la cuprins «