» înapoi la cuprins «

În serviciul celor mici

Iustina şi Maria Schiapparoli

Congregaţia Surorile Benedictine ale Divinei Providenţe a fost înfiinţată la Voghera, Provincia de Pavia, Dieceza de Tortona, (Italia) în anul 1849, de către surorile Schiapparoli.

Născute în localitatea Castel San Giovanni, în anul 1832, Iustina şi Maria s-au mutat împreună cu tatăl lor la Voghera. De aici, au plecat apoi la colegiul din Pavia, Maria ca învăţătoare, iar Iustina ca studentă, iar în anul 1826 sunt primite în Institutul Fiicelor Părăsite, condus de către sora Benedicta Cambiagio. Când sora Benedicta a părăsit oraşul Pavia, cele două surori au urmat-o şi ele la Ronco Scrivia, viitoarea reşedinţă a institutului religios pe care sora Benedicta l-a fondat ulterior.

În anul 1847, Iustina şi Maria s-au întorc în familie, la Voghera, pentru a avea grijă atât de tatăl lor, care era văduv, cât şi de surioara lor, care orbise şi se afla în spital. Surioara lor va muri după câteva luni, iar tatăl lor va mai trăi doar câţiva ani. Ajunse în oraşul natal, cele două surori nu şi-au limitat misiunea de asistenţă numai la rude şi cunoscuţi, ci s-au dedicat cu totul problemelor sociale ale timpului.

Una dintre problemele cele mai grave ale timpului era cerşetoria, mai ales în rândurile minorilor. Această plagă pătrunde şi în Voghera. Devine ceva normal să întâlneşti pe străzi băieţi şi fete care întindeau mâna pentru a primi o bucăţică de pâine. Iustina şi Maria au fost profund impresionate de o aşa mare mizerie. Ele s-au hotărât să primească în casa lor câteva fete sărace, abandonate, neglijate de către părinţi sau puse în situaţii periculoase.

Într-o capelă mică şi simplă a conventului fraţilor minori, Iustina şi Maria Schiapparoli au primit haina religioasă de la gardianul acestei comunităţi. În anul 1853, li s-au alăturat prima postulantă, care va îmbrăca haina religioasă şi va depune profesiunea religioasă în anul 1854. La scurt timp, atrase de idealul apostolic al acestei noi familii religioase şi alte tinere vor dori să le urmeze exemplul. Pentru a se întreţine pe ele şi pe fetele de care aveau grijă, surorile nu au cedat uzanţelor timpului, aceea de a merge să cerşească, ci s-au angajat să muncească cu "acul" pentru colegiul "San Lorenzo" din Voghera şi pentru canonicii din acelaşi colegiu.

În anul 1860 surorile Iustina şi Maria fondează şi alte case şi astfel ia amploare idealul lor de educaţie şi de asistenţă, în special pentru fetiţele pe care le "scot din mizerie şi le formează în spirit religios, în virtute şi pentru muncile stării lor". În acel timp, sărăcia era tot mai mare, încât sora Iustina notează într-o scrisoare din 20 decembrie 1860: ,,Deşi se munceşte continuu şi se trăieşte făcând economii tot mai mari, totuşi nu se câştigă suficient pentru alimentaţia necesară acestor fetiţe sărmane, dintre care, cea mai mare parte sunt mici şi câştigă puţin". În mai multe scrisori ale celor două surori reiese clar marea lor încredere în providenţă şi convingerea lor fermă că noua opera este lucrarea lui Dumnezeu. Desigur, dificultăţile pe care le întâmpină nu le sperie pe cele două surori. Ele notează: ,,Ne încredem în divina providenţă şi credem că nu va întârzia să vină în întâmpinarea nevoilor acestor sărace case" (Scrisoarea din 14 iunie 1867). Cu trecerea anilor, mica sămânţă dă roade, iar în anul 1936 apar primele case în Brazilia. În prezent congregaţia Surorile Benedictine ale Divinei Providenţe este prezentă în 13 ţări de pe diferite continente.

Abatele Placido Lugano a revizuit noua constituţie a Surorile Benedictine ale Divinei Providenţe, iar prin decretul din 10 februarie 1936 aceasta a fost aprobată şi confirmată de Sfântul Scaun. După şapte ani, mai exact în data de 21 octombrie 1943, Constituţia a fost ratificată definitiv. Cu timpul, constituţiile au fost revăzute şi actualizate de mai multe ori, ultima modificare fiind făcută în anul 2013.

Spiritualitatea congregaţiei a confirmat şi a continuat să păstreze spiritul benedictin îmbrăţişat de fondatoare, spirit exprimat foarte bine în deviza "ora et labora". Această deviză este imprimată pe stema congregaţiei.

Şi astăzi carisma fondatoarelor este împărtăşită şi exprimată în viaţa comunităţilor de surori, reflectând mereu aceeaşi simplitate şi umilinţă de la începuturi. Aceeaşi carismă ne însufleţeşte şi în acelaşi timp ne îndeamnă să ne dedicăm cu mult curaj, pline de încredere şi de caritate, rezolvării problemelor fraţilor noştri, în mod deosebit ale copiilor şi tinerilor săraci, dar şi ale tuturor acelora care au nevoie de ajutor.

Sr. Tereza Medveş, SBDP

» înapoi la cuprins «