» înapoi la cuprins «

Mărturii

Sunt sora Maria, originară din Tămăşeni. Visul meu de a deveni soră m-a însoţit de când aveam 9 ani. De mică îmi doream ca viaţa mea să devină un dar minunat. O figură remarcabilă şi constantă, care m-a susţinut în a-mi împlini acest fapt, a fost mama, cu viaţa ei simplă, dar cu o credinţă profundă. Îmi amintesc cu deosebită plăcere şi de sora care m-a învăţat la catehism: zâmbetul ei dulce, vocea ei duioasă, blândeţea cu care relaţiona cu noi, copiii, mi-au cucerit inima şi a trezit în mine o mare dorinţă de a-i urma exemplul.

Adolescentă fiind, am simţit în inima mea ceva deosebit, idealuri măreţe, faptul că Dumnezeu a pus în inima mea acel dor după el. Mai apoi, în anii de liceu, încercam zilnic să-mi alimentez dialogul cu Isus, rugându-mă, participând la sfânta Liturghie şi la sacramente, ştiind că el este şi rămâne pentru mine prietenul fidel ce nu mă va dezamăgi niciodată. Dorinţa consacrării mele Domnului a revenit cu o intensitate deosebită în timpul studenţiei. În această perioadă, Domnul a permis să fac experienţa unei relaţii de prietenie cu un băiat, însă simţeam că inima mea doreşte o iubire mult mai mare şi mult mai profundă decât cea umană. Viaţa mea nu putea fi dăruită doar lui şi eventual copiilor ce vor veni. Voiam să-mi dăruiesc iubirea şi acelor copii de la orfelinat, unde făceam practica şi desfăşuram ore de voluntariat, să o împărtăşesc şi cu oamenii străzii, pe care îi întâlneam zilnic. Îmi doream să pot fi pentru toţi o rază de speranţă, să alin multe dureri ale inimii lor, să pot îmbrăţişa multe persoane singure şi triste.

Spre finalul studenţiei mele, la un campus pentru tineri, am întâlnit Surorile sfintei Doroteea, le-am exprimat dorinţa de a deveni soră, iar ele m-au invitat în casa lor pentru a cunoaşte mai multe despre ele şi despre congregaţie. Intrând în capela lor, am citit această frază: "Am venit să aduc foc pe pământ... ". Atunci am simţit că vocaţia mea era aceea de a purta tuturor iubirea imensă a inimii lui Isus, iubire pe care el a venit să o aducă pe pământ. După terminarea studiilor, am intrat în Congregaţia Surorile Maestre ale Sfintei Doroteea Fiicele Sfintelor Inimi, urmând etapele de formare în Italia. În anul 2010 am depus primele voturi, iar de atunci până acum îmi împlinesc visul copilăriei.

Sunt Sr. Elsina, originară din India. Pe data de 29 noiembrie 2008 am ajuns pentru prima dată în Romania. Nu m-am gândit niciodată că am să merg într-o ţară îndepărtată şi că voi fi misionară. Au răsunat profund şi adevărate în inima mea cuvintele fondatorul nostru: "Mergeţi adevărate apostole... eu vă însoţesc". Aşa cum Isus a trimis discipolii săi, aşa m-a trimis şi pe mine, aici, în România. Când am ajuns în Bucureşti şi am văzut multă zăpadă, aşternută peste tot - era prima dată în viaţa mea când vedeam atâta zăpadă - am avut o mare durere de inimă, durere ce nu o pot exprima în cuvinte. Mă întrebam: cum am să trăiesc aici, Doamne? Unde am ajuns? Cum o să rezist frigului de aici? Cum va fi viaţa mea aici, în România? M-am încredinţat în mâinile Domnului şi el mi-a dat puterea şi curajul de a merge mai departe, mereu. El m-a ţinut în mâinile sale. Chiar dacă mi-a fost atât de greu să mă adapteze la climă, să fac faţă gerului şi îngheţului, să învăţ limba română, astăzi pot să spun că mă bucur că sunt aici. Viaţa mea ca misionară m-a ajutat să cresc spiritual, m-a ajutat să-mi lărgesc orizonturile, modul meu de a gândi şi de a privi lucrurile.

Cum trăiesc carisma astăzi? Ca asistentă medicală, câteva zile pe săptămână merg împreună cu asistentele medicale de la Caritas Roman şi vizitez pe cei bolnavi la domiciliu. Fac voluntariat. Atunci când e nevoie, îi ascult pe cei bolnavi şi ofer asistenţa necesară. La început, mi-a fost un pic frică şi, datorită faptului că sunt străină, mă întrebam: cum o să reacţioneze bolnavii? Mă vor primi în casele lor? În scurt timp am înţeles, însă, că poporul român este un popor amabil şi ospitalier. Fondatorul nostru le repeta surorilor: "Cu cei ce suferă fiţi întotdeauna blânde, răbdătoare şi zâmbitoare, căci sunteţi fiice ale inimii milostive a lui Isus, care spune: «Învăţaţi de la mine căci sunt blând şi smerit cu inima»". Mă străduiesc ca bolnavilor să le aduc un pic de alinare în suferinţa lor, un pic de bucurie şi un cuvânt de mângâiere, dar mai cu seamă, zi de zi, mă rog pentru bolnavi şi pentru familiile lor, îi port în inima mea. Am observat că sunt mulţi bătrâni care trăiesc în singurătate, mulţi bătrâni care sunt abandonaţi. De aceea, mă străduiesc pe cât îmi este posibil să-i vizitez pe bătrânii singuri. Cred că aceasta este caritatea pe care sfântul Ioan Anton Farina, fondatorul Congregaţiei Surorile Maestre ale Sfintei Doroteea Fiicele Sfintelor Inimi, o doreşte de la surorile care îi urmează exemplul. Îmi revin în minte cuvintele pe care el le repeta deseori: "Caritatea să strălucească mereu, mereu activă şi candidă".

Sr. Maria Budău, SFI

» înapoi la cuprins «