» înapoi la cuprins « >

Irina. Povestea fetiţei care s-a născut la 6 ani

Ca orice poveste care are menirea de a ramâne doar o poveste, şi aceasta începe cu "a fost odată ca niciodată". Povestea Irinei, fetiţa care s-a născut la 6 ani este, însă, adevărată, oricât de incredibil ar părea şi continuă aşa...

"M-am născut într-o grădină frumoasă la vârsta de 6 ani. Până la 6 ani, nu am amintiri. Prima mea amintire este din ziua în care, la 6 ani, am ajuns întro grădină unde am fost adusă alături de două dintre surorile mele. S-a întâmplat după ce mama a murit. Nu mi-o aduc aminte pe mama, nu ştiu de ce. Nu am niciun resentiment pentru că eu, până la vârsta de 6 ani, atunci când am ajuns în acea grădină, nu am amintiri".

Aşa şi-a început Irina Ghiurcuşor, care acum are 20 de ani, povestea. Cu capul sus, cu privirea fixată în privirea mea, cu nicio inflexiune a vocii, cu niciun tremur, foarte clar, vorbe răspicate, frapant de lucide, ca şi cum totul, absolut totul în ea, în viaţa ei este, dintotdeauna, calculat matematic. Matematica, pasiunea ei.

De altfel, ea este convinsă că "toate se întâmplă cu un scop", iar dacă ar fi să spună ceva, din senin, unui oarecare trecator pe stradă, acel ceva ar fi "viaţa trebuie trăită!". Iar viaţa începe în momentul în care tu te-ai hotarât să te (re)naşti...

Renaşterea

Grădina în care Irina a renăscut se află în incinta Asociaţiei Casa de Copii Sfânta Maria din sat Baraţi, comuna Mărgineni, judeţul Bacău. Acolo, la vârsta de 6 ani, a ajuns Irina, de loc din comuna Gioseni, după moartea mamei ei, împreună cu alte două surori. În total, sunt 9 fraţi, 8 fete şi un băiat, cel din urmă beneficiar al Centrului de Recuperare şi Reabilitare a Persoanei cu Handicap Ungureni, cea mai mică dintre fete, aflată în plasament familial, elevă în clasa a VIII-a, patru dintre ele sunt cu familiile lor în Germania, unde lucrează cu contract de muncă în domeniul agricol, iar celelalte sunt beneficiare, de asemenea, de protecţie socială. Irina este cea de-a VII-a din familie, după 13 ani de protecţie la Casa "Sfânta Maria", fiind, în prezent, beneficiară a proiectului Centrul de Integrare a Tinerilor din cadrul Asociaţiei Betania din Bacău unde şi locuieşte. Este studentă în anul II, la Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău, la Contabilitate şi Informatica de Gestiune şi voluntar totodată al Asociaţiei Casa de Copii "Sfânta Maria", acolo unde, ne spune ea, a renascut.

"Am stat acolo circa 13 ani, a fost atât de frumos, că nu ştiu cum să povestesc. Surorile s-au purtat foarte frumos cu noi din prima secundă, iar lor le datorez dragostea mea pentru carte, faptul că la vârsta mea ştiu să iau o decizie şi să mă descurc şi faptul că... eu cu fraţii mei suntem cu adevărat o familie", a povestit Irina. Deşi separaţi de soartă, între cei nouă fraţi există o legătură extrem de puternică şi atât de sănătoasă că... pare greu de crezut.

"Fetele sunt un model. Sunt devotate trup si suflet una, celeilalte. Este ceva ce rar întâlneşti în familii nedestrămate. Luptă una pentru cealaltă, sunt una pentru cealaltă", ne-a mărturisit şi Claudia Lovin, asistent social la Asociaţia Betania, cea fară de care, Irina, deşi o putea face, n-a vrut să vorbească.

Despre viaţa ei în Casa "Sfânta Maria", Irina nu se poate opri din vorbit. Acolo a fost casa ei. Acolo a renăscut, acolo a descoperit şi a înţeles ce înseamnă iubire necondiţionată, iertare şi acceptare a ceea ce eşti şi-ţi este dat. "Surorile au avut mare grijă de mine, cu rândul, acolo, ne ocupam unii de altii, acolo am învăţat să cred în mine, să cred în umanitate. Eram, toţi cei de acolo, o familie adevărată, făceam lecţii împreună, ne jucam împreună. Făceam pictură, teatru, lectură", a povestit, de data aceasta cu licăr în priviri, Irina.

În Casa "Sfânta Maria", Irina a descoperit şi gustul de carte, mai mult, în clasa a VII-a - primii opt ani i-a făcut la Scoala din Baraţi - şi-a dat seama că-i place matematica, iar aceasta tot printr-o soră care îi ajuta pe copii la teme, după ce ei se întorceau de la ore.

"Eram în clasa a VII-a şi, o soră (maica) care iubea matematica, a venit la noi să ne ajute la teme. Ea a descoperit că sunt bună la matematică, ea m-a făcut să înteleg că-mi place matematica. Am început apoi, intens, pregătirea şi, dupa clasa aVIII-a, am urmat Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău, profilul Matematică-Informatică", a continuat Irina, propria-i poveste.

Mereu acasa

Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, Irina a părăsit Casa Sfânta Maria, venind la Betania, la Centrul de Integrare a Tinerilor.

A parăsit-o "pe hârtie", pentru că, beneficiar acum al proiectului de la Betania, Irina, şi nu doar ea, ci toţi prietenii ei de asemanatoare copilărie, sunt totodată voluntari ai Casei Sfinta Maria din Baraţi şi voluntari ai Asociaţiei Betania.

"Este impresionant de-a dreptul să-i cunoaşteţi pe aceşti tineri. Toti cei care au ieşit din centru, cel puţin o dată pe an, pun mână de la mână şi se duc la copiii aflaţi acum la Sfânta Maria, pentru a le dărui din puţinul lor. Le fac spectacole, se joacă împreună, este impresionant", a ţinut să mărturisească asistent social Claudia Lovin, din cadrul Asociaţiei Betania.

Irina se simte şi acum, la Betania, tot acasă. "Cred că sunt foarte norocoasă. La Sfânta Maria am fost acasă, la Betania sunt acasă. Gândul meu de recunoştinţă este pentru toţi aceşti oameni care m-au ţinut aproape de surorile mele, care nu ne-au lăsat să ne destrămăm, să fim o familie, să ne iubim. Pentru noi toate, aceşti oameni care ne sunt alături de atâţia ani înseamnă acasa!", a spus tânara studentă. O studentă care promite, care, de fapt, îşi promite, care visează la casa ei, la familia ei, la afacerea ei.

Despre vise

"Dar cine nu visează, doamnă?", a zâmbit Irina. "Poate că dacă nu aş fi renăscut la "Sfâta Maria", n-aş fi avut vise. Aşa, n-am amintiri. Sunt la prezent, iar viaţa mea este extraordinară. Am primit atâta dragoste că n-am timp să mă lamentez, să mă îngrijorez. Cred în umanitate şi mai cred că pentru a reuşi, un om are nevoie de minte, de conştiinţă, de îndrumători. Desigur, uneori mă gândesc ce-aş fi fost dacă n-ar fi fost asta povestea mea. Poate că, dacă nu ajungeam în acea grădină, acum, la 20 de ani, aş fi avut cel mult opt clase şi o mare de copii cărora n-aş fi ştiut să le fiu un îndrumator".

Irina îşi înghite lacrimile, îşi ridică fruntea şi zâmbeşte, definind demnitatea...

"Visez, cum să nu visez" - continuă Irina. "Îmi promit să fiu cuminte şi vreau ca după ce termin facultatea, să mă duc în Germania, la surorile mele, să învăţ limba germană, ca ele, să fac un curs de specializare în domeniul contabil şi să mă stabilesc acolo. Mai am un an de facultate şi plec". În Germania, surorile o aşteaptă. Povestea Irinei este povestea lor. Au plecat la muncă legal, una dintre ele s-a stabilit definitiv, au familii, sunt împlinite, sunt fericite.

Până să ajungă în Germania, Irina mai are însă, ceva misiuni pe aici. Crearea de amintiri la prezent pentru copiii care, în fiecare an, renasc, independent de voinţa lor, "totul cu un scop însă, matematic", în vreo grădină sau alta...

Mădălina Rotaru

Sursa: www.desteptarea.ro

» înapoi la cuprins «