» înapoi la cuprins « >

Viaţa şi activitatea pr. Emmanuel d'Alzon

Asumpţiunea ia naştere în frământatul secol al XIX-lea, plin de confruntări politice, ideologice şi sociale. Se naşte o lume nouă pe ruinele alteia care dispare. Leagănul acestei lumi este Franţa, zguduită de revoluţii (1830, 1848, 1870). Ele democratizează societatea (constituţii liberale, votul universal, libertatea presei, etc.), dar aduc şi multă instabilitate politică.

Pe plan filozofic şi religios, se confruntă două curente de idei: unul liberalist, care contestă autoritatea lui Dumnezeu asupra omului şi a Bisericii în societate, şi celălalt conservator, care apără drepturile lui Dumnezeu şi luptă pentru unitatea Bisericii în jurul papei. Este secolul lui Hegel, Compte, Feuerbach, Proudhon, Renan, Marx, care continuă gândirea iluministă voltaireiană de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, căutând adevărul în afara lui Dumnezeu, şi a căror ideologie formează omului o conştiinţă falsă de stăpân universal, de răzvrătit împotriva stăpânirii divine. Gândirea iluministă (liberală) câştigă tot mai mulţi adepţi. În acest context, Biserica avea nevoie urgentă de apologeţi puternici şi zeloşi.

Părintele Emmanuel d'Alzon, fondatorul Asumpţiunii, a fost un om al timpului său, conservator convins, luptător pentru cauza lui Dumnezeu şi cu un ataşament profund faţă de episcopul Romei. Născut la 30 august 1810, la Vigan, în sudul Franţei, din părinţi pioşi şi nobili, Emmanuel d'Alzon primeşte o educaţie profund creştină. "Toată copilăria lui Emmanuel s-a petrecut în sânul familiei, sub influenţa părinţilor săi, cu caractere diferite, dar profund uniţi"¹. De la tatăl său, pentru care nutrea un mare respect, a moştenit credinţa, tăria de caracter, spiritul militant; "pe linia paternă toţi înaintaşii, în afara tatălui său, îmbrăţişaseră cariera militară, dovedind curaj şi bravură"². De la mama sa, care era "prietena săracilor şi modelul celor bogaţi"³, pentru care nutrea o delicată afecţiune, moşteneşte fineţea aristocratică şi atenţia faţă de săraci.

Studiile secundare şi superioare le urmează la Paris, unde cunoaşte confruntările de idei ale epocii. Sub influenţa lor şi simţindu-se dator faţă de tradiţia înaintaşilor săi, se hotărăşte să urmeze cariera militară la Saint -Cyr.

După îndemnul părintesc se răzgândeşte, continuându-şi studiile literare şi filozofice. Dar gândirea militară îl va caracteriza toată viaţa: va fi un bun soldat în serviciul lui Dumnezeu şi al papei. Încă de la sfârşitul studiilor literare de la Colegiul Stanislas din Paris, frecventează cercurile elitei catolice, înscriindu-se în Asociaţia pentru apărarea religiei catolice şi în Societatea literară. De asemenea, participă cu regularitate la Conferinţa religioasă unde, în aprilie 1828, îl audiază pe Felicité de Lamennais, de care îl va lega o prietenie profundă.

Ca student la facultatea de Drept din Sorbona, "nu neglijează conferinţele şi nici activităţile pioase şi caritative, asistă în fiecare zi la Liturghie, vizitează bolnavii, face instruire religioasă bolnavilor săi şi micilor coşari"⁴. În tot acest timp, creşte în el dorinţa de a se consacra lui Dumnezeu, la care începe să se gândească în mod serios.

Urmându-şi vocaţia sacerdotală, în anul 1832 intră la seminarul din Montpellier şi îşi continuă studiile la Roma, unde este hirotonit la 26 decembrie 1834. Însă, cunoscându-se bine prietenia şi relaţiile strânse cu Lamennais, cu două zile înainte de a primi sub-diaconatul, Emmanuel d'Alzon a fost convocat de către cardinalul vicar ca să semneze formula de adeziune la enciclica papei Grigore al XVI-lea, Singulari Nos, prin care îl condamna pe Lamennais. El semnează pe loc şi va scrie unui profesor de-al său: "Dacă doriţi să cunoaşteţi rezultatul acestor evenimente, în ceea ce mă priveşte, este de a mă face să sufăr mult, însă de a-mi purifica credinţa, de a o face să se bazeze din ce în ce mai mult pe Dumnezeu, de a nu voi decât binele Bisericii sale"⁵.

Întors în Franţa, se va afla sub ascultarea episcopului de Nîmes, Mons. Chaffoy. După moartea acestuia în anul 1837, Părintele Emmanuel d'Alzon devine vicar general de Nîmes şi rămâne în funcţie până în anul 1878.

Regiunea Nîmes-ului este locul convieţiuirii catolico-protestante, nu rareori plină de confruntări. Spiritul cavaleresc al Părintelui Emmanuel d'Alzon îl face să se consacre predicării, catehezei şi direcţiunii spirituale, luptând din toate puterile să-i aducă pe protestanţi în sânul Bisericii Catolice.

Om cu o credinţă puternică, el a vrut să dea operelor sale baza supranaturală a rugăciunii. În acest scop, obţine fondarea unei comunităţi de surori carmelitane la Nîmes, în anul 1843, cărora le va cere susţinerea în toate acţiunile sale. De asemenea, va înfiinţa diferite asociaţii şi grupuri de rugăciune, printre care mai renumite sunt Adoratoarele Sfântului Sacrament (1857), ca o nouă orientare a Terţiarelor Asumpţiunii, create în anul 1846, şi Copiii Mariei, de pe lângă comunitatea Călugăriţelor Asumpţiunii din Nîmes. Pe membrele acestora le va asocia tuturor acţiunilor sale apostolice prin rugăciune şi susţinere materială. Ele au confecţionat ornate liturgice pe care Părintele d'Alzon, în călătoria sa la Constantinopol, le-a oferit cadou preoţilor de rit bizantin. Din rândul lor va suscita vocaţii la viaţa consacrată şi pe ele se va baza fondarea Oblatelor Asumpţiunii. În afara acestui caracter militant al îndeplinirii ministerului Cuvântului, putem remarca paleta largă de auditoriu (de la simpli muncitori până la public de elită) şi un angajament constant exprimat atât în predici de Advent, de Postul Mare şi în Luna Mariei, cât şi în reculegeri şi conferinţe. Alături de ministerul Cuvântului, părintele d'Alzon s-a remarcat şi în cel al carităţii, atât prin opere de asistenţă caritabilă pentru copii, adolescenţi şi adulţi, cât şi prin opere de formare creştină. În acest sens, se pot aminti: Doamnele Milostivirii (1836); Refugiul pentru fetele uşuratice care voiau să revină la Dumnezeu, pe care îl crează în anul 1837; Conferinţele Sfântului Vincenţiu de Paul (1840); şi mai ales Asociaţia Sfântul Francisc de Sales (1857), care a avut ca scop susţinerea materială şi spirituală a tinerilor care trăiesc în mediu protestant⁶.

Începuturile Asumpţiunii

În anul 1839, pentru prima, părintele Emmanuel d'Alzon intră în contact cu maica Marie-Eugénie Milleret de Brou, căreia părintele Combalot, misionar apostolic, îi ceruse să fondeze o congregaţie de femei, pusă sub patronajul Asumpţiunii Sfintei Fecioare Maria, congregaţie destinată educării tinerelor fete din societate⁷. Acesta a fost începutul relaţiilor spirituale de sprijin reciproc pentru operele lor de fondatori. În aprielie 1846, părintele d'Alzon devine directorul ei spiritual şi consielier religios, maica Marie-Eugénie cerându-i sfatul în împrejurările cele mai diverse privitoare la viaţa congregaţiei sale. Aceste relaţii, precum şi un pelerinaj personal făcut la sanctuarul Consolata din Torino, unde face vot să rămână toată viaţa simplu preot şi să nu accepte, decât numai din ascultare faţă de papa, vreo demnitate ecleziastică, îl determină pe părintele d'Alzon să fondeze el însuşi un institut religios apostolic, cu scopul de a regenera societatea⁸. Intrând în posesia pensionatului catolic din Nîmes, care poartă numele Maison de l'Assomption, îşi poate realiza "una din aspiraţii, adică să grupeze în jurul lui persoane doritoare să-şi consacre viaţa prezentării credinţei creştine în societatea modernă, sub toate formele posibile, începând prin formarea creştină a tineretului"⁹, şi consideră că primul nucleu l-ar putea constitui preoţii şi profesorii de la colegiul Asumpţiunii.

Întro scrisoare adresată maicii Marie-Eugénie, în data de 16 august 1844, părintele Emmanuel d'Alzon expune trăsăturile pe care vrea să le imprime noii congregaţii: "Baza morală pe care aş voi să o dau unei congregaţii noi ar fi: 1. acceptarea a tot ce este catolic; 2. francheţea; 3. libertatea. Înţelegeţi că n-am nimic de spus despre ceea ce îi este necesar unui ordin ca să fie un ordin; n-am indicat decât ceea ce trebuie să distingă o congregaţie modernă de cele care există deja. Reiau: nu cunosc nimic care să facă să moară spiritul propriu şi amorul propriu ca acceptare a tot ce este bine în afară de sine; nu cunosc nimic care să câştige oamenii din zilele noastre ca francheţea şi nu ştiu nimic mai puternic pentru a lupta contra duşmanilor actuali ai Bisericii ca libertatea... În ceea ce priveşte gândirea dogmatică..., ea se rezumă în aceste câteva cuvinte: a-l ajuta pe Isus să-şi continue întruparea mistică în Biserică şi în fiecare dintre membrii Bisericii. Căci, cred că numai urmând această idee fundamentală ca principiu, se poate aduce adevărul catolic în întreg avantajul său împotriva erorilor panteiste şi materialiste ale zilei"¹⁰.

În timpul unei călătorii la Paris, în vara anului 1845, în biserica Notre Dame de Victoires, părintele Emmanuel d'Alzon face voturi particulare de călugăr şi se întoarce la Nîmes cu o haină călugărească albă, cu glugă. Episcopul de Nîmes, Mons. Cart, îi acordă autorizaţia să trăiască o viaţă religioasă timp de un an. Părintele d'Alzon părăseşte reşedinţa episcopală şi se mută la Colegiul Asumpţiunii, într-o cameră fără ferestre. De Crăciun, în acelaşi an, începe noviciatul împreună cu alţi patru preoţi şi un laic. A doua zi, s-a constituit şi Ordinul Terţiar, cu noviciatul său.

La început, congregaţia s-a numit Asociaţia Asumpţiunii, după numele colegiului unde a luat naştere. Asociaţia "îşi propune să se sfinţească răspândind împărăţia lui Dumnezeu în suflete. Spiritul ei, în mod special, se bazează pe o iubire înfocată faţă de Domnul nostru Isus Cristos şi faţă de Maica Sfântă, patroana specială, pe un zel foarte mare pentru Biserică şi pe un ataşament inviolabil faţă de Sfântul Scaun. Viaţa Asociaţiei trebuie să fie o viaţă de credinţă, devotament, sacrificiu, rugăciune, spirit apostolic şi francheţe"¹¹. Congregaţia îşi propune ca apostolat atât învăţământul, publicarea de cărţi, opere de caritate, reculegeri, misiuni străine, cât şi lupta împotriva schismei şi ereziei. Primul Capitlu are loc la sfârşitul lunii septembrie 1850. În cadrul acestuia, cei şase membrii fondatori decid să-şi păstreze denumirea de călugări asumpţionişti, îşi iau ca deviză cererea din Tatăl nostru: Adveniat Regnum Tuum (A.R.T.) şi menţin recitarea oficiului în comun. Cei şase membri fondatori sunt: Părintele Emmanuel d'Alzon, Părintele Brun, fraţii Cardenne, Părintele Hypolite Saugraine şi Etienne Pernet. Congregaţia urmează disciplina Regulii Sfântlui Augustin şi primeşte autorizarea mai întâi din partea Bisericii locale, în anul 1850, când Mons. Cart, episcop de Nîmes, îşi dă acordul pentru voturi publice, exprimate solemn în capela colegiului, chiar în ziua de Crăciun a aceluiaşi an, iar mai apoi prin Decretul de laudă din partea Sfântului Scaun, în anul 1857. În primele constituţii înaintate la Roma spre aprobare, părintele Emmanuel d'Alzon inserează şi un al patrulea vot, care să dea o notă particulară congregaţiei, mai exact votul de a lucra cu zel la mântuirea sufletelor, vot pe care, însă, Sacra Congregaţie pentru Episcopi şi Regulari nu-l aprobă. Părintele consultor a remarcat faptul că nu trebuie confundat scopul congregaţiei cu un vot.

Spiritul larg al fondatorului a făcut ca noul institut să nu fie numai în slujba Diecezei de Nîmes, ci şi în cel al Bisericii din Franţa şi al Bisericii universale. În Supplex Libellus, din 26 aprilie 1863, înaintat Sfântului Părinte în vederea aprobării Constituţiilor, este prezentată dinamica fondărilor asumpţioniste, mai exact o casă de primire la Paris, care după anul 1870 va fi punctul de plecare a mai multor opere: Notre Dame de Salut, o asociaţie creată în anul 1872 pentru mântuirea Franţei, prin rugăciune şi moralizarea muncitorilor, sub patronajul ei aflându-se multe iniţiative de rugăciune, caritate, pelerinaje, presă; Presa Bună, care provine din opera pelerinajelor, Le Pèlerin, structura Consiliului General al Pelerinajelor, care începe să apară din anul 1872, transformându-se ulterior, sub conducerea părintelui Vincent de Paul Bally, într-un magazin săptămânal de largă audienţă; Congregaţia "Micile Surori ale Asumpţiunii", fondată în anul 1865 de părintele Etienne Pernet, destinată îngrijirii bolnavilor şi familiilor din mediile sărace; o casă de studii la Roma; deschiderea unei misiuni în Australia, la cererea episcopului de Brisbone; deschiderea unei misiuni în Bulgaria, la cererea papei Pius al IX-lea, în vederea formării clerului catolic indigen.

Sr. Patricia Gherca, O.A.

Note
¹ Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, Dosarul vieţii şi virtuţilor servitorului lui Dumnezeu Emmanuel d'Alzon, Roma 1986, vol. 2, tom. 1, p. 11.
² Simon Vailhé, La vie du Père Emmanuel d'Alzon, vol. 1, p. 56.
³ Cf. Mons. Besson episcop de Nîmes, Lettre sur la vie el la mort du très reverend Pere Emmanuel d'Alzon, 25 noiembrie 1880 , p. 3, citat în: Dosarul vieţii şi virtuţilor servitorului lui Dumnezeu Emmanuel d'Alzon.
⁴ Emmanuel d'Alzon pasionat de împărăţia lui Dumnezeu, pag. 3.
⁵ Simon Vailhé, La vie du Père Emmanuel d'Alzon, vol. I, p. 181.
⁶ Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, Dosarul vieţii şi virtuţilor servitorului lui Dumnezeu Emmanuel d'Alzon, vol. 1, p. 21.
⁷ Stephan H., Une vie pour Dieu et pour l'Eglise, în: L'Assomption & ses oeuvres, nr. 601, primăvara 1980, p. 10.
⁸ Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, Dosarul vieţii şi virtuţilor servitorului lui Dumnezeu Emmanuel d'Alzon, vol. 1, p. 26.
⁹ Ibid., pp. 27-28.
¹⁰ Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, Dosarul vieţii şi virtuţilor servitorului lui Dumnezeu Emmanuel d'Alzon, vol 2, tom. 1, pp. 335-336.
¹¹ Simon Vailhé, La vie du Père Emmanuel d'Alzon, vol. I, p. 390.

» înapoi la cuprins «