Este firesc ca despre episcopul Petru Gherghel să știm foarte multe, căci s-a identificat cu istoria ultimilor 30 de ani ai Episcopiei de Iași. Cele mai multe momente ale activității sale sunt vii în memoria eparhioților, dar pentru a nu amesteca datele este necesară și consultarea arhivelor.
Preasfințitul Petru Gherghel s-a născut la 28 iunie 1940, în localitatea Gherăești, județul Neamț. După terminarea școlii generale în satul natal, în anul 1955 a intrat în Seminarul Catolic din Iași, pe care l-a absolvit în patru ani. În anul 1959, a fost primit în Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași, pe care l-a terminat în anul 1965. În același an, în ziua de 29 iunie, a fost hirotonit preot la Alba-Iulia, de către episcopul Marton Aron. Primul loc de apostolat a fost Parohia Barticești, în care a activat până la 30 iunie 1967, când a fost transferat la Rădăuți. La 1 noiembrie 1970, a fost numit profesor la Seminarul din Iași, iar în martie 1975 a fost numit rector al Institutului Teologic din Iași.
Activând în această misiune, la 21 februarie 1978 papa Paul al VI-lea l-a numit, printr-un decret al Sfintei Congregații a Episcopilor, ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolici al Episcopiei de Iași. Instalarea a avut loc în ziua de 4 aprilie 1978. În timpul păstoririi ca administrator apostolic s-au ridicat numeroase biserici, s-a ridicat moderna clădire a Seminarului din Iași, s-au deschis numeroase parohii noi, au fost hirotoniți aproape 150 de preoți, au fost trimiși mai mulți preoți la studii în străinătate, s-au făcut numeroase vizite pastorale etc. În această perioadă s-a celebrat atât centenarul diecezei, cât și al Seminarului din Iași, fapte după care cineva a scris: "Domnul fie lăudat pentru această operă măreață pe care a zidit-o în noi în această Biserică locală de la răsărit de Carpați și, mai cu seamă, în Seminarul diecezan «Sfântul Iosif», din care s-a dezvoltat arborele viguros cu roade frumoase de viață catolică de astăzi...".
"Revoluția" din decembrie 1989 a deschis un orizont nou de reorganizare bisericească și de propășire spirituală a credincioșilor din Dieceza de Iași. Astfel, în urmă cu 25 de ani, la 14 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a ales și l-a numit pe Mons. Petru Gherghel episcop de Iași. Consacrarea a fost oficiată la Seminarul din Iași, în ziua de 1 mai același an, de către cardinalul Angelo Sodano, delegat al Sfântului Părinte. După aceste evenimente, întreaga viață catolică diecezană a luat un nou avânt: a fost reorganizată dieceza, s-a reluat învățământul religios în școli, s-au înființat diferite acțiuni sociale etc. Acum și-au putut relua activitatea Provincia și Seminarul franciscan. Pe lângă Seminarul diecezan și cel franciscan, în urma venirii mai multor ordine și congregații religioase catolice în Moldova, s-au înființat și alte seminarii: Seminarul de la Onești, al Fraților Minori Capucini "Fericitul Ieremia Valahul" și Casa de formare a Fraților Capucini din Roman; Casa de formare a aspiranților Fraților Augustinieni Asumpționiști de la Mărgineni; Casa de formare a aspiranților Misionarilor Cuvântului Divin, care a funcționat la Roman, iar în prezent la Cordun; centrele de formare pentru seminariști din congregațiile "Don Orione", "Don Calabria" etc. O atenție particulară a păstorului Diecezei de Iași a fost chemarea și acceptarea multor ordine și congregații religioase: aproximativ 75. Actualmente, în Dieceza de Iași activează 56 de ordine și congregații, dintre care 13 masculine și 43 feminine, cu 103 case de formare și activitate. În aceste centre sunt 170 de preoți și frați și 422 de surori, multe persoane consacrate lucrând în cele 149 de parohii ale diecezei (138 administrate de clerul diecezan, zece administrate de preoții franciscani și una de preoții Iubirii Milostive).
Consemnându-se o activitate foarte intensă, în ziua de 29 septembrie 1999, Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar pentru Dieceza de Iași pe Mons. Aurel Percă, care a primit titlul canonic de episcop titular de Mauriana. Consacrarea episcopală a avut loc în catedrala nouă din Iași, la 8 decembrie 1999, episcopi consacratori fiind: PS Petru Gherghel, episcop de Iași, ÎPS Jean Claude Périsset, nunțiu apostolic în România, și ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București.
Putem considera că evenimentul cel mai marcant din timpul activității pastorale a Preasfințitului Petru Gherghel a fost Sinodul diecezan, un eveniment derulat în toată dieceza și într-un interval lung de timp. În ziua de 30 octombrie 2000, Preasfințitul Petru Gherghel, în cadrul consiliului prezbiteral care s-a reunit în acea zi, a adus în discuție perspectiva de a organiza un sinod diecezan. Această idee a fost acceptată de toți preoții și s-au pus multe întrebări vizavi de un asemenea moment inedit pentru Dieceza de Iași. După două luni, la 5 ianuarie 2001, când s-a încheiat Marele Jubileu al Anului 2000, episcopul diecezan a anunțat începerea pregătirilor pentru celebrarea sinodului, luând drept călăuză îndemnul Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea din scrisoarea apostolică "Novo millennio ineunte": "Duc in altum!", "Înaintează în larg!" Apoi s-au parcurs alți pași. În ziua de 1 mai 2001, s-a înființat și a fost numită Comisia de Pregătire a fazei antepregătitoare. Aceasta a analizat mai întâi rolul ei și a decis că prima urgență era de a trimite în toate parohiile diecezei și în toate mănăstirile un chestionar cu patru întrebări. La 22 octombrie 2001, s-a prezentat rezultatul acestui sondaj în rândul preoților și a persoanelor consacrate, stabilindu-se o serie de teme pastoral-teologice care vor constitui catehezele de pregătire în vederea sinodului diecezan. Au fost pregătite 49 de cateheze, care au fost trimise în toate parohiile diecezei pentru a fi prezentate credincioșilor. În ziua de 8 decembrie 2001, Preasfințitul Petru Gherghel a convocat în mod solemn Sinodul diecezan și a stabilit structurile necesare pentru buna lui desfășurare. Apoi, în bisericile parohiale, în mănăstiri și institutele bisericești au fost ținute cele 49 de cateheze. Paralel s-au desfășurat vizitele pastorale, care au început în ziua de 6 aprilie 2002 și țineau două zile. În acestea, Preasfințitul Petru Gherghel dorea să vadă și să constate starea comunităților, se întâlnea cu membrii grupurilor parohiale, analiza inventarul bisericilor, celebra Liturghii, stătea la spovezi..., adică petrecea câte două zile în parohiile diecezei și constata mersul activității pastorale. Preotul care îl însoțea completa mai multe registre și nota informațiile de care episcopul avea nevoie. Astfel, parohie după parohie, Preasfințitul Petru a vizitat întreaga dieceză. La 17 august 2002, Preasfințitul Aurel Percă a trimis o scrisoare prin care cerea înființarea comisiilor parohiale sinodale. În ziua de 28 octombrie 2002, Comisia Sinodului Diecezan a analizat răspunsurile venite din parohii cu privire la cateheze și a propus o schemă cu 17 teme care vor fi tratate ulterior în parohii. E vorba de acea schemă teologico-pastorală numită Lineamenta, despre care am vorbit. Pentru elaborarea acestor teme s-a numit o comisie specială. Aceste teme trebuiau să fie dezbătute de comisiile parohiale și erau însoțite de o serie de întrebări care așteptau răspunsuri. Pentru clarificarea atribuțiilor acestor comisii, la 28 decembrie 2002, Preasfințitul Petru Gherghel a trimis o scrisoare pastorală cu privire la rolul comisiilor sinodale parohiale. În aceeași zi, episcopul diecezan a promulgat, prin decret episcopal, schema teologico-pastorală, confirmând comisiile sinodale parohiale și numărul membrilor: 3.921 - preoți, persoane consacrate și credincioși laici aleși din cadrul parohiilor. Materialele trimise de comisiile parohiale sinodale însumează peste 5.000 de file, cântăresc aproape 15 kg și ocupă un spațiu în arhiva episcopiei lung de peste 50 de centimetri. Cele 17 teme, însoțite de alte trei, au trebuit să fie prezentate tuturor credincioșilor în perioada 23 mai - 24 octombrie 2004. După terminarea fazei parohiale, în ziua de 31 martie 2004 s-a întrunit Comisia de pregătire a Sinodului și Consiliul prezbiteral pentru a analiza stadiul pregătirii sinodului și a programa următorii pași ce trebuiau urmați. După încheierea dezbaterilor din comisiile sinodale parohiale, s-au stabilit cateheze cu caracter recapitulativ în toate parohiile și pentru toate categoriile de credincioși. Tot la acea întâlnire s-a prezentat și s-a discutat proiectul unui regulament pentru adunarea sinodală și schița schemei de lucru Instrumentum laboris pentru desfășurarea sesiunilor sinodale. Marți, 5 octombrie 2004, la sediul Episcopiei Romano-Catolice din Iași a avut loc o nouă întâlnire a Comisiei de pregătire a Sinodului diecezan. Acum au fost prezentate Regulamentul adunării sinodale și documentul Instrumentum laboris, care au fost aprobate de episcopul diecezan în prima zi a lunii brumărel. S-au stabilit etapele următoare pentru pregătirea sinodului: constituirea și convocarea adunării sinodale, convocarea personală a participanților, constituirea organismelor sinodale, moderatorii, relatorii, secretariatul general, comisia juridică și celelalte comisii de specialitate. A urmat desemnarea laicilor și a părinților vicari participanți la sinod, stabilirea agendei sinodului: zilele, programul etc. S-a stabilit ca sesiunile plenare ale sinodului să se deschidă în ziua de marți, 9 noiembrie, la ora 9.30, printr-o sfântă Liturghie solemnă. S-a întocmit o listă cu peste 300 de persoane: preoți, persoane consacrate, reprezentanți ai asociațiilor și laici. Celelalte sesiuni plenare au fost programate pentru zilele de miercuri, 17 noiembrie, joi, 25 noiembrie și joi, 2 decembrie. S-a stabilit ca în ziua de miercuri, 8 decembrie, să aibă loc încheierea oficială a Sinodului diecezan. Acest program s-a desfășurat întocmai. În urma întâlnirii comisiei în ziua de 5 octombrie, Preasfințitul Petru Gherghel a convocat 316 membri: 195 de preoți, 19 persoane consacrate și 102 credincioși laici. Putem spune că 56 au fost membrii de drept și 260 au fost membrii aleși. Fiecare membru sinodal a primit un decret personal de convocare cu precizarea datelor și a orarului de desfășurare a adunărilor sinodale.
Printre temele supuse dezbaterii în Adunarea generală sinodală a fost și "Vocația la viața consacrată și persoanele consacrate în slujirea diecezei". Au fost puse spre dezbatere aspecte legate de animarea vocațională a tinerilor, valorizarea Zilei Persoanelor Consacrate, cateheză susținută și adecvată, activitatea pastorală și formarea călugărilor, colaborarea mai bună cu pastorația diecezei, cunoașterea vieții consacrate etc. S-au înscris la cuvânt 22 de membri sinodali, dintre care au vorbit 13. S-a propus: implicarea în pastorație după carisma proprie fiecărei congregații; necesitatea de a alcătui un plan pastoral comun; cunoașterea și promovarea diferitelor carisme; prezența mai multor congregații înseamnă o bogăție etc.
Cât privește Institutul diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", putem spune că a fost fondat în anul 1987, la Iași din inițiativa Mons. Petru Gherghel. La început a funcționat ca o asociație cu un statut propriu pentru persoanele care lucrau în parohii și în Seminarul diecezan din Iași. Aceste tinere aspirau la perfecțiunea evanghelică, dar din cauza regimului comunist nu puteau să se organizeze în mod oficial. Pentru a putea forma tinerele care aspirau să se dedice acestui serviciu în folosul Bisericii și pentru a se putea bucura de un statut de persoane consacrate în dieceză, s-a deschis la Miroslava, în octombrie 1987, o formă de noviciat pentru aceste tinere generoase, ce doreau să se formeze la acest mod special de a-l urma pe Isus Cristos. Prima maestră de novice a fost sora Tiburț, ajutată pentru scurt timp de sr. Pelagia, care aparțineau Congregației "Notre Dame de Sion". Pentru Asociația "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" a fost elaborată, în condiții de clandestinitate și dificultăți deosebite, o regulă de viață având titlul de "Norme", iar primele tinere au făcut prima lor profesiune religioasă la 7 octombrie 1989. Episcopul Petru Gherghel spunea despre acea zi: "În sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului, în condiții de clandestinitate și dificultăți deosebite, am procedat la promulgarea Normelor. Ele aveau un caracter experimental, urmând ca pe parcurs să fie verificate și adaptate noilor prescrieri bisericești și noilor cerințe de apostolat".
În anul 1990, Preasfințitul Petru Gherghel a decis să dea o formă oficială acestui grup de persoane creând Asociația religioasă "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", care își desfășoară activitatea în diferite parohii și în Seminarul diecezan. S-a început cu o perioadă de noviciat de 12 luni, precedată de la 1 an până la 2 ani de aspirandat și postulandat, urmată de profesiunea religioasă temporară pentru perioade limitate: 1 an, respectiv 3 ani. O deosebită contribuție în formarea primelor surori și în organizarea Asociației, iar mai târziu a Institutului, au avut-o Mons. Aurel Percă, pr. Pavel Balint, pr. Aurel Iștoc, Mons. Grigore Duma, pr. Mihai Chelaru și pr. Alois Fechet. În anul 1994, s-a deschis la Barați, în Casa "Buna Vestire", noviciatul după normele canonice, prima maestră de novice fiind sr. Maria-Stela din Congregația "Slujitoarele Iubirii Milostive", ajutată fiind de alte surori din aceeași congregație: sr. Damiana și sr. Imelda. În această perioadă a fost elaborată o nouă regulă de viață, ce a fost trimisă la Congregația pentru Institutele Religioase și Societățile de viață apostolică la Roma și, primind observațiile necesare asupra textului, s-au pus bazele noilor Constituții ale viitorului Institut diecezan. Având un număr de 120 de surori prezente în Asociație și posibilitatea asistenței surorilor din Congregația "Slujitoarele Iubirii Milostive", s-a trecut la faza succesivă și episcopul diecezan a elaborat Constituțiile Institutului diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" printr-un decret, la data de 25 martie 1995. Primul grup de surori, în număr de 30, și-au oferit viața Domnului pentru totdeauna prin profesiunea religioasă perpetuă, în ziua de 7 octombrie 1996, în sanctuarul Maicii Domnului din Cacica. În luna septembrie 2001 a fost aleasă prima superioară generală a Institutului "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" în persoana sorei Valeria Doboș. După opt ani, în ziua de 4 septembrie 2009, a fost aleasă o nouă soră superioară în persoana sr. Lenuța Băcăoanu.
Între timp, 21 noiembrie 2003, Congregația pentru Institutele de Viață Consacrată și societățile de Viață Apostolică, după ce a consultat documentația institutului și constatând calitățile corespunzătoare pe care le cere, a recunoscut Institutul "Slujitoaree lui Cristos, Marele Preot" ca institut religios de drept diecezan, cu efect de la data de 25 martie 1995, când episcopul Petru Gherghel a ridicat asociația religioasă la rangul de institut religios de drept diecezan, fără să consulte anterior Sfântul Scaun, după cum este cerut de can. 579, și a aprobat constituțiile. Scopul institutului este acela de a promova o slujire generoasă în Biserica lui Dumnezeu: asistându-i pe preoți, în care continuă preoția ministerială a lui Cristos, în diferitele momente ale vieții și ale apostolatului lor; ajutându-i pe toți membrii Bisericii, participanți la preoția comună, să redescopere măreția acestui mare dar. Prin consacrarea în Institutul "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", surorile doresc să trăiască mai intens propria preoție primită la Botez, participând la opera răscumpărătoare a lui Cristos, văzându-i în preoți pe continuatorii acestei opere de mântuire săvârșite de Cristos, Marele Preot.
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat