» înapoi la cuprins « >

O viaţă dedicată slujirii lui Dumnezeu

Atât timp cât amintirea unei persoane rămâne vie printre oameni, aceasta nu moare. Mărturia vieţii Fratelui Tiberiu (Raţa Romul-George) se doreşte a fi o amintire a unei persoane care şi-a dedicat întreaga sa viaţă slujirii lui Dumnezeu. Fratele Tiberiu - Bruder Tiberiu cum îi spuneau cei apropiaţi - a fost membru al Institutului Fraţii Şcolilor Creştine.

Fraţii Şcolilor Creştine au venit în România în anul 1861, din Austria, la chemarea episcopului Angelo Parsi, pentru a conduce şcoala primară de băieţi, "Sfântul Andrei", din Bucureşti. Din anul 1898 şi până în anul 1948, Fraţii au activat în domeniul educaţiei în Bucureşti, Brăila, Craiova, Satu Mare şi Oradea. Prin Decretul 810/1949, al Consiliului de Miniştri, ordinele şi congregaţiile religioase din România au fost desfiinţate. Aceeaşi soartă a avut-o şi Institutul nostru.

Căderea regimului comunist, în anul 1989, instaurarea democraţiei, precum şi dobândirea libertăţilor cetăţeneşti garantate prin noua Constituţie din anul 1990, au făcut posibilă reînceperea activităţilor pastoral-educative. Cu ajutorul primit din partea centrului Institutului şi al provinciei ARLEP (Spania şi Portugalia), începea o nouă etapă din istoria prezenţei noastre pe meleagurile mioritice. Această nouă etapă îl găsea pe Fratele Tiberiu, alături de alţi cinci Fraţi, care supravieţuiseră regimului comunist, pregătit pentru a se lansa în aventura vieţii sale: reînceperea activităţilor pastoral-educative a Fraţilor Şcolilor Creştine în dieceza de Iaşi.

Fratele Tiberiu s-a născut în localitatea Ardusat, din judeţul Maramureş, la data de 2 mai 1924. În ziua de 15 septembrie 1936 a intrat la seminarul mic al Fraţilor Şcolilor Creştine din Oradea iar 5 ani mai târziu, la 14 august 1941, îmbrăca haina congregaţiei începând noviciatul. A depus primele voturi la 8 septembrie 1942 şi a urmat scolasticatul la Blaj, între 15 septembrie 1942 şi 30 iulie 1945.

A absolvit Facultatea de Filologie şi Pedagogie, la Bucureşti, între anii 1952 şi 1956. La data de 21 iulie 1956, a depus profesiunea perpetuă.

După naţionalizarea şcolilor confesionale, Fratele Tiberiu va desfăşura, la Bucureşti, activităţi de catehizare.

În august 1958 este arestat şi judecat de către Tribunalul Militar Bucureşti, care l-a condamnat la 15 ani de închisoare. Va fi eliberat în 1964, dar i se interzice orice activitate catehetică sau educativă. Pleacă la Baia Mare, unde i se oferă postul de "vagonetar în mină". Mai târziu va lucra la o întreprindere de prelucrare a lemnului în calitate de angajat contabil.

După ce iese la pensie, se mută la Iaşi. Acolo va locui în seminarul diecezan, unde va preda limba germană. După 1989, a făcut demersurile necesare pentru reactivarea Congregaţiei "Fraţii Şcolilor Creştine" în România. Va fi adevăratul animator al Fraţilor veniţi din Spania în sprijinul celor rămaşi în viaţă şi al tinerilor Fraţi români care s-au format după 1989. A trecut la Domnul în data de 4 ianurie 1999 şi a fost înmormântat în Cimitirul Belu, din Bucureşti.

În cei doi ani, cât l-am avut ca profesor de limba germană, am avut posibilitatea să învăţ multe lucruri de la el. Ţinea foarte mult la punctualitate şi dorea să transmită şi elevilor săi această valoare. Cu mult tact, ştia cum să ne facă să iubim limba germană şi să o învăţăm cu drag. A fost un educator şi un pedagog exemplar.

Fratele Tiberiu a fost un om devotat în mod total lui Dumnezeu. Întreaga sa viaţă a fost însoţită de cruce. A rămas credincios şi fidel lui Dumnezeu, îndurând persecuţii şi izolare, pe când renunţarea la consacrarea sa i-ar fi putut aduce glorie. A rămas fidel faţă de Sfântul Ioan de La Salle, devenind un adevărat model de Frate pentru Fraţii tineri, prin înclinaţia sa spre o formare continuă şi prin disponibilitatea sa de a împărtăşi tinerilor, copiilor şi tuturor celor cu care intra în contact, tainele credinţei şi ale vieţii creştine.

Fratele Tiberiu a fost un om al rugăciunii. A fost un mare cinstitor al Preasfintei Fecioare Maria. Zilnic se ruga Sfântul Rozariu, indiferent dacă se afla acasă, pe drum sau în mijloacele de transport în comun. Peste tot, nu se sfia să scoată Rozariul şi să se roage. Fratele Tiberiu a avut o inimă sensibilă: iubitoare faţă de cei suferinzi, faţă de cei săraci, pentru care făcea sacrificii şi depunea eforturi considerabile.

A fost înzestrat cu darul povestirii, întreţinând mereu o atmosferă destinsă în rândul celor care îl ascultau. Era mereu bine dispus şi reuşea să cucerească cu uşurinţă simpatia, admiraţia şi respectul celorlalţi. Pe când eram în noviciat, am primit o scrisoare din partea lui în care spunea următoarele: "Fiţi veseli! Veselia e molipsitoare. Nu cred că aveţi motive de contrariu! Un tânăr trist este aproape de neconceput. Când eşti tânăr, râzi de orice. Râdeţi! Râdeţi! Râdeţi mult! Râsul e molipsitor şi (îngraşă). În rai e multă veselie. În iad din contra." Aşa a fost Fratele Tiberiu, unul care ştia să-i facă pe cei din jurul său să se simtă bine, şi să privească viaţa cu speranţă.

Fratele Tiberiu a plecat dintre noi, însă amintirea persoanei sale rămâne vie în inimile noastre. Îndrăznesc să cred că, de acolo de sus, "de pe insula Lasalliană", alături de sfântul Ioan de La Salle şi de ceilalţi Fraţi, care sunt deja uniţi cu Dumnezeu în slava cerească, Fratele Tiberiu continuă să se roage şi să mijlocească pentru noi.

Fr. Vicenţiu Ghiurca, FSC

» înapoi la cuprins «