» înapoi la cuprins «

Reflecţie la Miercurea Cenuşii

O cale de convertire

"Trei fapte de pietate"

Il 2,12-18; Ps 50; 2 Cor 5,20-6,2; Mt 6,1-6.16-18

Pomana, rugăciunea şi postul sunt cele trei fapte de pietate ale iudeilor. Acestea sunt prezentate de Isus ca mijloace de realizare a dreptăţii, adică a voinţei lui Dumnezeu, şi ca o cale care duce la împlinirea spirituală. Sunt un motiv de fală dacă sunt făcute înaintea celorlalţi. Sunt eficace dacă sunt făcute în taină şi înaintea lui Dumnezeu.

Contextul: predica de pe munte

În predica sa de pe munte, Isus le-a propus ascultătorilor săi să fie desăvârşiţi precum Tatăl ceresc. Acum, el le prezintă calea pentru a ajunge la acest ideal şi le arată o perspectivă nouă despre faptele de pietate. Isus prezintă mai întâi un criteriu de interpretare, iar apoi, după ce a arătat ceea ce nu este corect, propune învăţătura sa cu privire la practicile lor: pomana, rugăciunea şi postul. El spune că faptele de pietate nu sunt practicate pentru ca oamenii să se facă văzuţi, nici pentru ca să fie admiraţi şi cu atât mai puţin pentru a fi promovaţi. Acestea nu au ca scop satisfacerea nevoii de recunoaştere din partea celorlalţi, ci convertirea şi împlinirea spirituală. Tatăl ceresc îl răsplăteşte pe acela care face pomană în ascuns, cunoaşte nevoile sale şi îi iartă cu bunătate greşelile lui.

Isus este Învăţătorul. El spune cum trebuie să fie pomana, rugăciunea şi postul.

La izvoarele cuvântului

Textele liturgice scot în evidenţă tema despre faptele de pietate.

- În prima lectură, profetul Ioel vorbeşte în numele lui Dumnezeu şi spune: "Acum întoarceţi-vă la mine din toată inima, cu post, cu plâns şi cu tânguire. Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru, căci el este milostiv şi îndurător, îndelung răbdător şi plin de bunătate".

- În a doua lectură, Paul afirmă că a sosit timpul potrivit şi ziua mântuirii şi îi îndeamnă pe corinteni: "Vă implorăm deci în numele lui Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!"

- În evanghelie, Isus spune ascultătorilor săi cum să facă pomană, să se roage şi să ţină post, iar apoi conclude: "Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti".

Perspectiva: "aveţi grijă", "nu trâmbiţa înaintea ta", "Tatăl tău vede în ascuns"

1. "Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei"

Se pare că totul se învârte în jurul propriei recunoaşteri şi a admiraţiei din partea celorlalţi. Ca pe o scenă. Exişti dacă eşti observat şi remarcat. Acţionezi dacă eşti aprobat şi recunoscut. Devii un actor, recunoscut de unii cu numele de "ipocrit", unul care se foloseşte de toate şi de toţi. Doreşti măcar un semn de recunoştinţă. Altfel, cum să te prezinţi şi cum să-ţi joci rolul? Sau ca în cazul unui fascicul de lumină, închis în spaţiul îngust al propriilor limite, care se reflectă şi este reflectat în relaţie cu el însuşi şi cu ceea ce este în jur. Toate par să se învârtă în jurul propriei persoane.

De data aceasta ascultătorii lui Isus aud imperativul: "Aveţi grijă", urmat de sfatul de a nu urma legea pentru a fi lăudaţi de ceilalţi. Cele auzite pot fi înţelese ca o atenţionare sau ca un îndemn la convertire, însă pot crea oarecum şi o anumită confuzie. O persoană oare nu îşi dă seama de viaţa sa când celălalt îi observă faptele lui? Cine poate să spună celuilalt cum este, dacă nu cel care se află în faţa sa, care îl vede şi care îl recunoaşte prin cuvintele pe care le spune? Oare răsplata de la Tatăl ceresc nu este primită datorită faptelor de pietate făcute pentru ceilalţi?

2. "Nu trâmbiţa înaintea ta"

Isus afirmă că faptele de pietate nu sunt împlinite nici pentru a fi recunoscuţi sau lăudaţi de ceilalţi, nici pentru a fi remarcaţi la colţurile pieţelor pentru a atrage atenţia mulţimii şi cu atât mai puţin pentru fi văzuţi cu feţele schimonosite, cu hainele rupte şi cu părul dezordonat. Din contra, Isus subliniază că omul credincios se recunoaşte aşa cum el este, în faţa Tatălui ceresc. Acesta dă de pomană împărţind din ceea ce are, cu cel care nu are şi se roagă Tatălui în taina camerei sale. În timpul postului el îşi unge capul cu parfum şi îşi spală faţa în semn de deschidere totală faţă de darul primit în fiecare zi de la providenţa divină, ca o mărturie că mântuirea îi vine de la Dumnezeu. Pe scurt, dacă pomana îl ajută la împlinirea dreptăţii, iar rugăciunea la dialogul sincer cu Tatăl ceresc, postul îl ajută pe omul credincios să se recunoască mic şi nevoiaş, dar încrezător în Dumnezeu.

Încrezându-se şi încredinţându-se Tatălui ceresc, omul credincios nu se lasă copleşit de griji, ci îşi trăieşte viaţa cu bucurie. El crede că răsplata îi vine de la Tatăl, care este în ascuns şi care vede taina inimi sale. Raportul său cu Tatăl ceresc este caracterizat de discreţia şi de intimitatea inviolabilă a propriei camere (din grecescul "tameîon", "cameră"), în care intră şi în care rămâne în taină, închizând afară grijile, preocupările, toate gândurile. Este un raport marcat de libertate şi de autenticitate, într-un dialog direct, fără nici un obstacol.

3. "Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti"

Dreptatea vestită de Isus nu îşi are originea în dreptatea asigurată de lege, ci în adevărata relaţie cu ceilalţi, cu Dumnezeu şi cu lucrurile. Calea propusă de Isus îşi dezvăluie acum calitatea şi noutatea. Aceasta nu are în centru faptele cuiva sau recunoaşterea pe care acesta o primeşte, ci grija pe care Tatăl ceresc o are pentru copiii săi, care împărtăşesc din bunurile lor cu cei săraci, care se roagă în taină şi care îşi controlează propriile dorinţe.

În această nouă perspectivă împlinirea faptelor de pietate poate să construiască un edificiu spiritual primitor, faţă de toţi, fără limite şi fără riscul dependenţei de lucruri. Acest edificiu spiritual va putea asigura o relaţie solidară între oameni, deoarece are ca temelie iubirea milostivă a Tatălui ceresc.

Pentru ca viaţa să fie trăită

(Rugăciunea zilei)

"Dă-ne, Doamne, harul să începem printr-un post sfânt lupta vieţii creştine,
pentru ca, în bătălia împotriva duhului rău,
să fim mereu întăriţi prin fapte de pocăinţă".

Gândurile mele

Faptele de pietate îl susţin pe omul credincios pe calea ce-l conduce spre fraţi şi spre Dumnezeu şi sunt un răspuns marcat de o profundă recunoştinţă.

Raportul cu Tatăl ceresc prin intermediul pomenii, rugăciunii şi al postului este caracterizat de discreţia şi de intimitatea inviolabilă a propriei camere. Este un raport marcat de libertate şi de autenticitate, într-un dialog direct, fără niciun obstacol.

Pr. Mihai Roca

» înapoi la cuprins «