» înapoi la cuprins «

9. Fiul unic al lui Dumnezeu

La izvoarele cuvântului

Duminica a IV-a din Postul Mare (Ioan 3,14-21)

"În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: «După cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică. Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu. Aceasta este judecata: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face fapte rele urăşte lumina şi nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele. Însă oricine face adevărul vine la lumină, ca să se vadă că faptele sale sunt făcute în Dumnezeu»".

(Moment de tăcere)

O perspectivă a textului sacru

1. "Fiul Omului trebuie să fie înălţat"

Nicodim este fariseu şi conducător al iudeilor, un membru al sinedriului, un maestru care explică Scripturile. A văzut faptele minunate împlinite de Isus şi crede că învăţătorul din Nazaret vine de la Dumnezeu. De aceea nu pierde ocazia de a-i vorbi direct. Şi cum Isus se găseşte la Ierusalim, se duce la el, pe ascuns, cu două teme: împărăţia lui Dumnezeu şi mântuirea. În timpul dialogului, Isus introduce misterul unei naşteri "de sus" şi al unei naşteri "din apă şi Duh"; îl ajută pe Nicodim să-şi îndrepte mintea dincolo de interpretarea legii şi să observe acţiunea Duhului Sfânt. Abia acum, distinsul fariseu descoperă că Isus este Fiul Omului "înălţat" - asemenea şarpelui de bronz, înălţat altă dată în pustiu.

2. "Dumnezeu l-a dat pe Fiul său, unul născut"

Isus îi dezvăluie lui Nicodim că Dumnezeu îşi arată iubirea faţă de oameni prin trimiterea în lume a Fiului său unul-născut. Acesta a venit între oameni pentru a le descoperi iubirea neţărmurită a Tatălui. Acceptarea lui duce la comuniunea cu Dumnezeu, respingerea lui duce la refuzarea iubirii divine. Desigur, a venit în lume nu pentru a judeca lumea, ci pentru a o mântui. Acum nimeni nu poate spune că este abandonat. Dumnezeu - izvorul vieţii - a dat viaţă la toate, iar prin Fiul său dăruieşte oamenilor iubirea sa, harul său, pe însuşi Duhul Sfânt.

3. "Oricine face adevărul vine la lumină"

În dialogul cu Isus, Nicodim descoperă lumina şi se apropie de revelaţia Fiului unul-născut. El acceptă cuvintele lui Isus încetul cu încetul. Înţelege că naşterea "de sus" nu este visul tinereţii fără de sfârşit, ci este starea celui născut "din apă şi Duh"... a aceluia care face adevărul, adică acceptă Scripturile - trăieşte în lumină - şi primeşte harul de a deveni copil al lui Dumnezeu.

Interpretare şi mărturie

Isus este Fiul Omului glorificat, înălţat. Numai deasupra lui cerul îşi îndepărtează vălul, iar iubirea lui Dumnezeu se descoperă oamenilor. Ca la apele Iordanului, ca pe Golgota... Acum putem să privim spre cer, împreună cu Isus, şi să ne spunem necazul, să ne rugăm. Privind spre cel înălţat între cer şi pământ, cu ajutorul harului Duhului Sfânt îndrăznim să admirăm gloria lui Dumnezeu, să scrutăm misterul îndurării divine şi să primim marele dar al mântuirii. Contemplând Răstignitul, suntem vindecaţi de orice rătăcire, de păcat, de veninul şarpelui de la început, şi astfel ne naştem din nou, la o viaţă fără de sfârşit.

Dumnezeu, cel infinit, veşnic şi de nevăzut, iubeşte lumea din totdeauna. La împlinirea timpurilor l-a trimis pe Fiul său în lume ca să destăinuie oamenilor iubirea sa fără margini şi să dea mărturie despre această iubire. Crucea este dovada acestei iubiri. Evanghelia ne descoperă că oricine crede că "Isus Cristos este Fiul unic al lui Dumnezeu", este mântuit. De fapt, numai prin Isus Cristos - singurul care s-a coborât din cer - putem să descoperim rostul vieţii noastre şi să vedem că suntem copii ai lui Dumnezeu.

Oricine priveşte spre Isus Cristos - Fiul Omului înălţat pe cruce - este mântuit. Se naşte a doua oară. Acesta este marele dar al iubirii, oferit oamenilor de Dumnezeu-Tatăl, prin Isus Cristos, Fiul său unul-născut. A-l primi pe Isus Cristos înseamnă a recunoaşte iubirea Tatălui prezentă în toată creaţia. A-l recunoaşte pe Isus Cristos înseamnă a asculta vocea lui Dumnezeu, descoperit în Scripturi. A-l asculta pe Isus Cristos înseamnă a crede în mărturia pe care el o dă despre Tatăl ceresc. Asemenea lui Nicodim, asaltaţi de întrebări şi de căutări, descoperim cine este Isus Cristos şi ajungem să credem în el doar căutându-l, ascultându-l, urmându-l, contemplându-l.

Întrebări pentru discuţii în grupuri mici

- Din dialogul dintre Isus şi Nicodim se înţelege că nu e nevoie ca oamenii să "fure" cerului îndurarea divină. Doar trebuie să privească spre cel glorificat, spre Fiul Omului, Isus Cristos înălţat pe cruce, şi să creadă. În el şi prin el Tatăl ceresc se apropie de oameni, iar oamenii înţeleg că sunt copii ai lui Dumnezeu. Care sunt "mijloacele" prin care ne apropiem de Dumnezeu şi de ceilalţi fraţi în timpul Postului Mare?

- De ce nu a venit Dumnezeu pe pământ? De ce l-a trimis Dumnezeu pe Fiul său în lume?

- Trăieşte în lumină cel care descoperă iubirea lui Dumnezeu în creaţie. Face adevărul cel care recunoaşte glasul lui Dumnezeu în Scripturi. Crede în Isus Cristos cel care îl recunoaşte ca Fiu al lui Dumnezeu, îi ascultă învăţăturile şi îl mărturiseşte prin fapte şi cuvinte. Cunoaşteţi persoane consacrate care s-au străduit să trăiască în lumină, să facă adevărul, să creadă în Isus Cristos? Observaţi mărturia de credinţă dată de părintelui Albert şi de sora Electa. Daţi şi alte exemple.

Momente de rugăciune

(Se pot face intenţii spontane)

Tatăl nostru

Rugăciune finală

Dumnezeule, în mijlocul realităţilor care ne înconjoară şi în care adeseori suntem atât de cufundaţi, am pierdut semnificaţia adevărată şi valoarea vieţii şi ne simţim rătăciţi în întuneric. Pierderea busolei existenţei şi autosuficienţa nasc în noi frustrări şi dezamăgiri. Asemenea lui Nicodim, ne dorim să mergem spre lumină. Cristos e adevărata lumină pe care tu ai trimis-o în lume. În el străluceşte adevărul veşnic, care ne poate scoate din eroare şi ne conduce spre viaţa adevărată. Fă să iubim lumina şi nu întunericul, adevărul şi nu eroarea, pentru ca prin viaţa noastră să arătăm lumii că Isus este singurul răspuns la întrebările şi căutările noastre cele mai profunde. Amin.

(Pr. Ioan Bişog)

Reflecţii şi mărturii

(Online pe site-ul www.ercis.ro, meniul Cateheză/Anul Vieţii Consacrate)

-Reflecţie la Duminica a IV-a din Postul Mare (pr. Mihai Roca)

-În slujba fraţilor, părintele Albert

-Un reper ce rămâne, sora Electa (Gabriela Bisoc)

Pr. Mihai Roca

» înapoi la cuprins «