» înapoi la cuprins «

6. Timpul lui Mesia

La izvoarele cuvântului

Duminica I din Postul Mare (Marcu 1,12-15; 1 Petru 3,18-22)

"În acel timp, Duhul l-a dus pe Isus în pustiu. Iar în pustiu a stat timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo era împreună cu fiarele, iar îngerii îi slujeau. După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: «S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!»".

"Preaiubiţilor, Cristos a suferit o dată pentru păcate, el, cel drept, pentru cei nedrepţi, ca să vă ducă la Dumnezeu, dat la moarte în ceea ce priveşte trupul, dar înviat cu duhul, în care a venit şi a predicat sufletelor care erau în închisoare, celor care odinioară nu au voit să asculte, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, pe când se construia arca în care puţini, adică opt suflete, au fost salvate prin apă.

Aceasta este o imagine a Botezului care vă salvează acum pe voi nu ca o ştergere a necurăţiei trupului, ci ca o invocare de la Dumnezeu a unei conştiinţe curate prin învierea lui Isus Cristos, cel care, după ce s-a înălţat la cer, este la dreapta lui Dumnezeu şi căruia îi sunt supuşi îngerii, stăpânirile şi puterile".

(Moment de tăcere)

O perspectivă a textului sacru

1. "În pustiu"

Imediat după ce a coborât pentru a fi botezat în Iordan, Duhul Sfânt îl duce pe Isus în pustiul lui Iuda. Oarecum cu forţa. Îl determină să meargă într-o regiune aridă care se extinde la est de Ierusalim, de la zona muntoasă a Iudeii spre Iordan şi spre Marea Moartă. Este un loc al libertăţii, dar şi al încercării. Menţionat în profeţii şi preferat de Ioan, este locul în care se împlineşte timpul escatologic al Duhului şi în care se realizează trecerea de la sclavie la libertate, sub ocrotirea atotputernică a lui Dumnezeu.

2. "Patruzeci de zile"

Isus rămâne patruzeci de zile în pustiu şi face o alegere semnificativă, într-o perioadă de timp simbolică, cu un mesaj puternic. Acest timp aminteşte de perioada unei generaţii, de cei patruzeci de ani petrecuţi de Israel în pustiu. Pomeneşte de revelaţia avută de Moise pe muntele Sinai. Evocă drumul parcurs de profetul Ilie până la muntele Horeb. Încrezător în cuvântul lui Dumnezeu şi întărit de Duhul Sfânt, Isus înfruntă puterile diabolice, le învinge, inaugurează timpurile mesianice şi pregăteşte reconcilierea prevestită în profeţii.

3. "Vestirea evangheliei"

Aflând de arestarea lui Ioan Botezătorul, Isus nu se mai întoarce pe malurile Iordanului, ci se îndreaptă spre Galileea, locul său de origine. Aici începe să predice evanghelia. În numele lui Dumnezeu el proclamă vestea cea bună a mântuirii, spune că s-a împlinit timpul alianţei încheiate de Dumnezeu cu Israel în vechime şi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Iată, a sosit timpul lui Mesia, în care Dumnezeu intervine cu putere şi îndurare în istorie. De aceea sunt urgente două îndemnuri: convertirea, prin respectarea poruncilor, întoarcerea la Dumnezeu şi recunoaşterea suveranităţii divine şi primirea evangheliei, prin acceptarea celui care vine în numele lui Dumnezeu şi prin urmarea lui.

Interpretare şi mărturie

Există o concepţie circulară despre timp, asemenea succederii anotimpurilor, în care se spune că nu există nimic nou sub soare şi că naşterea este legată iremediabil de moartea care sufocă orice speranţă. Total altfel, există un mod de a vedea timpul ca o linie, care are la un capăt promisiunea lui Dumnezeu, iar la celălalt împlinirea acesteia. Între cele două capete există momente şi fiecare moment, calitativ diferit şi identificabil, compune istoria. Aceste momente conduc spre o noutate pe care Creatorul a fixat-o şi exprimă dorinţele sădite în inima omului, dorinţe care sunt exact contrariul fricii. Postul Mare, timp de har, dezvăluie exact acele situaţii de murmurare, greşeală, cădere, tristeţe, şi evidenţiază mai bine momentele de fidelitate, îndreptare, angajament, bucurie. Spunem astfel că e un timp de purificare şi o cale de întâlnire cu Mântuitorul.

Răul nu are ultimul cuvânt - încetează, iar binele se impune - există. Aceasta este perspectiva Scripturilor şi a profeţiilor care în Isus Cristos îşi găsesc împlinirea. Isus Cristos este momentul decisiv al istoriei. În el se împlineşte trecerea de la aşteptare la împlinire. Aici şi acum. În el şi cu el, momentul prezent, indispensabil pentru sănătatea minţii, necesar pentru armonia inimii şi semnificativ pentru pacea sufletului, dă sens trecutului şi importanţă viitorului.

Galileea nu este numai locul de origine al Isus Cristos, ci este şi locul în care el şi-a început activitatea publică şi locul în care discipolii au primit de la Isus înviat mandatul misionar. Galileea este şi rămâne un loc aparte, tainic şi simbolic, în care "evanghelia lui Dumnezeu" este proclamată tuturor, fără nici o deosebire, şi în care discipolii lui Isus, mărturisindu-şi credinţa, doresc să trăiască în pace, în comuniune cu ceilalţi fraţi şi încrezători în providenţa divină.

Întrebări pentru discuţii în grupuri mici

- "Pustiul" este un simbol al liniştii, dar şi o imagine a spaţiului lipsit de viaţă, în care locuieşte cel numit "ispititorul". Care sunt locurile simbolizate de "pustiu" în societatea de astăzi?

- În Postul Mare tema convertirii este propusă cu insistenţă. Ce înţeles are cuvântul convertire? Care sunt momentele şi mijloacele prin care mesajul "convertiţi-vă" este transmis unde vă aflaţi? Cum este acceptat apelul "credeţi în evanghelie" în societatea de astăzi? Găsiţi exemple de persoane consacrate care îşi mărturisesc credinţa în domeniul în care activaţi sau în mediul în care trăiţi.

- Ce ştiţi despre persoanele consacrate care şi-au îndeplinit mandatul misionar sau care activează pe teritoriul Diecezei de Iaşi? Menţionaţi rolul fraţilor franciscani şi a surorilor franciscane din perioada interbelică sau din ultimele decenii, a operelor pe care le-au susţinut sau a publicaţiilor promovate în scopul exprimării credinţei în Isus Cristos.

Momente de rugăciune

(Se pot face intenţii spontane)

Tatăl nostru

Rugăciune finală

Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni:

Unde este ură, eu să aduc iubire,

Unde este vină, eu să aduc iertare,

Unde este dezbinare, eu să aduc unire,

Unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul,

Unde-i îndoială, eu să aduc credinţă,

Unde-i disperare, eu să aduc speranţă,

Unde-i întuneric, eu să aduc lumină,

Unde-i suferinţă, eu să aduc bucurie.

Doamne, ajută-mă ca mai curând eu să mângâi pe alţii decât să fiu mângâiat,

Ca eu să-i înţeleg pe alţii decât eu să fiu înţeles,

Ca eu să iubesc pe alţii decât eu să fiu iubit.

Căci când mă uit pe mine însumi atunci mă găsesc,

Când iert atunci găsesc iertare,

Când mor pentru tine, atunci înviez la viaţa de veci.

(Sfântul Francisc din Assisi)

Reflecţii şi mărturii

(Online pe site-ul www.ercis.ro, meniul Cateheză/Anul Vieţii Consacrate)

• Reflecţie la duminica I din Postul Mare (pr. Mihai Roca)

• Când cel sărac strigă, Domnul îl ascultă!(Surorile Franciscane de la Hălăuceşti)

• Provincia "Sfântul Iosif" din România (www.ofmconv.ro)

Pr. Mihai Roca

» înapoi la cuprins «