» înapoi la cuprins «

5. Discipoli ai lui Isus

La izvoarele cuvântului

Miercurea Cenuşii (Matei 6,1-6.16-18)

"În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: «Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri! Aşadar, când dai de pomană, nu trâmbiţa înaintea ta aşa cum fac ipocriţii în sinagogi şi în pieţe, ca să fie lăudaţi de oameni! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Tu, însă, când dai de pomană, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, pentru ca pomana ta să fie în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! Iar când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii, pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile străzilor ca să se arate oamenilor! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Tu, însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! Când postiţi, nu fiţi trişti ca ipocriţii, căci ei îşi schimonosesc feţele ca să arate oamenilor că postesc! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns! Şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti»".

(Moment de tăcere)

O perspectivă a textului sacru

1. "Aveţi grijă!"

Acest imperativ este strâns legat de recunoaştere şi de admiraţie. Lansat de Isus în predica de pe munte şi adresat celor care doreau să-l urmeze pe calea convertirii, este repropus an de an la începutul Postului Mare. E asemenea unui semnal de alarmă, ce reaminteşte că viaţa de credinţă nu este asemenea unei piese jucate pe o scenă, în care exişti numai dacă eşti observat şi remarcat, şi în care acţionezi doar atunci când eşti aprobat şi recunoscut. Scena este pentru actori, pentru cei cu un rol anume, recunoscuţi ca "ipocriţi", care se folosesc de toate şi de toţi. Viaţa de credinţă este cu totul altceva, este o cale a împlinirii spirituale, parcursă în taină şi cu dăruire.

2. "Nu trâmbiţa înaintea ta"

Faptele de pietate menţionate în evanghelie - pomana, postul şi rugăciunea - nu sunt împlinite nici pentru a fi recunoscuţi sau lăudaţi de ceilalţi, nici pentru a fi remarcaţi în public, pentru a atrage atenţia mulţimii şi cu atât mai puţin pentru a fi văzuţi cu feţele schimonosite, cu hainele ponosite şi cu chipul blajin. Din contra, cel credincios se recunoaşte aşa cum este el în faţa Tatălui ceresc. Dă de pomană din puţinul său celui nevoiaş. Se roagă Tatălui în taină. Iar în timp de post îşi unge capul cu parfum şi îşi spală faţa, mărturisind că totul vine de la Dumnezeu.

3. "Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti"

Încrezându-se şi încredinţându-se Tatălui ceresc, cel credincios nu se lasă copleşit de griji, ci îşi trăieşte viaţa cu bucurie. Răsplata îi vine de la Tatăl, care este în ascuns şi care vede în taina inimii. Raportul său cu Tatăl ceresc este caracterizat de intimitate, un sanctuar în care intră şi în care rămâne în linişte, închizând afară grijile, preocupările, toate gândurile. Este un raport marcat de libertate, într-un dialog direct şi fără niciun obstacol.

Interpretare şi mărturie

O persoană se remarcă prin modul său de viaţă atunci când ceilalţi văd ceea ce face şi îi recunosc împlinirile şi eşecurile. Aceasta este o constatare de netăgăduit, în special în mediul de astăzi, în care contează atât de mult misiunea şi poziţia în societate.

Perspectiva nouă a faptelor de pietate prezentată de Isus în evanghelie trece dincolo de aparenţe şi de recunoaşterea din partea celorlalţi, fiind caracterizată de legătura carităţii cu ceilalţi fraţi şi de legătura tainică, interioară, cu Dumnezeu. Dacă pomana îl ajută la împlinirea dreptăţii în fiecare zi, fără ca dreapta să ştie ceea ce face stânga, iar rugăciunea îndeamnă la dialogul sincer cu Tatăl ceresc, în taină, postul ajută pe cel credincios să se recunoască mic şi nevoiaş, dar încrezător în răsplata lui Dumnezeu.

Calea nouă propusă de Isus nu îşi are originea în dreptatea asigurată de lege, ci în adevărata relaţie cu ceilalţi, cu Dumnezeu şi cu lucrurile. Această cale nu se sprijină în primul rând pe recunoaşterea primită, ci pe harul Tatălui ceresc dăruit nouă, copiilor săi, care împărtăşim din bunuri cu cei săraci, ne rugăm în taină şi avem grijă de propriile dorinţe.

Întrebări pentru discuţii în grupuri mici

- Prin pomană, post şi rugăciune ne apropiem de ceilalţi, spunem cine suntem, ne îndreptăm spre Dumnezeu şi spre ceilalţi fraţi. Comunicăm, împărtăşim, trăim în comuniune. Cunoaşteţi persoane consacrate care şi-au mărturisit credinţa prin practicarea faptelor de pietate? Ce ştiţi despre pr. Alberto, care a trăit la Traian, judeţul Neamţ? Găsiţi şi alte exemple.

- Se spune deseori că dacă binele nu este promovat şi recunoscut, puţini ar fi aceia care l-ar mai promova şi l-ar mai face. Ce părere aveţi despre această afirmaţie? Oare chiar aşa să fie? Viaţa sorei Lena şi a sorei Veronica din Congregaţia "Notre Dame de Sion" mărturisesc că nu puţine sunt persoanele consacrate care şi-au mărturisit credinţa în linişte şi în taină, devenind chiar un exemplu pentru mulţi credincioşi, mai ales în perioada comunistă grea de după anul 1948 şi imediat după anul 1990.

- Faptele de pietate îl susţin pe omul credincios pe calea convertirii, cale ce-l conduce spre fraţi şi spre Dumnezeu. Sunt un răspuns marcat de o profundă recunoştinţă. Sunt mijloace potrivite şi la îndemână, necesare pentru construirea unui edificiu spiritual primitor, deschis faţă de toţi, fără limite şi fără riscul dependenţei de lucruri. Care sunt acele iniţiative concrete şi posibile, care vă pot ajuta să înaintaţi pe calea convertirii, atât la nivel personal cât şi comunitar? Scrieţi-le pe o foaie de hârtie sau pe un panou, aşezaţi-le într-o ordine anume şi propuneţi-le pentru timpul Postului Mare.

Momente de rugăciune

(Se pot face intenţii spontane)

Tatăl nostru

Rugăciune finală

Când o şi simt chemarea din străbuni

Şi anotimpurile reci m-or da deoparte,

Voi ţine strâns în ale mele mâini

Doar darul pentru voi - soră sau frate.

Cu el voi răscoli cerul, sublimul

Şi-n dor de tine te voi căuta,

Ca să-mi descarc al inimii preaplinul

Şi apoi să-ţi dau în dar şi inima.

În dialogul început

Încă de la întemeierea lumii

Continui să te laud, Părinte preaiubit,

Iar gura mea să ţină loc minunii.

Ninsă de toată strălucirea,

Cu care mă îmbracă - iertarea ta,

Voi merge spre acel regat unde-i iubirea

E steaua magilor şi însă-şi viaţa mea.

(Agneza Beda, Luncaşi)

Reflecţii şi mărturii

(Online pe site-ul www.ercis.ro, meniul Cateheză/Anul Vieţii Consacrate)

• Reflecţie la Miercurea Cenuşii (pr. Mihai Roca)

• In memoriam, pr. Alberto Marson (pr. Gianfranco Maronese SVD)

• O prezenţă mereu discretă (sr. Iuliana Neculai)

Pr. Mihai Roca

» înapoi la cuprins «