|
Congregația lui Isus - Congregatio Jesu (CJ) Cateheza 30. A aparține cu totul lui Dumnezeu Din operele fondatoarei "Fiica mea dragă, virtutea este grea numai pentru aceia care o consideră astfel. Cel mai bun lucru este să faci binele la care Dumnezeu te cheamă. Amintiți-vă că Dumnezeu este scopul a tot ceea ce faceți. În acest gând veți găsi mulțumire mare și veți considera totul ușor și posibil (...). Dumnezeu va fi cu voi și vă va ajuta; n-are importanță prin cine anume, ci numai că acest lucru se va întâmpla. Drumul nostru spre cer constă în a primi totul din mâna lui Dumnezeu și în a face totul de dragul lui. Dacă Dumnezeu îmi va da un loc în cer, vreau să vă fiu de folos". (Maria Ward, Mari figuri ale credinței) O întoarcere în timp 1. Citirea semnelor în lumina cuvântului Maria Ward s-a născut la 23 ianuarie 1585, la Yorkshire (Marea Britanie), într-o familie fidelă religiei catolice. Familia Ward îndură persecuția, întemnițarea, multe alte represalii pentru credința catolică și, cu toate acestea, rămâne statornică în credința sa. Maria experimentează convingerea de nezdruncinat că trebuie sacrificat totul pentru credință. Ani de-a rândul caută drumul ei și înțelege că nu trebuie să se închidă într-un ordin contemplativ. Dumnezeu intervine în viața ei printr-o serie de experiențe spirituale și îi arată că viața ei nu va fi cea a unei clarise și nici nu va intra într-un ordin deja existent. Maria înțelege că este hărăzită pentru "cu totul altceva". În jurul vârstei de 20 de ani, plină de idealuri, alege să urmeze voința lui Dumnezeu și fondează o congregație feminină care să se conducă după Constituțiile sfântului Ignațiu din Loyola. Comunitatea ei se va răspândi în toată lumea sub numele de "Congregatio Jesu" (CJ) sau "Institute of Blessed Virgin Mary" (IBVM). După o viață plină de luptă și încredere în Dumnezeu, la 30 ianuarie 1645, Maria intră în marea pace a lui Dumnezeu. 2. Carisma Congregației lui Isus Carisma Congregației lui Isus este slujirea credinței, mai ales prin educarea tinerilor, dar și prin ajutor în activitatea socială și caritativă, prin activitate pastorală și orice formă de apostolat corespunzătoare timpului. Maria Ward s-a angajat în lupta pentru emanciparea femeii, dorind să-i restituie acesteia demnitatea, să-i formeze capacitatea de a-și asuma responsabilități proprii în societate și în Biserică. La depunerea voturilor, fiecare membră a congregației promite "super Hostiam" să se dedice slujirii Bisericii și să aibă o grijă deosebită față de binele tineretului. 3. Sub steagul crucii Maria Ward și-a propus o viață consacrată fără clauzură, printre oameni și pentru oameni, cu activitate apostolică condusă de femei și activă în întreaga lume. Era convinsă că slujirea lui Dumnezeu se realizează "sub steagul crucii". Papa Pius al XII-lea afirma despre fondatoare: "Maria Ward a netezit drumul ideii unei vieți religioase apostolice, pentru femei, în Biserică. În ciuda tuturor împotrivirilor din interiorul și din afara Bisericii, tinerele ei însoțitoare, care nutreau aceleași gânduri, nu și-au pierdut niciodată încrederea în ea. Ele au urmat-o pe calea istovitoare de-a lungul întregii Europe; i-au fost alături în sărăcie, în rușine și suferință până la sfârșit. Niciodată ele nu au pus sub semnul întrebării rolul de conducere al acestei femei incomparabile". În zilele noastre Maria Ward este cea care a deschis o nouă cale de apostolat pentru femei în Biserică. În timpul său, acestea trebuiau să se căsătorească, ori să se consacre lui Dumnezeu, ducându-și viața într-o mănăstire. Pionieră a apostolatului femeii, Maria Ward a arătat că femeia este capabilă să slujească Biserica prin dăruire față de aproapele și prin acte de caritate, mai ales prin educație, și nu doar prin rugăciune. Din Normele Complementare ale Congregației lui Isus reiese faptul că surorile, prin asumarea voturilor, renunță la ele însele și devin disponibile pentru slujire: libere prin votul sărăciei, pentru a pune viața și bunurile proprii în slujirea semenilor; libere prin votul curăției, pentru a fi "surori pentru alții", în prietenie și comuniune cu toți, mai ales cu aceia care împărtășesc misiunea de slujire; libere prin votul ascultării, pentru a răspunde chemării lui Cristos și a se lăsa trimise în misiune. Urmând exemplul fondatoarei lor, surorile din Congregația lui Isus sunt chemate să se asemene tot mai mult cu Isus, crezând cu tărie că energia care le pune în mișcare le vine de la el și având mereu privirea îndreptată spre viitor. Ele își propun să pornească mereu la drum sub îndrumarea lui Isus Cristos, să caute apropierea de Isus cel sărac, prezent în cei căzuți victime nedreptății și violenței mondiale. Întrebări pentru discuții în grupuri mici 1. Viața Mariei Ward a fost o continuă căutare a voinței lui Dumnezeu, o misiune care se întrupează și se concretizează în viața de zi cu zi. Ea a înțeles că numai persoanele care sunt integre, în armonie cu sine însăși, în intimitate cu Dumnezeu, vor fi capabile să-i ajute pe ceilalți să ajungă la mântuire. Ce cunoașteți despre viața și activitatea Mariei Ward? 2. Surorile din Congregația lui Isus se simt chemate să urmeze cuvintele lui Isus Cristos: "Mergeți la toate popoarele și faceți din toți oamenii ucenicii mei" (Mt 28,19), cuvinte ce extind misiunea la orice formă de apostolat, corespunzător timpurilor. Cunoașteți aspecte din trecutul sau din prezentul Congregației lui Isus în România, aspecte prin care surorile au păstrat făclia vie a credinței timp de 40 de ani? Ce știți despre operele și proiectele desfășurate de surorile din Congregația lui Isus în România? 3. În Dieceza de Iași, surorile din Congregația lui Isus sunt prezente la Iași și Rădăuți. Cunoașteți operele și proiectele lor? Prin ce se remarcă în mod deosebit Centrul Social "Maria Ward"? Momente de rugăciune (Se pot face intenții spontane) Tatăl nostru Rugăciune finală "Tu, o, Doamne, cunoști inima mea. Fă această inimă desăvârșită așa cum tu ai dorit să o ai. Inima mea e gata, o, Dumnezeule, inima mea e gata! Pune-mă acolo unde vrei tu. Eu sunt în mâinile tale. Condu-mă aici sau acolo așa cum îți place ție. Eu sunt a ta, gata pentru orice. (Maria Ward) Reflexii și mărturii (Online pe site-ul www.ercis.ro, meniul Cateheză/Anul Vieții Consacrate) - Viața Mariei Ward (Sr. Bernarda Frâncu, CJ) - O flacără vie a Congregației lui Isus (Sr. Bernarda Frâncu, CJ) - Opere și proiecte ale Congregației lui Isus (Sr. Flavia Butnaru, CJ; Sr. Felicitas Burlacu, CJ, ) |
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |