» înapoi la cuprins « Surorile Benedictine ale Divinei Providenţe

Cateheza 23

În simplitate şi umilinţa, în slujba "celor mici"

Din scrierile fondatoarelor

"Fiicele mele dragi, Dumnezeu vrea ceva de la voi, văd că chiar trebuie să vă las să plecaţi. Mergeţi în numele Domnului pentru că Providenţa nu vă va lipsi".

"Scopul Institutului este sfinţirea membrilor săi, care se realizează prin activitatea apostolică: de a primi, a asista şi a educa copiii şi tinerii, în mod deosebit pe cei săraci, neajutoraţi sau puşi în condiţii periculoase, conform exigenţelor şi împrejurărilor timpurilor şi locurilor".

"Spiritul care o animă este de abandonare, plină de încredere, voinţei Divinei Providenţe şi de trăire în simplitate şi umilinţă, în slujba fraţilor. Sora, prin rugăciune, atinge acele lumini şi acele haruri care fac rodnic contactul cu fraţii şi, prin munca asiduă, dă mărturie despre sărăcia sa şi îşi oferă contribuţia ei la paternitatea providenţială a lui Dumnezeu. Realizează astfel deviza sa: «Ora et Labora»".

(Surorile Benedictine ale Divinei Providenţe, Constituţii)

O întoarcere în timp

1. Două vieţi luminoase în serviciul celor "mici"

Slujitoarele lui Dumnezeu, Iustina şi Maria Schiapparoli, sunt născute la începutul anului 1800, la Castel "San Giovanni", Italia. Vor intra în colegiul din Pavia sub direcţia sfintei Benedicta Cambiaggio, urmând să intre apoi în respectivul Insititut ca surori, însă nu ajung la profesiunea religioasă, deoarece planurile Providenţei cu aceste tinere era diferit. Se întorc în familie pentru a-l îngriji pe tatăl lor bolnav. Caritatea lor nu se limitează numai la rude, căci ele încep să primească în casa lor fetele sărace, părăsite, puse în condiţii periculoase. Încrederea în Divina Providenţă şi timpul bine armonizat între rugăciune şi muncă, în simplitate şi umilinţă, vor face să crească "familia" care începea să se formeze în jurul lor. Primesc haina religioasă din mâna părinţilor franciscani în anul 1849 şi dau viaţă noii familii benedictine a Divinei Providenţe. Maria va muri în anul 1882, iar Iustina în anul 1877, lăsând carisma ca moştenire în mâinile fiicelor lor spirituale.

2. Carisma Surorilor Benedictine ale Divinei Providenţe

Carisma: a primi, a asista şi a educa copiii şi tinerii săraci, părăsiţi sau puşi în condiţii periculoase. Cu timpul, opera caritativă se extinde şi la asistenţa în spitale şi în case de odihnă. Această carismă, dezvoltându-se în timp, se transmite prin mărturie şi prin regulile scrise ale Institutului încă din anul 1880. Regulile vor fi aprobate definitiv din partea Vaticanului în anul 1936, care a recunoscut congregaţia ca fiind de drept pontifical.

3. Abandon încrezător în Divina Providenţă

Sora Iustina şi sora Maria, în simplitate şi umilinţă, şi-au mărturisit credinţa prin viaţa lor zilnică, exprimându-şi încrederea în Divina Providenţă, invitând surorile să se dăruiască acestei iubiri providenţiale, îndemnând surorile să dea mereu prioritate celor mai săraci şi încercând să salveze persoana în integritatea ei. "Ora et labora" a caracterizat stilul lor de viaţă, stil care a fost răspândit imediat în mai multe ţări de către surorile care au urmat exemplul fondatoarelor lor.

În zilele noastre

Sora benedictină a Divinei Providenţe, prin voturile de ascultare, castitate şi sărăcie şi prin viaţa comunitară - rămânând credincioasă carismei fondatoarelor - încearcă să trăiască dăruirea sa totală lui Dumnezeu. Fiind în serviciul aproapelui, ea pune în practică deviza "Ora et labora" a sfântului Benedict, pe care fondatoarele l-au voit ca protector al familiei lor. Fiecare soră, indiferent pe care continent se găseşte, încearcă să trăiască cu umilinţă şi simplitate spiritul pe care fondatoarele l-au lăsat ca moştenire, punându-se în slujba copiilor şi a tinerilor în case de copiii, în şcoli, la întâlnirile de cateheză. În orice situaţie s-ar afla, fiecare soră încearcă să fie un semn al iubirii lui Dumnezeu în lume. Ea este invitată să fie deschisă şi atentă la şoaptele Duhului Sfânt, să fie însufleţită de iubirea evanghelică şi să recunoască iubirea infinită a lui Dumnezeu faţă de orice persoană.

Iubirea lui Dumnezeu nu are limite. De aceea, în activităţile sale, sora benedictină se dedică îngrijirii bolnavilor în spitale şi a bătrânilor în case de odihnă, încercând să fie pentru ei o prelungire a iubirii milostive a Tatălui ceresc, care se îngrijeşte de toate creaturile sale.

În anul 1991, Surorile Benedictine ale Divinei Providenţe vin în România, la Oituz, şi atenţia lor se îndreptă către copiii şi tinerii care se găsesc în dificultate. Urmând exemplul fondatoarelor, surorile încep să primească în casa lor copii orfani şi abandonaţi. Numărul celor care vin să ceară ajutor creşte zilnic, iar surorile încearcă să-i primească pe toţi. După mai multe dificultăţi, datorită Providenţei şi binefăcătorilor, se finalizează construirea casei ce va deveni Casa de copii "Maria Montini Lavezzari", casă dedicată mamei unui binefăcător. În prezent, în această casă se află 30 de copii. Fiind prezente atât în Dieceza de Iaşi, cât şi în Dieceza de Timişoara, surorile lucrează, alături de Caritasul diecezan, pentru a-i primi, a-i asista şi a-i educa pe copiii încredinţaţi de Providenţa Divină.

Întrebări pentru discuţii în grupuri mici

1. Mulţi copii se găseau la marginea societăţii şi lăsaţi în voia sorţii şi în timpul vieţii slujitoarelor lui Dumnezeu, Iustina şi Maria Schiapparoli. Încrezându-se în Divina Providenţă şi având o profundă iubire faţă de cei nevoiaşi, cele două surori au ales să aibă atât inima, cât şi casa lor, în slujba "celor mici". Prin ce anume s-au remarcat într-un mod deosebit aceste două surori?

2. Carisma Surorilor Benedictine ale Divinei Providenţe este prezentă şi cunoscută în România încă din anul 1991. Prin ce anume se evidenţiază viaţa şi activitatea surorilor din acest Institut religios?

3. La Oituz, judeţul Bacău, Surorile Benedictine ale Divinei Providenţe au construit o casă pe care au destinat-o îngrijirii copiilor săraci, orfani şi nevoiaşi. Cunoaşteţi Casa de copii "Maria Montini Lavezzari"? Ce părere aveţi despre copiii care sunt găzduiţi şi îngrijiţi în astfel de case?

Momente de rugăciune

(Se pot face intenţii spontane)

Tatăl nostru

Rugăciune finală

Rugăciune către Maica Divinei Providenţe

Fecioară neprihănită a Divinei Providenţe, iată-ne aruncaţi la picioarele tale sfinte.

Noi te rugăm cu încredere de fii aleşi şi îţi cerem harul unui ajutor deosebit.

O, mama noastră Maria, tu vezi în câte încercări ne găsim, atât spirituale, cât şi vremelnice.

Mamă dragă, vino repede în ajutorul nostru şi arată-le tuturor că tu ne ajuţi şi ne mângâi cu prezenţa ta.

Maica Divinei Providenţe, roagă-te pentru noi.

Reflecţii şi mărturii

(Online pe site-ul www.ercis.ro, meniul Cateheză/Anul Vieţii Consacrate)

În serviciul celor mici, Iustina şi Maria Schiapparoli (Sr. Tereza Medveş, SBDP)

Casa de copii "Maria Montini Lavezzari", Oituz (Sr. Mihaela Baciu, SBDP)

Crescând iubită şi acceptată (Alexandra)

Sr. Tereza Medveş, SBDP

» înapoi la cuprins «