|
Ordinul Fraților Minori Capucini 18. Trăirea Sfintei Evanghelii a Domnului nostru Isus Cristos Din operele fondatorului "Cei care vor voi să îmbrățișeze viața aceasta și vor veni la frații noștri (...) să li se spună cuvântul sfintei evanghelii, ca să meargă să vândă toate și să dea venitul obținut săracilor". (Sfântul Francisc, Regula Fraților Minori) "Sfânta evanghelie a Domnului nostru Isus Cristos este, în orice timp, izvorul întregii vieți a Bisericii și veste a mântuirii pentru lumea întreagă. Prin Evanghelie, de fapt, Biserica, călăuzită de Duhul Sfânt, îl cunoaște pe Cristos și, cu credință, îi primește faptele și cuvintele, care, pentru cei ce cred, sunt duh și viață. Sfântul Francisc, fondator al fraternității noastre, încă de la începutul convertirii sale, a primit evanghelia și a făcut-o rațiunea vieții și acțiunii sale. De aceea, la începutul și la sfârșitul Regulii, a poruncit, în mod expres, să fie observată și, în testament, a afirmat că i-a fost revelat că trebuie să trăiască după forma sfintei evanghelii". (Constituțiile OFMCap.) O întoarcere în timp 1. Tatăl nostru, care ești în ceruri Sfântul Francisc s-a născut în anul 1181/1182, la Assisi. Datorită condițiilor din casa părintească și temperamentului său nobil deschis, Francisc ajunge rege al petrecerilor. În drum spre Spoleto, aude un glas care îl întreabă: "Francisc, ce este mai nobil: să fii în slujba stăpânului sau în slujba servitorului său?" A înțeles că era glasul lui Cristos, care trăiește în cei săraci și suferinzi. Se reîntoarce la Assisi și începe să se amestece printre cei săraci, să viziteze spitale și să petreacă multe ore în fața unui crucifix din bisericuța "Sfântul Damian". În fața episcopului din Assisi, Francisc se dezbracă de haine, așază pe ele banii și le întinde tatălui său, spunând: "De acum voi putea zice cu adevărat: Tatăl nostru, care ești în ceruri". În scurt timp, în jurul lui Francisc s-a adunat un grup de doisprezece concetățeni, care, urmând sfatul evanghelic și îndemnul lui, au dăruit averile lor săracilor și au îmbrățișat viața de pocăință și sărăcie propusă de el. 2. Carisma franciscană Sfântul Francisc, adevărat discipol al lui Cristos și model sublim de viață creștină, i-a învățat pe frații săi să meargă cu bucurie pe urmele lui Cristos sărac, umil și răstignit, pentru ca, prin el, în Duhul Sfânt, să fie conduși la Tatăl. 3. Fraternitate evanghelică Francisc de Assisi, inspirat de Dumnezeu și înflăcărat de iubire arzătoare pentru Cristos, a ales pentru sine și pentru frații săi forma fraternității evanghelice, în sărăcie și "minoritate" și a propus-o în Regulă cu puține și simple cuvinte. Papa Inocențiu al III-lea a aprobat verbal această Regulă și formă de viață a fraților minori, iar papa Honoriu al III-lea a confirmat-o la 29 noiembrie 1223. În zilele noastre Ordinul Fraților Minori, în angajarea sa de a rămâne fidel față de intențiile fondatorului său, sfântul Francisc de Assisi, a trecut prin multe dificultăți. Dintre cele trei ramuri majore, capucinii reprezintă ramura cea mai recentă, care a apărut în anul 1525, în momentul în care câțiva frați minori din Provincia Marche, Italia, au dorit să trăiască o viață mai strictă de rugăciune și de sărăcie, pentru a fi mai aproape de intențiile sfântului Francisc. Papa Clement al VII-lea, la 3 iulie 1528, prin bula "Religionis zelus", a aprobat Ordinul Fraților Minori Capucini, care și-a propus, de la început, să păstreze și să transmită viitoarelor generații de frați patrimoniul spiritual al fondatorului, sfântul Francisc, cu fidelitate, simplitate și puritate, după Regulă și testament, sub magisteriul Bisericii. În România, prezența fraților minori capucini se datorează, în mare parte, fericitului Ieremia Valahul, frate capucin care a trăit la Napoli și a cărui oseminte se găsesc la Onești, în sanctuarul închinat lui. Actualmente, frații capucini sunt prezenți în următoarele localități: Onești, Roman, Sighet, Târgu Lăpuș și Slobozia. Ei desfășoară activități pastorale, educaționale, caritative, ecumenice etc. Scopul alegerii de viață evanghelică este consacrarea lui Dumnezeu în urmarea lui Cristos, în slujba misiunii. Frații capucini, credincioși prețioasei moșteniri primite de la Francisc, urmează acest scop printr-o modalitate de neînlocuit: fraternitatea ca frați minori, care constituie modul specific de a fi și de a evangheliza. Fraternitatea evanghelică, fidelă carismei franciscane-capucine, se exprimă ca fraternitate itinerantă, contemplativă și atentă la semnele timpului, dedicată vestirii și misiunii, o fraternitate săracă, ce promovează dreptatea, pacea și grija față de creație; o fraternitate într-o continuă convertire și unită în pluriformitate Întrebări pentru discuții în grupuri mici 1. Viața sfântului Francisc a fost o continuă luptă în a se asemăna tot mai mult cu Isus, pe care îl contempla continuu în umilința întrupării, a răstignirii și a învierii sale, calea spre Tatăl în Duhul Sfânt. Ce scriere sau rugăciune scrisă de sfântul Francisc cunoașteți? 2. Capucinii, trăind regula fondatorului, sfântul Francisc, au dat Bisericii un număr însemnat de sfinți. Fericitul Ieremia, frate capucin român, este unul dintre ei, având osemintele sale în sanctuarul de la Onești. Ați citit despre viața sa și despre marea lui iubire față de cei săraci? Cu ce v-a inspirat? Ce informații aveți despre Ordinul Fraților Minori Capucini? 3. Fraternitatea evanghelică, pe care frații capucini se străduiesc să o trăiască, deschide spre misiune în diferite aspecte, privilegiind unitatea, armonia, pacea cu toți oamenii și cu întreaga creație, întrajutorarea și sprijinul, îndeosebi a celor aflați în dificultate. La Onești, în Centrul Ecumenic, se desfășoară întâlniri de formare și rugăciune pentru unitatea creștinilor. Cunoașteți acest centru promovat în anii trecuți cu o deosebită fervoare de pr. Mario Querini? Ați dori să participați la vreo întâlnire? Ce știți despre Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" și despre activitățile fraților capucini? Momente de rugăciune (Se pot face intenții spontane) Tatăl nostru Rugăciune finală "Să răpească, te rog, Doamne, forța arzătoare și dulce a iubirii tale, mintea mea de la toate lucrurile care sunt sub cer, pentru ca eu să mor din iubire pentru iubirea ta, așa cum tu te-ai învrednicit să mori din iubire pentru iubirea mea". (Sfântul Francisc din Assisi, Absorbeat) Reflecții și mărturii (Online pe site-ul www.ercis.ro, meniul Cateheză/Anul Vieții Consacrate)
Sfântul Francisc de Assisi (http://www.ofmcapucini.ro) Fr. Leon Budău, OFMCap.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |