Supliment la revista Lumina creştinului

» Cuprins «

6. Învierea Domnului - aducătoare de har în familiile suferinde
(S-a coborât în iad, a treia zi a înviat din morţi)
(Articolul 5 din Crez)

Premisă

Materialul care urmează se doreşte a fi un ajutor pentru cititori în Anul Credinţei orientat spre familie, întrucât Dieceza de Iaşi a intrat în ultimul an dedicat familiei şi Căsătoriei creştine. Familia este celula de bază a Bisericii şi a societăţii. De sănătatea ei spirituală şi de binele ei depind împlinirea fiecărui membru şi mersul societăţii.

Ca atare, materialul următor se adresează celor care năzuiesc spre îmbunătăţirea vieţii lor de familie. Scopul este de a vă regăsi ca familie, de a creşte împreună, de a înţelege mai bine planul lui Dumnezeu cu privire la Căsătorie şi de a vă apropia mai mult de acela care a fondat Căsătoria. Pentru tineri va fi un real ajutor în pregătirea pentru viitorul lor.

Materialul de faţă porneşte de la o cateheză care a fost propusă de unul dintre studenţii de la Seminarul din Iaşi (anul V) care în anul academic 2011-2012 au făcut cursul de catehetică. După o cateheză introductivă despre credinţă, catehezele din acest an pastoral (octombrie 2012 - octombrie 2013) sunt constituite din cele 12 articole ale Crezului aplicate în viaţa de familie.

Cel mai bine ar fi să parcurgeţi textele împreună cu soţul sau soţia. Faceţi-vă timp, citiţi textele propuse şi aprofundaţi-le. Încercaţi apoi să citiţi întrebările cu glas tare şi să răspundeţi la ele. E posibil ca răspunsurile să fie baza unor discuţii dintre voi, care, dacă se vor desfăşura cu răbdare şi înţelepciune, vă vor face bine, mărind comuniunea dintre voi. La final rugaţi-vă împreună. Cereţi de la Dumnezeu puterea de a pune în practică ceea ce aţi descoperit că vă ajută în a înainta în viaţa de familie.

Dacă nu sunteţi căsătorit sau nu aveţi cum să studiaţi cateheza împreună cu partenerul, încercaţi să parcurgeţi textele singur.

Fie ca Domnul să reverse binecuvântările sale asupra tuturor familiilor, făcându-le să crească în credinţă.

Pr. Cornel Cadar

Rugăciunea de început

Doamne, Dumnezeul nostru, în rugăciune şi prin rugăciune, omul îşi descoperă, într-un mod cum nu se poate mai simplu şi totodată mai profund, adevărata personalitate; în rugăciune, "eu"-l uman sesizează mai uşor profunzimea calităţii de persoană. Fă să coboare asupra fiecărei familii harul Duhului Sfânt pentru ca, prin dragostea răspândită în inimile lor, să fie mereu credincioşi unul altuia. Tu, care orânduieşti toate experienţele vieţii umane în înţelepciunea ta încât îi conduci pe oameni să fie părtaşi la taina morţii şi învierii Fiului tău, fă ca familiile pe care le-ai voit, primind cu seninătate atât bucuriile, cât şi suferinţele vieţii, să rămână ataşaţi de Cristos şi să se străduiască să trăiască numai în el şi pentru el. Amin.

Introducere

Coborârea lui Isus în iad este împlinirea, până la desăvârşire, a vestirii evanghelice a mântuirii. Prin moartea sa, Cristos ne izbăveşte de păcat, iar prin Învierea sa ne deschide accesul la o nouă viaţă. Aceasta este îndreptăţirea care ne reaşază în harul lui Dumnezeu. Ea constă în victoria asupra morţii păcatului şi în noua participare la har.

Fiecare dintre noi speră să nu trebuiască să înfrunte situaţii de durere, de pierdere sau de boală în propria familie, dar din păcate acestea aparţin realităţii umane. Pentru a putea înfrunta aceste greutăţi, familia trebuie să adopte cea mai eficientă "armă": de a rămâne unită în durere şi de a întemeia un dialog deschis despre toate aspectele suferinţei.

Reflecţie biblică

Din Scrisoarea către Efeseni (Ef 2,4-10)

Însă Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos - prin har aţi fost mântuiţi - ne-a înviat şi ne-a aşezat în ceruri în Cristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare măreţia bogăţiei harului său prin bunătatea faţă de noi în Cristos Isus. Căci prin har aţi fost mântuiţi datorită credinţei şi aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Dar noi suntem opera lui, creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune pe care le-a pregătit Dumnezeu de mai înainte ca să trăim în ele.

Observarea realităţii

Fac parte dintr-o comunitate catolică din Dieceza de Iaşi. Şi eu, din cauza lipsurilor, am ajuns la concluzia că trebuie să merg într-o altă ţară, de unde, atât cât se va putea, să întreţin familia rămasă acasă. Soţia a rămas acasă împreună cu cei cinci copii pe care mi i-a dat Dumnezeu. Ajuns acolo unde mi-am propus, am găsit imediat de lucru şi banii au început să se adune. Trimiteam şi acasă, mă întreţineam şi eu, dar la un moment dat, probabil într-un moment de rătăcire sufletească, mi-am zis că nu are rost să mai continui aşa. Am rătăcit până acolo încât vreo trei ani nu am mai dat nici un semn de viaţă. Îmi găsisem deja pe cineva cu care aveam de gând să-mi refac viaţa, dar... nu a mers. Mă chinuia ideea că acasă aveam şase persoane pentru care eram direct responsabil. O istorie de circa 20 de ani nu se putea termina atât de uşor. Banii şi traiul uşor îmi orbise vederea sufletului. Vedeam doar ceea ce îmi aducea avantaj imediat. Rugăciunea de mult nu-mi mai spunea mare lucru. Cele promise în ziua căsătoriei au rămas undeva în istorie, dar nu în sufletul meu. Ceea ce m-a adus în această stare a fost doar ideea unui trai mai bun. Sărbătorile, cele care altădată îmi aduceau atâta fericire în familie, au devenit şi ele simple ocazii de destindere. Lipsa lui Dumnezeu din suflet m-a condus la ruină. Din dorinţa de a-mi petrece timpul liber cât mai recreativ posibil, am aflat că într-una dintre ţările învecinate ţării în care mă aflam, o dată la câţiva ani are loc punerea în scenă a patimii şi învierii lui Isus. Nu puteam pierde un astfel de eveniment, dar nu din credinţă, ci din curiozitate. Am luat-o pe cea cu care hotărâsem să-mi refac viaţa şi am pornit. Acolo însă aveam să întâlnesc altceva. În aşa fel s-a jucat patima şi învierea lui Isus, că nici cea mai împietrită inimă nu putea rămâne indiferentă, mai ales că pe mine mă privea în mod direct. Nu mai puteam continua astfel. Ajuns înapoi, în ţara în care mă hotărâsem să rămân, am găsit o scrisoare de la soţie în care îmi amintea că se apropie Paştele. Mă ruga să nu uit timpul petrecut împreună, să nu uit că Dumnezeu e deasupra, să revin la familie, să mă întorc în ţară, să refac tot ceea ce am stricat în aceşti ani. Şi sceneta şi scrisoarea m-au dat peste cap. În sufletul meu a început să încolţească remuşcarea faţă de tot ceea ce greşisem. Într-o zi m-am hotărât să pun punct la totul şi m-am întors acasă. Aici, doar atât pot să spun: a fost cu adevărat Paştele. (Anton)

Confruntare şi angajare
- Ce reprezintă pentru dv. Paştele?
- Ce v-aţi propus ca familie pentru Paştele din anul acesta?
- Când vă găsiţi în faţa slăbiciunilor voastre, a fragilităţii, a suferinţelor, cum abordaţi problemele privind la Isus înviat care a acceptat povara grea a crucii?
- Care este atitudinea în faţa propriilor dificultăţi familiale? Dar în faţa dificultăţilor celor din jurul vostru?
- Dacă aţi participat la momente comune de rugăciune, de adoraţie, de meditaţie, în ce măsură v-au folosit?
- În momentul celebrării tainei Căsătoriei, soţii făgăduiesc fidelitate pentru restul vieţii. Ce trebuie făcut pentru ca această fidelitate să existe mereu?
- Ce anume credeţi că l-a făcut pe soţul din mărturia de la "Observarea realităţii" să-şi amintească de jurământul de fidelitate şi să se întoarcă la familia pe care o lăsase acasă?

Rugăciune finală

Tată preasfânt, tu ai voit ca bărbatul şi femeia să formeze un singur trup. Văzând dificultăţile şi încercările care apasă asupra familiilor noastre, l-ai dat lumii pe Fiul tău pentru ca prin moartea şi învierea sa să redobândească harul sfinţitor.
- Ajută cu îndurare toate familiile din lume. R.

R.: Te rugăm, ascultă-ne!
- Îndepărtează de la familiile noastre orice formă de răutate care ne îndepărtează de tine. R.
- Fă ca familiile din lumea întreagă să continue în comunităţile din care fac parte acea atmosferă de bucurie, specifică sărbătorii Învierii. R.
- Prin întâmplările vieţii familiilor dă-le posibilitatea de a cunoaşte, în chip reînnoit, Duhul pe care îl poartă în interiorul lor. R.
- Ajută ca familiile noastre, prin exemplu şi cuvinte, să fie mereu purtătoare a glasului tău pentru cei din jurul lor. R.
- Oferă familiilor noastre flacăra credinţei din mâna lui Cristos cel înviat şi dă-le posibilitatea de a o duce mai departe cu mult curaj. R.

Dumnezeule preabun, care ai împăcat lumea cu tine prin moartea şi învierea Fiului tău, ajută familiile noastre să simtă mereu starea de har oferită prin biruinţa morţii. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Ştefan Roman