Supliment la revista Lumina creştinului

» Cuprins «

5. "Vinerea Sfântă" a familiei
(A pătimit, a murit şi s-a îngropat)
(Articolul 4 din Crez)

Premisă

Materialul care urmează se doreşte a fi un ajutor pentru cititori în Anul Credinţei orientat spre familie, întrucât Dieceza de Iaşi a intrat în ultimul an dedicat familiei şi Căsătoriei creştine. Familia este celula de bază a Bisericii şi a societăţii. De sănătatea ei spirituală şi de binele ei depind împlinirea fiecărui membru şi mersul societăţii.

Ca atare, materialul următor se adresează celor care năzuiesc spre îmbunătăţirea vieţii lor de familie. Scopul este de a vă regăsi ca familie, de a creşte împreună, de a înţelege mai bine planul lui Dumnezeu cu privire la Căsătorie şi de a vă apropia mai mult de acela care a fondat Căsătoria. Pentru tineri va fi un real ajutor în pregătirea pentru viitorul lor.

Materialul de faţă porneşte de la o cateheză care a fost propusă de unul dintre studenţii de la Seminarul din Iaşi (anul V) care în anul academic 2011-2012 au făcut cursul de catehetică. După o cateheză introductivă despre credinţă, catehezele din acest an pastoral (octombrie 2012 - octombrie 2013) sunt constituite din cele 12 articole ale Crezului aplicate în viaţa de familie.

Cel mai bine ar fi să parcurgeţi textele împreună cu soţul sau soţia. Faceţi-vă timp, citiţi textele propuse şi aprofundaţi-le. Încercaţi apoi să citiţi întrebările cu glas tare şi să răspundeţi la ele. E posibil ca răspunsurile să fie baza unor discuţii dintre voi, care, dacă se vor desfăşura cu răbdare şi înţelepciune, vă vor face bine, mărind comuniunea dintre voi. La final rugaţi-vă împreună. Cereţi de la Dumnezeu puterea de a pune în practică ceea ce aţi descoperit că vă ajută în a înainta în viaţa de familie.

Dacă nu sunteţi căsătorit sau nu aveţi cum să studiaţi cateheza împreună cu partenerul, încercaţi să parcurgeţi textele singur.

Fie ca Domnul să reverse binecuvântările sale asupra tuturor familiilor, făcându-le să crească în credinţă.

Pr. Cornel Cadar

Rugăciunea de început

Tatăl nostru sau o rugăciune potrivită.

Introducere

Vinerea Sfântă este pentru creştini o amintire tristă. În această zi, Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, a suferit cumplit şi în cele din urmă a fost ucis. "Nebunia crucii" a început cu un sărut şi s-a terminat cu bucuria învierii. Familiile sunt chemate ca în greutăţile care se abat peste ele să privească la Cristos cel răstignit. Putem afirma că fiecare familie trăieşte cel puţin o dată în viaţă "Vinerea Sfântă" pe viu. Membrii familiei creştine trebuie să ştie că accentul nu trebuie pus pe vinerea pătimirii, ci pe duminica învierii.

Reflecţie biblică

Din Evanghelia după sfântul Luca (Lc 23,33-35.44-46)

Când au ajuns la locul numit Craniul, l-au răstignit pe el şi pe răufăcători, unul la dreapta şi altul la stânga. Atunci Isus a spus: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac". Apoi ca să împartă hainele lui, au tras la sorţi. Poporul stătea şi privea, iar conducătorii îşi băteau joc de el, spunând: "Pe alţii i-a salvat, să se salveze pe sine, dacă el este Cristos al lui Dumnezeu, alesul". Era cam pe la ora a şasea şi s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ora a noua. Soarele s-a întunecat. Catapeteasma templului s-a sfâşiat la mijloc. Isus a strigat cu glas puternic: "Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu". Şi spunând aceasta, şi-a dat duhul.

Observarea realităţii

Am fost crescută şi educată în acest spirit al deschiderii faţă de aproapele. De mică, alături de fraţii mei, părinţii ne-au învăţat să fim sinceri şi să nu avem nimic de ascuns, mai ales faţă de ei.

După ce m-am căsătorit, pentru că mi-a plăcut atât de mult sinceritatea, am dorit să rămână şi în familia pe care tocmai o întemeiasem această sinceritate. Ştiam că dacă o familie nu este întemeiată pe iubire şi sinceritate nu are trăinicie, aspect foarte bine subliniat şi de preotul care ne-a pregătit pentru sacramentul Căsătoriei. Şi pentru că soţul meu rămăsese singurul băiat care în şcoală îmi oferea un mărţişor, cu ocazia zilei de 1 Martie, am decis ca această zi să fie pentru noi una deosebită. Curând, această zi s-a transformat într-o mică sărbătoare de familie.

Au venit însă condiţiile grele ale zilelor de astăzi. Flagelul străinătăţii a lovit şi în familia noastră. Sinceră să fiu, cu micul salariu al soţului, pentru că eu nu eram angajată, nu puteam să-i întreţin şi pe cei doi copii ai noştri şi casa. La oraş necesităţile sunt multe, taxele sunt destul de mari, aşa că am convenit ca soţul să plece în străinătate. După un timp, şi-a găsit de lucru după care m-a chemat şi pe mine. Copiii îi lăsasem la părinţii mei, casa am închiriat-o unei familii tinere şi am plecat.

În străinătate o duceam bine. Ne-am cumpărat o casă, aveam maşină, ne făcusem acte, dar nu-i aveam pe copii cu noi. După un timp, părinţii nu mai reuşeau să mai facă faţă copiilor noştri. Deveniseră atât de recalcitranţi încât nu le mai puteau face nici măcar o mică observaţie. Când telefonam nu doreau să vorbească cu noi.

Între timp Dumnezeu a hotărât ca lucrurile să fie altfel. Rămăsesem însărcinată, iar soţul, care este un apărător înflăcărat al vieţii, dorea cu orice preţ acest copil, dar nu voia ca el să se nască între străini. A decis să ne întoarcem. Copiii noştri însă rămăseseră la fel de reci ca atunci când eram plecaţi. Uneori păreau de-a dreptul lipsiţi de sentimente. Probabil că plecasem chiar atunci când aveau mai mare nevoie de noi, poate de mine ca mamă sau, de ce nu, de autoritatea tatălui. Mă simţeam responsabilă de răceala şi indiferenţa lor, dar şi neputincioasă. Mă rugam lui Dumnezeu pentru ei, mă rugam prin mijlocirea sfântului Dominic Savio să-i lumineze, să fie şi ei copii buni.

De 1 Martie, Dumnezeu ne-a amintit că altădată făceam sărbătoare. Chiar în această zi am născut o fetiţă sănătoasă şi frumoasă. La aflarea veştii cei doi copii s-au bucurat atât de mult încât, dacă nu i-ar fi oprit, ar fi intrat pe sub ghişeul de la intrarea în maternitate direct la mine în salon.

Fetiţa ne-a adus din nou fericirea şi înţelegerea în familie. Ne lipsea doar liantul, iar Dumnezeu a hotărât să-l trimită.

Dumnezeu ne-a redat unitatea familiei prin fetiţa pe care ne-a oferit-o de 1 Martie. (Marcela)

(Lumina creştinului, nr. 3 (195), martie 2006, p. 14)

Confruntare şi angajare
- Ce înţelegeţi prin "Vinerea Sfântă" a familiei? Aţi putea să povestiţi cea mai mare încercare din familia dv.?
- Unde este Dumnezeu când familiile sunt lovite de greutăţi?
- Care ar fi atitudinea corectă în faţa necazurilor şi nedreptăţilor care se abat asupra familiilor?
- Ce putem face pentru a evita experienţa "Vinerii Sfinte"?
- În momentele dificile din viaţa voastră ce rol are credinţa?
- Soţii de la "Observarea realităţii" l-au simţit pe Dumnezeu aproape într-un moment dificil din viaţa lor. Voi cum l-aţi simţit pe Dumnezeu aproape în greutăţile voastre?
- Fidelitatea lui Cristos este model de fidelitate pentru viaţa familiei. Cum să rămânem fideli într-o societate care deformează chipul lui Cristos?

Rugăciune finală

Părinte îndurător şi bun, tu l-ai dat la moarte pe unicul tău Fiu din iubire faţă de oameni, pentru ca noi să devenim fiii tăi adoptivi. Încrezători în iubirea ta, alergăm din nou la tine pentru aţi cere ajutorul de care au nevoie familiile noastre. Dumnezeule milostiv:
- Susţine cu harul tău familiile care sunt încercate de greutăţi. R.

R.: Te rugăm, ascultă-ne!
- Fă ca familiile creştine să simtă că le înţelegi greutăţile şi că eşti aproape de ele. R.
- Ajută-i pe membrii familiilor creştine ca în experienţa "Vinerii Sfinte" să nu cedeze, ci să rămână fideli drumului ales. R.
- Oferă darul credinţei tuturor familiilor pentru a fi cetăţi construite pe stâncă. R.
- Luminează cu harul tău familiile noastre ca să te recunoască în mijlocul acestei lumi. R.
- Fereşte-i pe membrii familiilor noastre de sărutul trădării. R.
- "Nebunia crucii" nu s-a încheiat în Vinerea Sfântă, ci a culminat cu Duminica Învierii. Ajută familiile creştine să i-a deciziile importante în linişte. R.

Dumnezeule iubitor de oameni, îţi mulţumim pentru grija ta părintească şi te preamărim pentru jertfa Fiului tău. Ajută-ne să ne trăim cu credinţă viaţa şi să rămânem fideli alegerii făcute. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Claudiu Bulai