Supliment la revista Lumina creştinului

» Cuprins «

2. Familia creştină - mărturisitoare a credinţei în Dumnezeu Tatăl
(Articolul 1 din Crez)

Premisă

Materialul care urmează se doreşte a fi un ajutor pentru cititori în Anul Credinţei orientat spre familie, întrucât Dieceza de Iaşi a intrat în ultimul an dedicat familiei şi Căsătoriei creştine. Familia este celula de bază a Bisericii şi a societăţii. De sănătatea ei spirituală şi de binele ei depind împlinirea fiecărui membru şi mersul societăţii.

Ca atare, materialul următor se adresează celor care năzuiesc spre îmbunătăţirea vieţii lor de familie. Scopul este de a vă regăsi ca familie, de a creşte împreună, de a înţelege mai bine planul lui Dumnezeu cu privire la Căsătorie şi de a vă apropia mai mult de acela care a fondat Căsătoria. Pentru tineri va fi un real ajutor în pregătirea pentru viitorul lor.

Materialul de faţă porneşte de la o cateheză care a fost propusă de unul dintre studenţii de la Seminarul din Iaşi (anul V) care în anul academic 2011-2012 au făcut cursul de catehetică. După o cateheză introductivă despre credinţă, catehezele din acest an pastoral (octombrie 2012 - octombrie 2013) sunt constituite din cele 12 articole ale Crezului aplicate în viaţa de familie.

Cel mai bine ar fi să parcurgeţi textele împreună cu soţul sau soţia. Faceţi-vă timp, citiţi textele propuse şi aprofundaţi-le. Încercaţi apoi să citiţi întrebările cu glas tare şi să răspundeţi la ele. E posibil ca răspunsurile să fie baza unor discuţii dintre voi, care, dacă se vor desfăşura cu răbdare şi înţelepciune, vă vor face bine, mărind comuniunea dintre voi. La final rugaţi-vă împreună. Cereţi de la Dumnezeu puterea de a pune în practică ceea ce aţi descoperit că vă ajută în a înainta în viaţa de familie.

Dacă nu sunteţi căsătorit sau nu aveţi cum să studiaţi cateheza împreună cu partenerul, încercaţi să parcurgeţi textele singur.

Fie ca Domnul să reverse binecuvântările sale asupra tuturor familiilor, făcându-le să crească în credinţă.

Pr. Cornel Cadar

Rugăciune de început

Dumnezeule, Tată atotputernic, creatorul cerului şi al pământului, al tuturor văzutelor şi nevăzutelor, care din voinţa ta toate au luat fiinţă şi în iubirea ta există, primeşte mulţumirea şi recunoştinţa noastră. Priveşte la neputinţa şi la neştiinţa noastră, iar prin acţiunea ta măreşte în noi credinţa. Ajută-ne să mărturisim cu tărie şi curaj credinţa în tine mai ales în ambientele în care nu eşti cunoscut sau unde credinţa în tine a slăbit. Atunci când suntem slabi, tu să ne susţii; atunci când suntem puternici, tu să ne conduci, ca în toate să ne sfinţim. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Introducere

Mărturisirea credinţei în Dumnezeu Tatăl este o acţiune, dar şi o necesitate. Familia creştină are datoria de a se înscrie în acest program. Ea participă la aceasta prin însăşi natura sa. Fiind o comunitate de persoane, unite prin sacramentul Căsătoriei, familia dă mărturie atât membrilor ei cât şi întregii comunităţi. Membrilor ei, deoarece este locul unde soţii se completează reciproc, dar şi primul loc unde copiii primesc şi îşi dezvoltă credinţa, dar totodată şi locul unde Dumnezeu este înţeles ca Tată. Dă mărturie şi societăţii în care trăieşte prin faptul că intră în contact cu celelalte persoane, arătând credinţa ei.

Urmând exemplul Sfintei Familii, familiile noastre îşi pot dezvolta credinţa în Dumnezeu Tatăl. Testamentul spiritual pe care îl lasă Sfânta Familie se poate reduce la câteva cuvinte: credinţa şi dragostea Mariei, devotamentul şi acţiunea tăcută a lui Iosif şi supunerea lui Isus. Sfânta Familie avea şi ea problemele sale. Meseria lui Iosif abia le asigura mijloacele de trai. De neplăceri şi necazuri au avut parte atât Iosif cât şi Maria, de exemplu: fuga de persecuţia lui Irod sau pierderea lui Isus. Este adevărat că Isus era un copil ascultător, dar totodată era şi o persoană greu de înţeles. Să ne gândim la episodul din templu. Din Evanghelie ştim că Maria şi Iosif "nu au înţeles cele spuse de el". Dar, cu toate acestea, credinţa şi raportarea la Dumnezeu Tatăl au făcut ca toate dificultăţile să fie depăşite.

Reflecţie biblică

Din Evanghelia după sfântul Luca (Lc 2,41-52)

Părinţii lui mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştelui. Când avea el 12 ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. După ce s-au împlinit acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau. Crezând însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim, căutându-l. După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi cei care îl ascultau se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui. Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: "Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi". El însă le-a spus: "De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?" Însă ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese. Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate acestea în inima ei.

Isus creştea în înţelepciune, statură şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Observarea realităţii

La marginea capitalei Chişinău există o cantină pentru bătrâni şi pentru persoanele nevoiaşe. Aici, zi de zi, vin pentru a primi prânzul aproximativ 120 de persoane. Toate persoanele au istoria lor, fiind aşa de diferite încât doar suferinţa şi nevoia de hrană le face să se asemene între ele.

Lucrând ca voluntar în această cantină, timp de un an, am cunoscut aproape fiecare persoană în parte. Mulţi nu au avut curaj pentru a se deschide mărturisind viaţa lor, dar la aceste persoane parcă li se citea pe chip ceea ce nu puteau spune în cuvinte. În cele mai multe cazuri, chiar şi fără a-mi dori, eram luat deoparte şi astfel mi se dezvăluiau istorisiri de acum 50, 60 de ani, din tinereţe, din timpul deportărilor, a anilor de glorie, dar şi din bătrâneţe.

Domnul Eugen mi-a mărturisit că întreaga lui viaţă a căutat să fie senin şi să nu îşi piardă speranţa. Încă îşi mai aminteşte de copilăria sa fericită din cadrul familiei. Îi plăceau jocurile, dar cel mai mult să cânte. Această fericire nu a durat decât puţin, până ce a fost deportat în Siberia, moment în care şi-a pierdut familia. A avut multe momente de descurajare. Îmi povestea ce greu i-a fost să înveţe limba rusă sau să renunţe la a cânta melodiile populare ale copilăriei...

Acum câţiva ani s-a reîntors acasă, dar nu a mai găsit ce a lăsat.

Anii mulţi care au trecut l-au făcut bătrân, el nu era complexat de aceasta, ci, cu zâmbetul pe buze, îmi spunea mereu: "Am mai întinerit o zi!". Fericirea şi seninătatea sa, după cum spunea, îşi aveau izvorul în copilăria sa, unde, din familie, a descoperit că Dumnezeu îi este Tată. Toată viaţa a purtat această amintire în inima sa. Imaginea familiei sale a fost mai puternică decât greutăţile vieţii, ajutându-l să nu îşi piardă credinţa şi speranţa.

Confruntare şi angajare
- Sfânta familie din Nazaret ne-a oferit un adevărat exemplu de mărturisire a credinţei în Dumnezeu. Cum poate familia creştină să-şi mărturisească această credinţă?
- Care sunt locurile şi ambientele în care membrii familiei îşi pot mărturisi dreapta credinţă?
- Dacă exemplul din familie influenţează comportamentul copiilor, care ar trebui să fie atitudinea corectă a familiei în educarea copiilor?
- Cum se întrupează fragmentul Evangheliei citite în viaţa de zi cu zi a familiilor noastre?

Rugăciune

Animaţi de credinţa în Dumnezeu, creatorul tuturor lucrurilor, şi urmând exemplul Sfintei Familii, să ne rugăm şi noi stăruitori Tatălui nostru ceresc spunând:

R. Ajută-ne, Doamne, să ne mărturisim credinţa în tine!
- În familiile noastre: Atunci când neînţelegerile şi descurajările pun stăpânire pe relaţiile dintre membrii familiilor noastre. R.
- În comunitatea întreagă: Atunci când criza valorilor morale influenţează în mod negativ comportamentele şi acţiunile comunităţii. R.
- În ambientele în care nu eşti cunoscut: Atunci când lipsa mijloacelor şi a persoanelor necesare împiedică activitatea misionară. R.
- Unde credinţa în tine a slăbit: Atunci când nepăsarea şi indiferenţa îngreunează viaţa noastră religioasă. R.

Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Gheorghe Milia