Supliment la revista Lumina creştinului

» Cuprins «

13. Familia creştină nutreşte speranţa în răsplata vieţii veşnice
(Cred în... viaţa veşnică)
(Articolul 12 din Crez)

Premisă

Materialul care urmează se doreşte a fi un ajutor pentru cititori în Anul Credinţei orientat spre familie, întrucât Dieceza de Iaşi a intrat în ultimul an dedicat familiei şi Căsătoriei creştine. Familia este celula de bază a Bisericii şi a societăţii. De sănătatea ei spirituală şi de binele ei depind împlinirea fiecărui membru şi mersul societăţii.

Ca atare, materialul următor se adresează celor care năzuiesc spre îmbunătăţirea vieţii lor de familie. Scopul este de a vă regăsi ca familie, de a creşte împreună, de a înţelege mai bine planul lui Dumnezeu cu privire la Căsătorie şi de a vă apropia mai mult de acela care a fondat Căsătoria. Pentru tineri va fi un real ajutor în pregătirea pentru viitorul lor.

Materialul de faţă porneşte de la o cateheză care a fost propusă de unul dintre studenţii de la Seminarul din Iaşi (anul V) care în anul academic 2011-2012 au făcut cursul de catehetică. După o cateheză introductivă despre credinţă, catehezele din acest an pastoral (octombrie 2012 - octombrie 2013) sunt constituite din cele 12 articole ale Crezului aplicate în viaţa de familie.

Cel mai bine ar fi să parcurgeţi textele împreună cu soţul sau soţia. Faceţi-vă timp, citiţi textele propuse şi aprofundaţi-le. Încercaţi apoi să citiţi întrebările cu glas tare şi să răspundeţi la ele. E posibil ca răspunsurile să fie baza unor discuţii dintre voi, care, dacă se vor desfăşura cu răbdare şi înţelepciune, vă vor face bine, mărind comuniunea dintre voi. La final rugaţi-vă împreună. Cereţi de la Dumnezeu puterea de a pune în practică ceea ce aţi descoperit că vă ajută în a înainta în viaţa de familie.

Dacă nu sunteţi căsătorit sau nu aveţi cum să studiaţi cateheza împreună cu partenerul, încercaţi să parcurgeţi textele singur.

Fie ca Domnul să reverse binecuvântările sale asupra tuturor familiilor, făcându-le să crească în credinţă.

Pr. Cornel Cadar

Rugăciunea de început

Tatăl nostru sau o rugăciune potrivită.

Introducere

Suntem la sfârşitul şirului de cateheze care au avut în vedere modul în care familia creştină integrează articolele din Crez în viaţa lor. În această ultimă cateheză tratăm despre viaţa veşnică, adevăr cu care se încheie mărturisirea de credinţă. Drumul pe care l-am parcurs împreună la aceste cateheze cuprinde întreaga istorie a mântuirii, începe de la creaţie şi se încheie cu scopul ei: viaţa eternă.

"Fiecare om îşi primeşte în sufletul său nemuritor răsplata veşnică îndată după moarte, într-o judecată particulară făcută de Cristos, judecătorul celor vii şi al celor morţi" (CBC 1051).

Răsplata pe care o primim după moarte este pe măsura modului în care am trăit în viaţa terenă, a modului în care ne-am raportat la Cristos, la aproapele şi la noi înşine. Familia creştină este locul ideal unde pot fi analizate aceste raporturi, deoarece ea promovează adevăratele valori pe care Isus ni le-a lăsat în Sfânta Scriptură.

Pentru orice om, modul de a se raporta la propria familie reprezintă punctul de plecare pentru conduita întregii sale vieţi, este locul unde se formează modul de a fi al fiecăruia în parte.

Prin urmare, familia creştină reprezintă izvorul ce alimentează trăirea unei vieţi în conformitate cu voinţa lui Cristos, cu care ne vom întâlni la judecata finală, şi din mâna căruia vom primi răsplata pentru modul în care ne-am trăit viaţa.

Reflecţie biblică

Din Cartea a doua a Macabeilor (2Mac 7.1.20-23)

S-a întâmplat că şapte fraţi cu mama lor au fost prinşi de rege şi obligaţi - fiind bătuţi cu biciul şi cu vâna de bou - să mănânce carne de porc care era interzisă de lege. Mama a fost deosebit de minunată şi vrednică de o amintire frumoasă pentru că, văzând cum mor cei şapte fii ai ei într-o singură clipă, îndura aceasta cu tărie datorită speranţei pe care o avea în Domnul. Pe fiecare dintre ei îi încuraja în limba părintească. Plină de sentimente nobile şi însufleţindu-şi cugetul de femeie cu îndrăzneală de bărbat, le spunea: "Nu ştiu cum aţi apărut în sânul meu şi nu eu v-am dăruit sufletul şi viaţa, iar mădularele fiecăruia nu eu le-am alcătuit. Aşadar, Creatorul lumii, cel care a plăsmuit neamul omenesc şi se află la originea tuturor, el vă va da înapoi în îndurarea sa şi duhul şi viaţa, pentru că voi le dispreţuiţi acum de dragul legilor lui".

Din Scrisoarea către Coloseni (Col 3,18-21.23-25)

Femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, aşa cum se cuvine în Domnul. Bărbaţilor, iubiţi-vă femeile şi nu fiţi aspri faţă de ele. Copii, ascultaţi-i pe părinţi în toate, căci lucrul acesta este plăcut Domnului. Părinţi, nu-i împingeţi pe copiii voştri la disperare ca să nu se descurajeze. Orice faceţi să faceţi din inimă ca pentru Domnul, şi nu ca pentru oameni, ştiind că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Pe Domnul Cristos îl slujiţi. Cel nedrept va primi ca răsplată nedreptatea pe care a făcut-o, nu există părtinire.

Observarea realităţii

Am acceptat misterul

Acum trei ani l-am condus pe ultimul drum pe unul dintre copiii mei. Avea 23 de ani şi nu era căsătorit. A venit ziua înmormântării. Mulţi tineri, printre care şi colegii lui, au venit să-l însoţească pe ultimul drum. "Pentru ce în accident?", auzeam pe unul sau pe altul. "De ce aşa stupid?" Toţi aşteptau un răspuns. Şi el a venit. A venit de la preotul care prezida înmormântarea. "Faceţi un om din nimic, spunea el, faceţi-l şi daţi-i drumul să meargă. Puteţi, putem? Nu, nu este posibil! Dumnezeu ne-a încredinţat nouă, oamenilor, misiunea de a-i continua creaţia, de a o organiza, de a o stăpâni, dar viaţa rămâne de competenţa lui. Iar dacă astăzi, spunea preotul, suntem în faţa acestui trup neînsufleţit, a unui om care avea viaţa în faţă şi acum a plecat dintre noi, aceasta face parte din misterul lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne chinuim să-l înţelegem, ci să-l acceptăm. A-l înţelege, nu înseamnă a-i reda viaţa, dar a-l accepta înseamnă a ne trăi altfel viaţa. După o persoană care a făcut mult rău în viaţă nu plânge nimeni, poate doar Dumnezeu, şi înţelegeţi de ce. Şi dacă voi l-aţi iubit, cu siguranţă şi Dumnezeu a făcut-o, dovadă că s-a grăbit să-l ia la sine. Nu plângeţi moartea lui, ci încercaţi să citiţi printre rânduri ce vrea să spună Dumnezeu prin această moarte". Au fost cuvinte pe care nu le voi uita niciodată, cuvinte care mi-au schimbat total ideea despre moarte. Nu-l mai consideram pe fiul meu o victimă, ci o persoană iubită, cea mai iubită şi-i mulţumeam lui Dumnezeu din toată inima pentru modul în care lucrează cu noi. Atunci am înţeles că moartea nu e o catastrofă, nu trebuie să disperăm în faţa ei, ci să o pregătim. Ştim doar atât, că este inevitabilă. Dar dacă ea înseamnă întâlnire cu Dumnezeu, de ce oare mai trebuie să ne fie frică? (Margareta)

(Lumina creştinului, Anul XIV, 11(167), noiembrie 2003)

Confruntare şi angajare
- Ce înţelegeţi prin cuvintele: "Cred în... viaţa veşnică"?
- În textul luat din Scrisoarea sfântului Paul către Coloseni ni se prezintă un model despre cum trebuie să fie raporturile dintre membrii unei familii pentru a fi pe placul lui Cristos şi a primi răsplata vieţii veşnice. Cum sunt raporturile din familia secolului XXI? Cum ar trebui să fie, pentru a dobândi viaţa veşnică?
- Mama celor şapte tineri din textul din Cartea a doua a Macabeilor îi îndeamnă pe copiii săi la martiriu, la ascultarea faţă de poruncile lui Dumnezeu. Cum sunt trăite poruncile în familia de astăzi? Ce valori promovează familiile, având în vedere judecata de apoi?
- După moarte urmează întâlnirea cu Cristos şi judecarea noastră. La rubrica "Observarea realităţii" am citit despre mama care în urma morţii fiului ei a înţeles că întâlnirea cu Cristos la judecata de apoi trebuie pregătită. Cum se pregătesc familiile pentru această întâlnire?

Rugăciunea finală

Dumnezeu Tatăl, în atotputernicia sa, l-a înviat pe Isus din morţi şi ne-a oferit speranţa că şi noi vom învia asemenea lui, în viaţa viitoare. Să invocăm, aşadar, ajutorul lui Isus Cristos pentru ca membrii familiilor noastre, urmând îndemnurile Sfintei Scripturi, să fie găsiţi vrednici de viaţa veşnică la judecata finală:

R.: Doamne, Isuse, întăreşte în noi speranţa vieţii veşnice!
- Pentru ca părinţii să-i educe pe copiii lor în trăirea credinţei creştine, prin săvârşirea faptelor de caritate şi iubirea aproapelui. R.
- Pentru ca toţi copiii să asculte de părinţii lor şi să găsească în ei un exemplu de iubire, slujire şi respect. R.
- Pentru ca familiile creştine, prin trăirea lor, să dea mărturie despre credinţa în viaţa veşnică în societatea în care trăiesc. R.

Preamilostive Isuse, tu ne-ai iubit atât de mult încât ţi-ai dat viaţa pentru mântuirea noastră. Ajută-ne ca, imitând exemplul tău de iubire, să ajungem la fericirea vieţii veşnice. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Sergiu Gabor