Supliment la revista Lumina creştinului

» Cuprins «

11. Păcatul şi iertarea în experienţa familială
(Cred în... iertarea păcatelor)
(Articolul 10 din Crez)

Premisă

Materialul care urmează se doreşte a fi un ajutor pentru cititori în Anul Credinţei orientat spre familie, întrucât Dieceza de Iaşi a intrat în ultimul an dedicat familiei şi Căsătoriei creştine. Familia este celula de bază a Bisericii şi a societăţii. De sănătatea ei spirituală şi de binele ei depind împlinirea fiecărui membru şi mersul societăţii.

Ca atare, materialul următor se adresează celor care năzuiesc spre îmbunătăţirea vieţii lor de familie. Scopul este de a vă regăsi ca familie, de a creşte împreună, de a înţelege mai bine planul lui Dumnezeu cu privire la Căsătorie şi de a vă apropia mai mult de acela care a fondat Căsătoria. Pentru tineri va fi un real ajutor în pregătirea pentru viitorul lor.

Materialul de faţă porneşte de la o cateheză care a fost propusă de unul dintre studenţii de la Seminarul din Iaşi (anul V) care în anul academic 2011-2012 au făcut cursul de catehetică. După o cateheză introductivă despre credinţă, catehezele din acest an pastoral (octombrie 2012 - octombrie 2013) sunt constituite din cele 12 articole ale Crezului aplicate în viaţa de familie.

Cel mai bine ar fi să parcurgeţi textele împreună cu soţul sau soţia. Faceţi-vă timp, citiţi textele propuse şi aprofundaţi-le. Încercaţi apoi să citiţi întrebările cu glas tare şi să răspundeţi la ele. E posibil ca răspunsurile să fie baza unor discuţii dintre voi, care, dacă se vor desfăşura cu răbdare şi înţelepciune, vă vor face bine, mărind comuniunea dintre voi. La final rugaţi-vă împreună. Cereţi de la Dumnezeu puterea de a pune în practică ceea ce aţi descoperit că vă ajută în a înainta în viaţa de familie.

Dacă nu sunteţi căsătorit sau nu aveţi cum să studiaţi cateheza împreună cu partenerul, încercaţi să parcurgeţi textele singur.

Fie ca Domnul să reverse binecuvântările sale asupra tuturor familiilor, făcându-le să crească în credinţă.

Pr. Cornel Cadar

Rugăciune de început

Tatăl nostru sau o rugăciune potrivită.

Introducere

Păcatul marchează viaţa noastră de la naştere şi până la moarte. În urma păcatului este ruptă legătura cu Dumnezeu şi cu aproapele. Cristos, prin jertfa sa de pe cruce, restabileşte această legătură şi ne redă demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Prin moartea sa a distrus păcatul şi ne-a redat viaţa. Păcatul are efect în viaţa personală, în relaţiile cu aproapele şi în familiile noastre. Familia prinsă în mreaja păcatului este cu siguranţă sortită pierzării, în timp ce aceea în care Dumnezeu ocupă primul loc este plină de binecuvântare şi de har. În ceea ce îi priveşte pe soţii creştini, papa Paul al VI-lea a scris: "Dacă păcatul îşi are loc între ei, să nu se descurajeze, ci să recurgă cu umilinţă şi perseverenţă la mila lui Dumnezeu, care este împărţită cu îmbelşugare în sacramentul Spovezii". Celebrarea acestui sacrament are însemnătate deosebită pentru viaţa familială. Atunci cu toţii se întâlnesc cu Dumnezeul bogat în milă, care, împărţind iubirea sa mai puternică decât păcatul, reconstruieşte şi perfecţionează legământul conjugal şi comuniunea familială.

Reflecţie biblică

Din Scrisoarea a doua către Corinteni (2Cor 5,16-20)

Astfel, de acum înainte, noi nu mai cunoaştem pe nimeni după trup şi, dacă l-am cunoscut pe Cristos după trup, acum nu-l mai cunoaştem astfel. Deci, dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iată, au devenit noi. Iar toate vin de la Dumnezeu care ne-a împăcat cu sine prin Cristos şi ne-a încredinţat slujirea reconcilierii, aşa cum Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, neţinând cont de păcatele lor şi punând în noi cuvântul reconcilierii. Aşadar, noi suntem împuterniciţi ai lui Cristos ca şi ai lui Dumnezeu care vă îndeamnă prin noi. Vă rugăm pentru Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!

Din Scrisoarea către Coloseni (Col 3,12-13)

Ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, îmbrăcaţi-vă deci cu dragoste, cu îndurare, cu bunătate, cu umilinţă, cu blândeţe şi răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă cineva are vreo plângere împotriva altuia, iertaţi-vă! Aşa cum v-a iertat Domnul, la fel să vă iertaţi şi voi.

Observarea realităţii

Trecuseră deja câţiva ani de când am ales să locuim împreună. Aveam doi copii, iar viaţa noastră rămăsese la fel de nonconformistă. Nu ne căsătorisem religios. Deveniserăm şi violenţi. Ne certam şi ne băteam între noi, îi certam şi-i băteam pe copii. Pentru vecinii de apartament eram o povară greu de suportat. Aşa am crezut noi că e bine. Aşa am crezut că trebuie să ne trăim viaţa, să facem ce vrem, când vrem şi unde vrem.

Şi ne-a permis Dumnezeu acest stil de viaţa până într-o zi. Eram doar noi doi, fără copii. Eram în căutare de resurse financiare într-una dintre bisericile retrase de munte. Aici am intrat şi am început să studiem terenul. Ne gândeam că vom găsi o mare sumă de bani, care să ne ajungă apoi să ne acoperim multele cheltuieli pe care le presupuneau viciile noastre.

Pentru a induce în eroare pe cei care ar fi intrat între timp, am îngenuncheat amândoi şi am improvizat o faţă rugătoare. Deja trecuse mai mult de un minut şi noi eram tot acolo, în genunchi, cu mâinile împreunate şi cu privirea spre luminiţa tabernacolului. Nu ştiu pe cine aşteptam. Starea noastră a devenit deodată inexplicabilă. Personal, n-aş fi dorit să mă ridic de acolo niciodată. Intenţiile mele rele au devenit deodată bune şi fără să realizez am început să plâng. Printr-o stare asemănătoare a trecut şi soţia mea. Acum plângeam amândoi. Ne-am îmbrăţişat şi instinctiv ne-am spus unul altuia: "Ajunge!" Venise vremea să terminăm odată cu viaţa noastră dezordonată. Ne-am prins de mâini şi, cu lacrimi în ochi, am recitat singura rugăciune pe care ne-o aminteam: Tatăl nostru. Atunci am simţit o pace interioară deosebită. N-am mai fi plecat de acolo niciodată! Simţeam cum Dumnezeu ne ţinea de mână şi dorea să fim cu adevărat fericiţi. Am rămas acolo până în momentul în care preotul a venit pentru sfânta Liturghie. Emoţionaţi, dar fericiţi, l-am rugat să ne acorde câteva minute. Era nevoie după atâţia ani de rătăcire! După acest eveniment ne-am căsătorit religios, am reintrat în rândul prietenilor buni, părinţii sunt din nou aproape de noi, iar noi suntem pentru cei din jur o veritabilă lecţie de iubire din partea lui Dumnezeu. (Lumina creştinului, nr. 11, 2006, p. 14)

Confruntare şi angajare
- Care sunt felurile în care noi, ca familie, putem ajuta oamenii să ajungă, asemenea tânărului din "Observarea realităţii", la primirea iertării păcatelor din partea lui Dumnezeu?
- Ce fapte mai frecvente putem face pentru a ne întoarce la calea cea bună?
- Care dintre păcatele următoare contribuie mai mult la deteriorarea atmosferei din familie: infidelitatea, lipsa de sinceritate, lipsa de dialog, gelozia, violenţa fizică, violenţa psihică sau de limbaj, dorinţa exagerată de înavuţire, lipsa de respect etc.?
- Care a fost cea mai frumoasă experienţă de iertare de care ne amintim în viaţa noastră? O persoană pe care am ofensat-o şi care ne-a iertat? Putem face şi noi la fel?
- Cât de des mergem la Spovadă? Ce dificultăţi întâmpinăm? Cum abordaţi această temă în familie?
- Cum rezolvăm dificultăţile pentru a fi coerenţi cu noi şi faţă de aproapele nostru?
- Ce înseamnă pentru tine iertarea? Îţi place să fii iertat şi să ierţi sau îţi este indiferent? În ce situaţii eşti înţelegător şi dăruieşti iertarea?

Rugăciune finală

Dumnezeule care prin jertfa lui Cristos de pe cruce ai distrus păcatul şi ne-ai redat demnitatea de fii ai tăi, ajută-ne să descoperim în sacramentul Reconcilierii calea pentru a ne întoarce la tine.
- Ajută-ne să dăruim iertarea celor care ne-au greşit. R.

R.: Te rugăm, ascultă-ne!
- Fii alături de noi prin harul tău pentru a descoperi în familia noastră sensul sfinţeniei tale, sensul păcatului, sensul greşelii şi al iertării. R.
- Dă-ne curajul să ne mărturisim păcatele ori de câte ori am greşit faţă de tine şi faţă de aproapele. R.
- Fă ca în familia noastră să fie înţelegere, iubire, iertare şi ajutor. R.
- Nu permite să fim o familie divizată, coruptă de păcat. R.

Ascultă, Doamne, cu îndurare rugăciunea noastră şi fă să căutăm cele plăcute ţie, să fim o familie care se simte unită şi reconciliată, care se îndreaptă mereu spre tine în dificultăţi. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin!

Marian-Iulian Şchiopu