» înapoi la cuprins «

Tehnici de educare a copilului în familie

Scop

Conştientizarea de către părinţi a rolului de principali educatori ai copiilor lor.

Obiective

- să cunoască nevoile copiilor lor şi felul în care le pot satisface;

- să exerseze şi să îmbunătăţească tehnicile de educare aplicate copiilor.

Izvoare

"Părinţii, deoarece au dat viaţă copiilor lor, au obligaţia foarte gravă de a-i educa, şi de aceea trebuie consideraţi primii şi principalii lor educatori. Această funcţie educativă a lor este atât de importantă încât, acolo unde lipseşte, cu greu poate fi suplinită. Într-adevăr, este îndatorirea părinţilor să creeze o atmosferă familială însufleţită de iubire, de pietate faţă de Dumnezeu şi respect faţă de oameni, care să favorizeze educaţia integrală, personală şi socială, a copiilor" (GE 3).

Conţinut

"Dragostea este fundamentul întregii educaţii. De fapt, nu poţi disciplina decât în măsura în care eşti dispus să iubeşti".

Să înţelegem nevoile şi comportamentul copiilor

- Copiii vor atenţie - atunci când copiilor li se dă atenţie, ei se simt iubiţi. În caz contrar, ei vor recurge la orice mijloace pentru a atrage atenţia asupra lor. Dragostea şi atenţia sunt atât de importante, încât copilul, decât să nu i se acorde nici un fel de atenţie, preferă să primească o atenţie negativă. Adesea, această dorinţă de atenţie duce la un comportament supărător - se dau în spectacol, dispreţuiesc pe ceilalţi, se împotrivesc, se ceartă şi recurg la acţiuni destructive.

- Copiii sunt tentaţi să deţină puterea - este un alt motiv pentru care copiii se poartă urât uneori: vor să-şi controleze vieţile, să ia decizii, să facă ceea ce vor. Această voinţă a lor trebuie să fie modelată. Copiii sunt ca sforile; tind să se împotrivească atunci când se simt împinşi sau forţaţi să facă ceva. Ei trebuie pregătiţi pentru schimbările pe care urmează să le impunem. Trebuie să le captăm atenţia, să le spunem ce urmează să facem, încă de la naştere. Se poate apela la metode creative pentru a aduce copilul în direcţia în care vrem să meargă.

Deosebit de important este ca părinţii să recunoască atunci când greşesc, să-şi respecte copiii şi să le dea posibilitatea de a alege, în chestiuni mici, fără consecinţe negative, astfel încât nevoia lor de putere să le fie satisfăcută. Părinţii trebuie să treacă de la control la autocontrol, pe măsură ce copiii cresc şi devin tot mai capabili să ia decizii.

- Copiii sunt tentaţi să se răzbune - ei vor să le-o plătească celor care, cred ei, îi controlează. Cheia în ceea ce priveşte descoperirea simţământului care se află în spatele comportamentului greşit este ascultarea. Trebuie să ascultăm, recunoscând simţământul care, credem noi, este de vină (de exemplu: "o, dar eşti nervos", "pari trist" etc.) şi recunoscând ceea ce spune copilul aprobându-l din cap; vom observa astfel că simţământul puternic care a provocat comportamentul va începe să dispară. Apoi trebuie să se treacă la rezolvarea problemei.

Eliberarea începe prin recunoaşterea a ceea ce simţim: "Sunt nervos!", iar apoi prin îndreptarea atenţiei spre situaţia care a dat naştere simţământului respectiv, pentru a vedea cum poate fi schimbată. De exemplu: "Mă înfurii atunci când... pentru că....".

Pregătirea pentru confruntare

Sunt câteva condiţii esenţiale care ajută pentru pregătirea la conflictul ce stă să vină:

1. Liniştiţi-vă temperamentul - nu trebuie să lăsăm mânia să se manifeste. Dimpotrivă, ea trebuie exprimată clar în cuvinte. Să nu uităm de capacitatea de imitaţie a copilului.

2. Stabiliţi reguli ferme - copiii trebuie să aibă clar în minte ceea ce face ca un comportament să fie bun sau greşit, atunci când nu vor fi în stare să ia pe cont propriu decizii înţelepte. Stabiliţi trei porunci de bază, ca un cod de comportament pentru copiii voştri:

- Nu ai voie să-ţi faci rău ţie însuţi!

- Nu ai voie să faci rău celorlalţi!

- Nu ai voie să strici lucrurile!

3. Clasificaţi comportamentul copilului vostru în comportament: acceptabil (cu care sunteţi de acord şi pe care v-ar plăcea să-l vedeţi mai des; trebuie răsplătit), inacceptabil (pe care nu-l puteţi îngădui; trebuie corectat) sau supărător (care nu vă place, dar puteţi trăi cu el; fie îl ignoraţi, fie îl învăţaţi comportamentul cel mai potrivit).

4. Determinaţi tipul problemei: de împrejurare, care poate fi rezolvată modificând împrejurarea sau cadrul într-un anume fel sau personală, care poate fi rezolvată doar atunci când cel care are o problemă alege să se schimbe.

Ascultarea este cea mai importantă lecţie pe care trebuie să o înveţe un copil, aşa că este absolut necesar să-i dăm această lecţie uşoară. În acest sens:

a) Fiţi o autoritate demnă de respect: copiii trebuie să înveţe să aibă încredere că părinţii iau decizii înţelepte pentru ei atunci când sunt prea mici sau imaturi pentru a şti ce e bine pentru ei ("mama şi tata ştiu cel mai bine").

b) Stabiliţi nişte limite rezonabile: cererile exprimate trebuie să fie rezonabile, trebuie captată atenţia copilului, trebuie vorbit clar astfel încât copilul să înţeleagă şi să poată răspunde prin ascultare.

c) Puterea de a fi pozitiv: apreciaţi şi răsplătiţi copiii pentru comportamentul pozitiv. Spuneţi în primul rând da, dacă nu cumva răspunsul trebuie să fie nu. Spuneţi nu doar atunci când sunteţi absolut siguri că nu înseamnă nu şi nu vă veţi mai răzgândi cu nici un chip. Copiii discern nu-ul nesăbuit şi vor insista până vor descoperi elementul care va transforma un nu nesăbuit într-un da. Înainte de a spune da, poţi începe prin exersarea replicilor de tipul "da, dar...".

c) Lăsaţi copiii să suporte consecinţele. Una dintre cele mai bune tehnici de a schimba comportamentul copilului este aceea de a-i lăsa să sufere urmările comportamentului lor greşit - să înveţe din propriile greşeli. Consecinţele sunt eficiente mai ales atunci când măsurile mai blânde precum reamintirea sau avertizarea nu au reuşit să producă schimbări de comportament.

Consecinţele pot fi de mai multe tipuri: naturale - se declanşează automat, dacă cei mici continuă pe calea "distrugerii", impuse - de părinţi sau de o autoritate şi autoimpuse - copilului i se dau alternative la pedeapsă, iar el trebuie să aleagă care va fi pedeapsa pe care o va îndeplini. Indiferent de tipul lor, părinţii trebuie să-i încurajeze pe copii să-şi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.

Tehnici de educare a copilului

Metoda "stop" de schimbare a comportamentului - presupune a lăuda comportamentul pozitiv şi a ignora intenţionat pe cel negativ, adică a nu răsplăti prea des comportamentul negativ cu o atenţie exagerată. Pentru a descuraja comportamentul inacceptabil, copilul poate fi trimis (nu mai mult de 5 minute) într-o cameră, un loc sau pe un scaun, special destinate acestui scop. După expirarea timpului alocat, nu trebuie ţinută predică cu privire la greşeală, ci trebuie oferit un cuvânt de încurajare şi chiar o îmbrăţişare. Comportamentul poate fi întărit în două feluri: social (un zâmbet, o îmbrăţişare) şi nonsocial (puncte, dulciuri, jucării). În general, întărirea socială este mai apreciată.

Este important ca atunci când hotărâţi aplicarea unei măsuri disciplinare să comunicaţi acest lucru tuturor membrilor familiei, astfel încât copilul să poată fi răsplătit sau ignorat consecvent de toţi membrii familiei.

Terapia de şoc - presupune a face exact opusul a ceea ce se face de obicei.

Este eficientă doar dacă e folosită în mod absolut aleatoriu în timp. Se foloseşte cel mai frecvent în formele ei negative: bătaia, un duş rece sau plecarea de lângă copilul care se poartă urât. Autorul recomandă însă terapia de şoc pozitivă: atunci când se aşteaptă să fiţi nervoşi, zâmbiţi şi iertaţi-i, atunci când se aşteaptă să primească bătaie, strângeţi-l în braţe.

Dar care trebuie să fie poziţia părinţilor în ceea ce priveşte bătaia? Este cert că dezvoltarea, însoţită de acest tip de tratament, îi face adesea pe copii să nu aibă o imagine bună de sine şi duce la lipsă de încredere.

Există totuşi câteva principii călăuzitoare pentru bătaie:

- bateţi-vă copiii doar atunci când vă sfidează intenţionat autoritatea şi măsurile mai blânde nu au dat rezultate;

- nu vă bateţi niciodată copiii la mânie;

- bateţi-vă copiii în particular;

- copiii trebuie să simtă autoritatea părinţilor pentru a-şi schimba atitudinea de răzvrătire;

- e necesar un moment de exprimare a dragostei după bătaie;

- ţineţi cont de vârsta copilului;

- relaţia cu copilul va hotărî dacă îi puteţi aplica terapie de şoc sau nu.

Rezolvarea problemelor prin negociere - presupune a implica mereu copiii în deciziile care îi privesc; astfel ei vor fi mult mai dispuşi să se conformeze cerinţelor părinţilor. Folosirea stimulenţilor este necesară pentru răsplătirea unui comportament pozitiv - un lucru care să îl motiveze pe copil să facă ceea ce-i ceri. Stimulenţii au eficienţă doar atunci când sunt acordaţi aleatoriu în timp, şi nu la fiecare cerinţă pe care o face părintele.

Îi puteţi da copilului posibilitatea de a alege între o pedeapsă şi o răsplată cu ajutorul unui stimulent, iar ei vor alege, bineînţeles, cea de-a doua variantă.

Libertate în schimbul responsabilităţii. Pentru a-şi câştiga libertatea, copiii fac aproape orice. Fiţi generoşi în acordarea libertăţii copiilor voştri, dar asiguraţi-vă că o câştigă purtându-se în mod responsabil.

Există mai multe strategii ale responsabilităţii:

1. a fi propriul şef - a face o listă cu priorităţile şi cu sarcinile ce trebuie îndeplinite, pentru ca toţi ceilalţi să nu-ţi mai spună ce trebuie să faci.

2. reperfecţionarea strategiei de părinte - presupune ca mereu copilul să facă dinainte ceea ce părinţii îi spun de obicei să facă.

3. a avea un comportament de adult, respectiv, a-i trata pe toţi ceilalţi ca pe nişte egali.

4. folosirea metodei C.E.A. de luare a deciziilor: C pentru căutarea informaţiilor, E pentru evaluarea variantelor şi A pentru acceptarea consecinţelor. Nevoia de a face alegeri proaste şi de a suferi urmările este indispensabilă învăţării!

Dejucarea problemelor - "Cu copiii poţi să faci orice, atâta timp cât te joci cu ei". Atunci când întâmpini probleme cu copilul în ceea ce priveşte îmbrăcatul, mâncarea, pieptănatul etc. poţi încerca dejucarea acestor probleme, jucându-te de-a magazinul, de-a restaurantul sau de-a salonul de frumuseţe.

Învăţarea valorilor. Valorile sunt reflectate în multe din comportamentele pe care le apreciaţi sau care nu vă plac la copiii voştri: religios, social, activităţile recreative, înfăţişare, comportament şcolar etc. Important este ca părinţii să nu manifeste controverse majore asupra valorilor, deoarece acestea pot duce la conflicte majore, lăsând copilul nesigur cu privire la ceea ce este cu adevărat important. Trebuie stabilit clar, de la început, ce înseamnă un comportament acceptabil. Dacă vreţi ca ei să respecte valorile voastre, pe lângă o bună relaţie cu ei, trebuie să vă asiguraţi că valorile voastre sunt rezonabile, că le întipăriţi din timp în mintea copiilor şi că le menţineţi cu consecvenţă prin instruire şi exemplu.

Întrebări şi discuţii

1. Descrieţi tehnica pe care aţi aborda-o în cazul în care a-ţi afla de minciuna copilului în legătură cu notele de la şcoală.

2. Puteţi menţiona şi alte tehnici utilizate în educarea copiilor dv. decât cele prezentate?

» înapoi la cuprins «