» înapoi la cuprins «

Rolul familiei în alegerea stării de viaţă şi a profesiei

Scop

Conştientizarea rolului părinţilor în alegerea stării de viaţă şi a vocaţiei copiilor lor.

Obiective

- să înţeleagă că pot şi trebuie să dea sfaturi potrivite la timpul potrivit şi care sunt acestea;

- să înţeleagă că decizia finală în alegerea stării de viaţă şi a profesiei le revine tinerilor.

Izvoare

"Momentul fundamental al construirii unei comuniuni familiale este schimbul educativ dintre părinţi şi fii, în care fiecare dă şi primeşte. Iubirea, respectul şi ascultarea faţă de părinţi constituie contribuţia specifică şi de neînlocuit a copiilor la formarea unei familii autentic umane şi creştine. Pentru a ajunge la acest lucru, copiii vor fi ajutaţi dacă părinţii vor folosi autoritatea lor, la care nu se poate renunţa, ca o adevărată şi proprie slujire, ca pe un serviciu îndreptat spre binele uman şi creştin al copiilor, mai ales pentru a-i face să dobândească o libertate cu adevărat responsabilă, precum şi dacă părinţii vor menţine vie conştiinţa "darului" pe care îl primesc mereu de la copiii lor" (FC 21).

Conţinut

Alături de stăruinţa personală a fiecăruia, a recomandărilor primite sau nu de la şcoală, a îndrumărilor primite în cadrul orelor de cateheză sau a colocviilor personale realizate cu îndrumătorul spiritual, părinţii trebuie să-i pregătească pe copii pentru alegerile majore ale vieţii: starea de viaţă şi vocaţia (profesia). Toate aceste alegeri se îmbină în parte. Alegerea stării de viaţă înseamnă alegerea vieţii de căsătorie sau a vieţii de feciorie sau de celibat, alegerea vocaţiei semnifică alegerea preoţiei, a vieţii consacrate sau a căsătoriei, iar alegerea profesiei presupune alegerea domeniului de activitate.

Tinerii trebuie ajutaţi să aleagă căsătoria în mod inteligent, adică să li se arate calea pe care trebuie să o urmeze pentru a fi apţi pentru o viaţă conjugală demnă şi sfântă şi în al doilea rând cum trebuie să-şi aleagă partenerul de viaţă potrivit. Părinţii văd situaţia dinafară, pot fi mai obiectivi şi le doresc sincer copiilor lor o căsătorie reuşită. Ei trebuie să fie însă conştienţi că decizia finală le va aparţine copiilor şi în nici un caz nu le vor impune părerea lor. Ca recomandări pe care părinţii ar putea să le dea copiilor lor aflaţi în pragul deciziei alegerii viitorului soţ sunt: să caute ca între ei să existe o prietenie adevărată, adică cu influenţe binefăcătoare din punct de vedere moral, pentru că viaţa de căsătorie este unul dintre importantele mijloace pentru a ajunge la desăvârşire, la sfinţenie. În planul divin familia are drept scop ultim şi suprem desăvârşirea, sfinţenia tuturor membrilor ei. Fără această perspectivă viaţa de familie nu înseamnă decât o sinucidere, un atentat la viaţa altuia. Pentru a nu-şi închide drumul spre fericire, băiatul sau fata ar trebui sfătuiţi să se întrebe: această persoană şi această căsătorie mă va ajuta să păstrez poruncile lui Dumnezeu şi să-mi sfinţesc sufletul? Şi de aici decurg o serie de alte întrebări: Îşi practică religia sa? Ştie să-şi controleze purtarea? Care sunt părerile lui asupra divorţului, a copiilor, a educaţiei lor, asupra primirii sfintelor sacramente? Îşi permite anumite gesturi chiar împotriva castităţii? Este cumpătat la băutură? Poţi vedea în el o virtute care să merite respectul şi admiraţia ta? Este o calitate de durată sau ocazională?

Este necesară apoi o bună înţelegere (armonie) între ei, ceea ce presupune ajungerea la un acord asupra problemelor mari (religia, concepţia despre viaţă), dar şi în privinţa lucrurilor mărunte de fiecare zi, astfel ca ei să ştie să aplaneze micile divergenţe. Desigur, întrebările pot fi mult mai multe, dar ele au rolul de a ajuta tânărul să coboare din nori pe pământ, de a-l ajuta să vadă lucrurile nu numai din punctul de vedere al îndrăgostitului. El trebuie ajutat să vadă realitatea în faţă, să lase visurile la o parte examinând ceea ce ar putea să intervină în domeniul bunei înţelegeri în căsătorie. Cu siguranţă nu trebuie să ceară de la celălalt perfecţiunea, dar fiecare trebuie să aibă voinţa de a progresa mereu. Tinerii trebuie sfătuiţi să menţină în limite juste atracţia sexuală, a cărei existenţă este un fapt normal deoarece doar prietenia platonică nu este suficientă pentru căsătorie, cum nu este de ajuns numai atracţia fizică. Ei vor fi încurajaţi să aibă o atitudine rezervată în ceea ce priveşte manifestarea iubirii, chiar pentru cei logodiţi, dar trebuie ştiut că lipsa acestor manifestări nu ar fi un semn bun pentru căsătorie.

Nu este uşoară nici alegerea profesiei. Copiii spun cu uşurinţă, de exemplu, că vor să devină aviatori, ca apoi să le fie jenă de opţiunea lor, deşi nu este nimic jenant în aceasta. Este firesc ca pe măsură ce se dezvoltă intelectul, ei să cunoască tot mai multe aspecte ale vieţii, să devină mai serioasă şi întrebarea: Ce vreau să devin? Şi de fapt ce doreşte Dumnezeu să devin? Este importantă alegerea profesiei deoarece ei trebuie să fie persoana potrivită la locul potrivit, astfel ca viaţa să le fie liniştită şi să le asigure mântuirea sufletului. Nu este importantă funcţia sau postul, sau alegerea unei munci uşoare, a unei vieţi comode sau a unui loc unde se câştigă cel mai bine. Dacă este pus în faţă scopul vieţii, se alege mai uşor calea care duce la acest scop. Şi părinţii pot să-i ajute pe copii în această privinţă descoperind în ei şi alături de ei ceea ce Dumnezeu doreşte ca ei să realizeze în viaţă (talente, înclinaţii). Alegerea corectă a profesiei presupune trei condiţii: să aibă capacitatea necesară cerută pentru aceasta, adică să se gândească cu realism la cât pot să-i poarte umerii; să-i placă cât de cât acea profesie; să cunoască - cel puţin în mare - îndatoririle pe care le va avea de îndeplinit. Şi în această privinţă ultimul cuvânt îi va reveni tânărului, dar părinţii îi pot crea condiţii să cunoască o persoană care lucrează în domeniul ales de el, să viziteze un eventual viitor loc de muncă, să îl susţină material, atât cât este posibil, pentru ca tânărul să urmeze calea aleasă. Dar ei nu trebuie să se limiteze cu gândurile la o singură ocupaţie. Uneori viitoarea profesie este decisă de circumstanţe exterioare, ca de exemplu profesia sau afacerea părinţilor, şi în acest caz se pot găsi planuri măreţe. Sfântul Francisc Xaveriu spunea: "Când nu putem face ceea ce voim, să ne mulţumim a voi numai ceea ce putem face". Nu-i speriaţi pe tineri cu remarci: "Numai să nu fii ca mine; orice altceva poţi să fii!" Nu aruncaţi nemulţumirile pe care le aveţi asupra lor. Voi cunoaşteţi dificultăţile ocupaţiei voastre şi treceţi cu vederea bucuriile ei mărunte. Dacă în muncă s-ar vedea îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu, un mijloc de răsplată veşnică, atunci ea ar fi făcută cu dragoste şi conştiinţă curată şi l-ar face pe om fericit. Munca nu este doar o simplă câştigare de existenţă, ci prin ea te poţi preocupa de mântuirea sufletului propriu, de binele semenilor tăi.

Formarea chemării la preoţie sau la viaţa consacrată este greu de descris. Pe unii îi obsedează de mici copii, pe alţii în adolescenţă, pe alţii mult mai târziu. La început ei sunt plini de nedumerire, îndoieli, apoi, încet, încep să simtă tot mai limpede chemarea şi să înţeleagă că Dumnezeu este cel care îi cheamă. La unii harul chemării apare brusc, la alţii se maturizează lent. Există părinţi care sub nici o formă nu doresc ca pruncii lor să devină preoţi, pe când alţii îi aduc mulţumiri lui Dumnezeu pentru că a ales pe unul dintre fiii lor pentru această slujire şi-i însoţesc cu rugăciunile lor pentru toată viaţa. Dacă nu simt serios chemare la preoţie, sub nici o formă, copiii să nu fie constrânşi să meargă pe această cale; invers, dacă ei sunt statornici în hotărârea lor, susţineţi-i ca să nu vă treziţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.

Întrebări şi discuţii

1. Cum îi îndrumaţi pe copiii dv. în alegerea unui liceu sau a unei facultăţi?

2. Cum aţi purta o discuţie cu copilul dv. în cazul în care ar alege să se căsătorească cu o persoană necreştină?

3. Cum aţi susţine tânărul care alege preoţia?

» înapoi la cuprins «