» înapoi la cuprins «

O pereche ciudată

"Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va mai înseta niciodată, căci apa pe care i-o voi da eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică" (In 4,14).

Rugăciune

Ps 94,50

Cuvântul lui Dumnezeu

In 4,5-42

Propunere pentru reflecţii

Isus se prezintă ca unul care dăruieşte apa vieţii, cea care curge curată şi limpede, în opoziţie cu apa de la cisternă sau bazin, care nu totdeauna este curată şi limpede.

Apa vieţii e o metaforă care arată un bine foarte mare... nu e vorba doar de o apă naturală, aici, pentru că e pusă în strânsă legătură cu viaţa veşnică sau cu darul Duhului Sfânt.

Femeia nu înţelege cuvintele misterioase ale lui Isus, dar înţelege că poate avea un avantaj şi cere: "Doamne, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să vin aici!". Mai înainte era Isus cel care cerea apă, acum este femeia. Isus continuă să propună şi să intre în viaţa morală a acestei persoane. De ce această trecere? Dialogul de mai înainte era o introducere, acum Isus îşi poate prezenta identitatea progresiv. Îi face o radiografie în realitatea sa cea mai intimă cu multă precizie încât femeia exclamă: "Doamne, văd că eşti profet!". Profeţii sunt oamenii lui Dumnezeu. Isus revelează marele mister: "Va veni timpul, ba chiar a şi venit, în care Tatăl va fi adorat în Duh şi adevăr". Duhul este începutul unei vieţi interioare, iar adevărul este însuşi Isus Cristos, care ni-l face cunoscut pe Tatăl.

Când cineva îl descoperă pe Cristos, simte nevoia şi urgenţa de a-l vesti, dacă nu-l vesteşte înseamnă că nu l-a descoperit încă. Mărturia femeii a provocat întâlnirea locuitorilor cu Isus. Acum sunt ei cei care îl întâlnesc personal pe Isus. Iată adevăratul spirit misionar; femeia se poate retrage de-acum, pentru că ea a făcut experienţa prezenţei lui Isus. Lăsându-l să intre în viaţa ei, el îi dăruieşte ce are cel mai bun: Duhul Sfânt.

De la cuvânt la viaţă

Pinguinul colorat

(Poveste)

Chiar când şi-a scos căpuşorul din ou a fost primit cu multă bucurie de toţi cei prezenţi. Primul său sunet a fost puternic, aşa încât toţi pinguinii l-au aplaudat. "E un semn bun. E nerăbdător să înfrunte problemele vieţii!"

Chiar aşa şi era. Imediat ce Filip, căci aşa se chema, a reuşit să stea în picioare, a şi plecat prin împrejurimi să descopere noutăţile comunităţii de pinguini. Toţi erau mai bătrâni decât el, dar parcă nimeni nu era mai puternic. Într-o zi Filip stătea întins pe plajă şi admira, plictisit, "muşuroiul" de pinguini. Toţi păreau fericiţi, doar el se simţea deosebit de amărât.

"Ce plictiseală! Nu mai pot, totul e alb, negru şi gri... fiecare se gândeşte doar la ale sale... trebuie să găsesc undeva o localitate mai colorată... aş putea deveni şi eu mai plin de culori!...".

Şi, impulsiv cum era, s-a lăsat încetişor jos pe stâncă alunecând în apă lăsându-se purtat de valuri departe de Insula Albastră în care s-a născut.

"Acum sunt liber, pot să fac ce vreau" îşi spuse Filip al nostru. S-a oprit pe o insulă, pe o altă plajă. O puternică bătaie de aripi l-a scuturat, dar puternic cum era a rezistat. Zburau penele în toate direcţiile. Era o pasăre pe care nu o mai văzuse niciodată.

"Ah!", exclamă Filip, umflându-şi pieptul de satisfacţie. Câteva picături de sânge îi pătaseră penele albe. "Bine, încep să mă colorez!"

"Ei, prietene!" se auzi o voce de pescăruş. "Te-am urmărit cum luptai. Eşti tare nu glumă!" "Sigur că da!" "Te invit la un prânz!" "Ce vrei să spui?" "Mergem să furăm nişte ouă de la rândunele, ce spui? Dacă suntem doi, nu ne pot face nimic!"

Şi uite aşa fu că Filip s-a luptat şi cu rândunelele, sărmanele! La sfârşit Filip şi-a privit pieptul: era pătat cu galben-portocaliu de la gălbenuşurile de ou.

"Alte culori. Asta da, viaţă!"

În urma lui nu se auzea decât ciripitul trist şi îndurerat al rândunelelor. Pe lângă culoarea roşie, galbenă, pieptul lui Filip mai avea şi verdele de la iarbă, chiar pete albastre, unele dungi argintii... Dar ce conta? Era primul pinguin colorat şi ce păcat că nu putea fi văzut de prietenii săi. Chiar dacă nu voia să recunoască, îi era tare dor de Insula Albastră şi de pinguinii de acolo.

"Să ai o viaţă colorată nu e chiar aşa cum am crezut eu!"

Într-o dimineaţă s-a hotărât să se întoarcă acasă. Primii pinguini pe care i-a întâlnit erau cei mai mici care se jucau pe gheaţa spartă. Imediat ce l-au văzut au început să strige: "Un monstru! Un monstru!". Cei mari s-au apropiat, dar nu i-au dat nici o importanţă...

"De ce, idioţilor, nu mă recunoaşteţi, sunt eu Filip!". "Filip, eram sigură că te vei întoarce...!", dar nu voia să îl îmbrăţişeze. "Ia uite cum arăţi!".

Pe la spate se auzeau voci care şopteau: "Sărmanii lui părinţi!!!".

Pentru prima oară îi venea să plângă cu toată puterea. A înţeles că ale lui culori continuau să îl ţină la distanţă de prietenii lui adevăraţi. A mai înţeles că numai aici putea fi fericit.

"Tată, aş vrea să şterg aceste pete de culori, e posibil?"

"Există un singur mijloc: să te arunci în cascada cea mare. Acolo apa e foarte iute şi nici o pată nu îi rezistă. Dar ai nevoie de mult curaj. Te crezi în stare?" "Da, tată!"

Imediat s-a răspândit această veste. În câteva minute, cu toţii, mari şi mici, s-au adunat în jurul cascadei. N-au reuşit să reţină un prelung "ooohh!" general când, sus la gura cascadei a apărut Filip. Părea atât de mic acolo sus! A aşteptat o clipă, apoi s-a aruncat cu un salt minunat. În vârtejul necontrolat al apei, micuţul pinguin a dispărut fără nici o urmă. Toţi au rămas cu sufletul la gură. Apoi, dintr-o dată apare Filip. Însăşi forţa apei l-a proiectat afară şi toţi au văzut că penele sale erau nepătate ca la naştere, fără nici o urmă de culori. Atunci au explodat toţi într-un fastuos "uurrraaa!" care a acoperit până şi zgomotul cascadei.

Pentru dialog

- De ce a decis pinguinul Filip să plece de acasă?

- Vi s-a întâmplat şi vouă vreodată să vă plictisiţi? De ce? Când?

- După voi, ce sunt culorile pe care le caută Filip? Are vreo legătură cu voi?

- De ce fel sunt culorile pe care le găseşte Filip? Vă aminteşte ceva?

- De ce Filip nu e recunoscut de comunitatea sa?

Isus este apa vieţii.

Activitatea

Copiii pot face examenul de conştiinţă cu o planşă pe care se găsesc "culorile greşite" (roşu pentru ură, galben pentru invidie, violet pentru vorbele urâte, roz pentru lene, verde pentru mânie, albastru pentru violenţă, maro pentru lăcomie, portocaliu pentru mândrie...).

» înapoi la cuprins «