|
Interzis să dormi "Vegheați pentru că nu știți ziua în care va veni Domnul" (Mt 24,44). Rugăciune Ps 121 Cuvântul lui Dumnezeu Mt 24,37-44 Propunere pentru reflecții Veghează Cel care se teme sau așteaptă și dorește o persoană care e absentă în acest moment. Cel care veghează este foarte atent la zgomotele din noapte. Isus - Reevocă întâmplări concrete. - Vorbește din interiorul istoriei, nu e străin. Ucenicul - E pus ca o strajă. Aceasta este funcția sa profetică. - Nu doarme precum ceilalți, are un comportament aparte: se comportă ca fiu al luminii, aducând roadele luminii. Situația și evenimentele înconjurătoare Se cere veghere constantă, căci nu se cunoaște momentul venirii. Cristos nu e o joacă, e de luat în serios. Viața nu e o rutină sau o obișnuință. Fiecare avem o datorie ce ne-a fost încredințată pentru binele comun. A-ți face datoria sârguincios este o așteptare de veghe: ești conștient că aștepți pe cineva. De la cuvânt la viață Secretul este simplu... Odată, cineva mi-a spus: "Încearcă să te gândești la viața ta astfel: o bandă lungă care alunecă în fața ta și care transportă un șir de lumânări stinse. Obiectivul tău este să aprinzi cât mai multe lumânări, dar cu o singură condiție: nu poți aprinde mai multe de-odată, cu același pai de chibrit, iar cea pe care o aprinzi trebuie să fie tocmai lumânarea ce trece prin fața ta. Văzând mulțimea de lumânări dispuse pe banda din fața ta poți să simți cum te descurajezi și să-ți spui: Nu voi reuși niciodată să le aprind pe toate! În timp ce te lași intimidat de ceea ce se poate întâmpla, îți scapă lumânarea pe care ai fi putut s-o aprinzi. Sau mândru de acțiunile tale și de cum ai știut să-ți organizezi viața, poți fi ispitit să te oprești și să privești înapoi, ca să te complaci în tine însuți: Ia uite câte am aprins! Sugestii Trăiește la maxim prezentul! Fii atent la lumânarea care în acest moment trece: este singurul mod prin care le poți aprinde pe toate... Pentru dialog - Ce înseamnă pentru tine, în afară de faptul că este o imagine, să aprinzi o lumânare? - E posibil să-ți trăiești prezentul chiar în orice situație? Când îți este mai ușor, când îți este mai greu? - În care dintre situațiile subliniate în povestioară te regăsești mai mult? Să te oprești și să-ți revezi viața la ce punct se află este totdeauna o ocazie pierdută pentru a trăi prezentul sau nu?
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |