» înapoi la cuprins «

Al şaselea pas: Dăruirea de sine. Ceea ce se dăruieşte rămâne veşnic

Cuvântul

"Cei unsprezece apostoli au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Isus să meargă. Când l-au văzut, s-au aruncat la pământ, deşi unii dintre ei erau în îndoială. Isus s-a apropiat de ei şi le-a spus aceste cuvinte: «Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi şi învăţaţi toate popoarele, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţaţi-le să păzească toate câte vi le-am poruncit vouă şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor. Amin»" (Mt 28,16-20).

Dorinţa

A-i ajuta pe tineri să descopere valoarea dăruirii de sine aşa cum a făcut Cristos, care ne trimite pe fiecare să dăm mărturie cu viaţa noastră despre Vestea cea Bună.

Dialogul

Deşi Cristos se înalţă la cer, el continuă să rămână în mijlocul nostru, continuă să ni se dăruiască până la sfârşitul veacurilor. Nouă ne încredinţează misiunea de a ne construi viaţa după exemplul său, dăruirea şi slujirea fiind mărturii de neînlocuit.

Orice creştin, care doreşte cu adevărat să îl imite pe Cristos, trebuie să îl imite şi în ceea ce priveşte dăruirea şi slujirea: "Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor" (Mc 9,35). Apoi trebuie să fie conştient că, de fapt, a sluji înseamnă a pune în valoare darurile primite de la Dumnezeu: "Ca nişte buni administratori ai harului de multe feluri al lui Dumnezeu, fiecare, după carisma pe care a primit-o, să vă slujiţi unii pe alţii" (1Pt 4,10). Imitându-l pe Cristos şi punând în valoare darurile primite, creştinul descoperă anumite caracteristici ale slujirii. Mai întâi gratuitatea. Aproapele nu poate fi slujit din interes. Orice fel de interes, de recompensă, face ca "slujirea" să fie faţă de noi şi nu faţă de cel care are nevoie de noi. "Când dai un prânz sau o cină, nu-i invita pe prieteni, nici pe fraţi, nici rudele, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te invite şi ei la rândul lor şi asta să-ţi fie răsplata. Dimpotrivă, când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci, infirmi, şchiopi, orbi şi vei fi fericit, pentru că ei nu pot să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepţi" (Lc 14,12-14). În al doilea rând slujirea trebuie să aibă o preferinţă faţă de cei mai mici, adică faţă de cei săraci, faţă de cei marginalizaţi, faţă de cei în cele mai mari dificultăţi. Cristos se identifică cu aceştia: "... Am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi mi-aţi dat să beau, am fost străin şi m-aţi primit, gol şi m-aţi îmbrăcat, bolnav şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit la mine... Adevăr, adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,35-40). În al treilea rând slujirea trebuie să fie concretă şi constantă. Cristos nu s-a interesat de ceilalţi doar din când în când, ci dăruirea sa a fost totală şi continuă. Pentru a face binele nu sunt suficiente cuvintele, ci faptele din viaţa de zi cu zi: "Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri" (Mt 7,21).

Trăirea

Daruri nepreţuite

Activitatea constă în a-i face conştienţi pe tineri cât de importantă este dăruirea în viaţa unui creştin. Se poate porni de la exemplul unui animator sau al unui catehet care dăruieşte din viaţa sa pentru binele altora. Se poate scoate în evidenţă că dăruirea trebuie să aibă următoarele caracteristici: să fie gratuită, să fie semnificativă şi să fie constantă.

"Sunt aceia care dau puţin din ceea ce au mult şi îl dau pentru a obţine recunoştinţă, iar dorinţa lor secretă strică darurile lor. Sunt aceia care au puţin şi dau totul. Tocmai ei sunt aceia care cred în viaţă şi în generozitatea vieţii, iar cufărul lor nu este niciodată gol. Sunt aceia care dau cu bucurie şi această bucurie este recompensa lor. Şi sunt aceia care dau cu durere, iar durerea este botezul lor. Şi sunt aceia care dau şi dăruind nu simt durere, nici nu caută bucurie, nici nu dăruiesc gândindu-se la virtute... Prin mâinile oamenilor ca aceştia, Dumnezeu vorbeşte şi în spatele ochilor lor Dumnezeu surâde pământului. E bine să dai atunci când ţi se cere, dar e mai bine să dai, chiar dacă nu ţi se cere, înţelegând necesităţile altora. Pentru cel care este generos a căuta pe cineva care să primească este o bucurie mai mare decât a dărui. Ai putea atunci să ţii ceva pentru tine?

Tot ceea ce ai, într-o zi sau alta vei pierde. De aceea, dă acum, astfel încât anotimpul dăruirii tale să nu fie cel al urmaşilor tăi" (Kahil Gibran). Cateheze pentru copii

Coordonator: sr. Silvia Brandiu

» înapoi la cuprins «