» înapoi la cuprins «

Al treilea pas: Împărtăşirea. Limita ce duce spre infinit

Cuvântul

"Isus a urcat într-o barcă, a trecut pe celălalt mal al lacului şi a ajuns în cetatea sa, Cafarnaum. Şi iată că i-au adus un paralitic, zăcând pe o targă. Văzând credinţa lor, Isus a zis paraliticului: «Ai încredere, fiule, păcatele îţi sunt iertate!» Unii dintre cărturari îşi ziceau: «Acest om spune blasfemii!» Dar Isus, cunoscând gândurile lor, a zis: «De ce gândiţi rău în inima voastră? Ce este mai uşor să spun: Păcatele îţi sunt iertate, sau să spun: Ridică-te şi umblă!? Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ, i-a zis paraliticului: «Ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!» Omul s-a ridicat şi s-a dus acasă. Văzând aceasta, mulţimea a fost cuprinsă de teamă şi l-a preamărit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o asemenea putere" (Mt 9,1-8).

Dorinţa

A-i ajuta pe tineri să recunoască şi să accepte propriile limite ca fiind o posibilitate de întâlnire cu Cristos şi de a le trăi ca o experienţă de împărtăşire pentru a-i aduce pe alţii la Cristos.

Dialogul

Nu ar trebui să ne fie greu să recunoaştem că şi noi suntem de multe ori în situaţia paraliticului. Trăim şi noi experienţa multor paralizii, a neputinţei în faţa unor situaţii care privesc viaţa noastră sau pe a celor de lângă noi. În faţa suferinţei, a morţii, a păcatului, ne dăm seama de neputinţa noastră. În aceste situaţii ne simţim dezorientaţi, incapabili de a găsi un sens, ne descurajăm, pierdem încrederea în noi înşine şi în ajutorul lui Dumnezeu. Numai atunci când reuşim să recunoaştem şi să acceptăm limitele atunci putem să întrezări o salvare. Sfântul Paul, vorbindu-le corintenilor, spune: "...Mă bucur în slăbiciuni, în jigniri, în necazuri, în lipsuri, în persecuţii, în lipsuri îndurate pentru Cristos, pentru că atunci când sunt slab, atunci sunt puternic" (2Cor 12,10). Dacă nu considerăm limitele ca fiind un faliment ireversibil şi, în schimb, suntem capabili să "ne folosim" de ele, atunci aceasta este calea pentru a-l întâlni pe Cristos, aşa cum i s-a întâmplat paraliticului. Acest paralitic care reprezintă toate limitele noastre şi toată suferinţa cu care este încărcată lumea.

Întâlnindu-l pe paralitic Cristos, de fapt, întâlneşte toată suferinţa fizică şi spirituală a omului, de aceea nu ezită să îl vindece şi să îi redea încrederea de sine şi în viaţă. Îi vindecă sufletul, iertându-i păcatele, şi îl eliberează şi de boala fizică. Infirmitatea l-a condus pe paralitic la Cristos, iar Cristos i-a deschis veşnicia prin vindecarea fizică şi spirituală.

Fiecare dintre noi este chemat să nu fugă din faţa propriilor limite sau a altora, ci să facă în aşa fel încât să devină ocazie de întâlnire cu Cristos care transformă slăbiciunea în forţă. Totodată, conştiinţa limitelor proprii trebuie să ne facă mai atenţi la limitele celor de lângă noi şi să ne determine să venim în întâmpinarea lor.

Trăirea

Puterea în slăbiciune

Această activitate urmăreşte să dea ocazia unui membru al grupului să vorbească despre un moment dificil din viaţa sa când s-a simţit paralizat, când a experimentat în mod pronunţat limitele sale. Este un exerciţiu de ascultare şi de meditare, deoarece nu se pune problema de a discuta despre ceea ce se spune. Mărturia poate fi susţinută şi de următoarele întrebări: Te-ai simţit singur în momentul respectiv? De cine te-ai lăsat ajutat? Ce a însemnat pentru tine această experienţă?

"I-am cerut lui Dumnezeu să mă facă puternic pentru a desfăşura proiecte grandioase, iar el m-a lăsat slab pentru a mă păstra în umilinţă.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea sănătate, pentru a realiza lucruri măreţe, iar El mi-a dat durerea, pentru a o înţelege mai bine.

I-am cerut bogăţia pentru a avea totul, iar el m-a lăsat sărac pentru a nu fi egoist.

I-am cerut puterea pentru ca oamenii să aibă nevoie de mine, iar el mi-a dat umilirea pentru ca eu să am nevoie de ei.

I-am cerut lui Dumnezeu totul pentru a mă bucura de viaţa, iar el mi-a lăsat viaţa pentru ca eu să mă bucur de toate.

Doamne, nu am primit nimic din tot ceea ce am cerut, dar totuşi mi-ai dat tot ceea ce aveam nevoie, şi asta aproape împotriva voinţei mele. Rugăciunile pe care nu le-am făcut mi-au fost ascultate.

Fie lăudat, o, Domnul meu: între toţi oamenii nimeni nu are ce am eu!" (Kirk Kilgour).

» înapoi la cuprins «