» înapoi la cuprins «

Al şaselea pas: Martor al speranţei. Orizonturi senine

Cuvântul

"Toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu aţi primit un duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Abba, Tată! Însuşi Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el, ca împreună cu el să fim şi preamăriţi.

Eu consider că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela. Într-adevăr, creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu. Căci creaţia a fost supusă zădărniciei, nu de bunăvoie, ci din cauza aceluia care a supus-o, cu speranţa că şi ea, creaţia, va fi eliberată de sclavia stricăciunii spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu. De fapt, noi ştim că toată creaţia suspină şi suferă durerile unei naşteri până în timpul de acum, dar nu numai ea, ci şi noi, cei care avem ca prim dar [al lui Dumnezeu] Duhul, şi noi suspinăm în noi înşine, aşteptând înfierea şi răscumpărarea trupului nostru; căci în speranţă am fost mântuiţi. Dar speranţa care se vede nu este speranţă, deoarece cum ar putea spera cineva ceea ce vede? Însă, dacă sperăm ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare" (Rom 8,14-25).

Dorinţa

A-i ajuta pe tineri să descopere speranţa de care trebuie să fie animată viaţa unui ucenic al lui Cristos. În faţa propriilor nemulţumiri şi dificultăţi, în faţa orizontului îngust şi al temerii faţă de viitor al multor oameni, creştinul poate să alimenteze speranţa, deoarece Duhul lui Cristos a fost revărsat în noi.

Dialogul

În Scrisoarea către Romani Paul vorbeşte despre greutăţile acestei vieţi, făcând apel la experienţa sa. Vorbeşte şi despre darul Duhului Sfânt care îi permite creştinului să aibă o speranţă fără margini. Ca un bun fariseu Paul avea o încredere totală în lege, însă a rămas dezamăgit. În momentul în care este transformat de Cristos, Paul devine conştient şi de fragilitatea sa. Îi este teamă deoarece îşi dă seama cât de mult această fragilitate este adânc înrădăcinată în fiinţa sa. Este conflictul său interior: "... Nu fac binele pe care îl vreau, ci săvârşesc răul pe care nu-l vreau" (Rom 7,14-25). Măcinat de această condiţie caută salvarea, conştient că aceasta nu se găseşte în interiorul său deoarece în el domneşte păcatul. În această căutare îl descoperă pe Cristos care oferă libertate şi speranţă, care face din om o "creatură nouă". De aceea, spune Paul, nu trebuie să ne mai fie teamă, ci trebuie să privim şi să trăim viaţa cu speranţă. Ceea ce este cel mai rău pentru om a fost învins. Propria condiţie şi propriul viitor au o altă culoare!

La nivel existenţial speranţa vizează dorinţa de fericire, realizarea de sine, împlinirea propriilor speranţe. Tocmai de aceea când se vorbeşte de speranţă gândurile merg spre viitor, se îndreaptă spre un scenariu al unei vieţi care să se împlinească. Vizează dorinţele şi nevoile. Atunci când nu este aşa, adică atunci când în locul speranţei apare neîncrederea, teama, disperarea, se întâmplă acest lucru tocmai pentru că privind în viitor nu se găseşte nimic de care să se poată agăţa, care să dea stabilitate să dea motivaţie dorinţei de a privi cu încredere ziua de mâine.

Pentru creştin speranţa înseamnă abandonare în iubirea lui Dumnezeu care este mai tare decât orice rău: speranţa vieţii chiar şi în prezenţa răului, a suferinţei şi a morţii. Acolo unde din punct de vedere uman speranţa nu mai găseşte nici o certitudine şi cedează disperării, speranţa creştină se încredinţează lui Dumnezeu convinsă că el are ultimul cuvânt asupra vieţii proprii şi a lumii întregi.

Speranţa vede mai mult decât ceea ce este în prezent; vede dincolo de problemele din viaţa proprie şi din lumea întreagă şi nu se opreşte la titlurile disperate şi pline de angoasă ale mass-media. Este capabilă să vadă realitatea interioară a lucrurilor, să contemple grija lui Dumnezeu faţă de lume şi să se încredinţeze lui: "El porunceşte îngerilor săi să te păzească pe toate căile tale. Ei te poartă pe mâinile lor pentru ca piciorul tău să nu se lovească de vreo piatră" (Ps 91,11). Nu este vorba doar de un simplu optimism sau de o amăgire superficială că "va fi bine", ci este speranţă de mântuire, adică credinţa într-o viaţă veşnică lipsită de preocupări şi animată de convingerea iubirii lui Dumnezeu.

Trăirea

Activitatea poate porni de la o analiză a modului în care tinerii privesc viitorul. Se poate lua în consideraţie atitudinea tinerilor faţă de pregătirea intelectuală, faţă de pregătirea pentru o meserie, faţă de pregătirea pentru o familie. Se poate face şi un exerciţiu de imaginaţie: Dacă aş fi preşedintele ţării ce aş face pentru ca tinerii să poată avea mai multă încredere în viitor?

"Nu este un lucru mai tragic decât disperarea, deoarece îi lipseşte puterea de a se arunca în genunchi" (Blaise Pascal).

"Speranţa vede spicul, atunci când ochii mei de carne nu văd altceva decât sămânţa care putrezeşte" (Primo Mazzolari).

"Speranţa nu este un vis, ci modul de a realiza visele" (Leo Joseph Suenens).

» înapoi la cuprins «