Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE: ANUL SFINTEI SCRIPTURI (III) 

» înapoi la cuprins «

Al cincilea pas: Martor al solidarității. O inimă și un suflet

Cuvântul

"Mulțimea celor care au crezut era o singură inimă și un singur suflet. Nici unul dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci toate le aveau în comun. Apostolii dădeau mărturie cu multă putere despre învierea Domnului Isus și ei toți se bucurau de mult har. De fapt, nu era nici unul dintre ei care să ducă lipsă, căci toți care posedau terenuri sau case, le vindeau, aduceau prețul celor vândute și îl puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie" (Fap 4,32-34).

"Dar un om cu numele Anania, împreună cu Safira, soția lui, a vândut un ogor și, cu complicitatea soției, a reținut din preț și, aducând o parte, a depus-o la picioarele apostolilor. Atunci, Petru i-a zis: «Anania, de ce ți-a umplut Satana inima ca să-l minți pe Duhul Sfânt și să reții din prețul ogorului? Oare n-ar fi rămas al tău, dacă nu l-ai fi vândut, și, după ce l-ai vândut, nu rămânea la dispoziția ta? Cum ți-a venit în gând fapta aceasta? Nu pe oameni i-ai mințit, ci pe Dumnezeu»" (Fap 5,1-4).

Dorința

A-i ajuta pe tineri să înțeleagă că au o datorie față de binele aproapelui. Caritatea și solidaritatea trebuie să caracterizeze viața creștinului.

Dialogul

Cartea Faptele Apostolilor descrie prima comunitate creștină. Aceasta era caracterizată de o profundă comuniune și de o atenție exigentă față de binele fiecărei persoane în parte. Acesta este un alt semn al prezenței Duhului Sfânt care transformă inimile creștinilor, modelându-le după inima lui Cristos care s-a îngrijit de cei mai nevoiași.

În contextul în care "nu era nici unul dintre ei care să ducă lipsă, căci toți care posedau terenuri sau case, le vindeau, aduceau prețul celor vândute și îl puneau la picioarele apostolilor", Anania și Safira fac și ei la fel..., dar nu în totalitate. Vând pământul lor și încredințează suma apostolilor... nu înainte însă să își oprească o mică parte. Păstrează pentru ei ceea ce, de fapt, era al lor; nu nedreptățesc pe nimeni. Totuși Petru foarte dur le spune că în modul acesta l-au mințit pe Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt este solidaritate deplină și totală, deoarece este viața lui Cristos care și-a sacrificat în totalitate existența pentru a-i mântui pe oameni. Cristos nu a pus nimic de o parte, nu a reținut nimic pentru sine, ci a dăruit totul pentru ca noi să avem viață din belșug. De aceea solidaritatea are exigențele sale: trebuie să fie totală, ca și libertatea.

Trăirea

Activitatea constă într-un dialog în cadrul grupului care poate să aibă ca punct de plecare analiza situației din propria comunitate parohială, în care, fără îndoială, există persoane care au nevoie de ajutor, de solidaritate, de o manifestare a carității. Se pot identifica modalități concrete prin care se poate veni în ajutorul acestor persoane. Un alt punct de discuție ar putea fi raportul dintre solidaritate și discriminare.

"Cea mai frumoasă călătorie care se poate face aici pe pământ este aceea de a ne îndrepta unul spre celălalt" (Paul Morand).

"Iubirea creează persoana iubită" (Abraham Maslow).

"În ziua în care nu veți mai arde de iubire, alții vor muri de frig" (François Mauriac).

» înapoi la cuprins «



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat