» înapoi la cuprins «

Assuer şi Estera: diversitatea culturală

(Est 2-5)

Au trecut decenii de când nu se mai spune să-ţi iei soţie şi bou din satul tău. Spaţiul din care îţi poţi alege soţul trece cu siguranţă dincolo de cel marcat de umbra turnului bisericii. Din contră, societatea multietnică dă naştere le legături de iubire care adună la un loc culturi şi religii atât de diferite, încât uneori par incompatibile. Iubirea care, aşa cum se spune adesea, este oarbă din cauza orbirii îndrăgostirii ar putea sugera imediat că diferenţele etnice nu au importanţă, ba mai mult, îmbracă iubirea cu farmecul intrigant datorat străinului. În rest nu este un lucru atât de straniu dacă este adevărat că în centrul oricărei căsătorii, fie că este monoetnică sau multietnică stă oricum o diferenţă destul de profundă, cea sexuală. Nu puţine cazuri ne învaţă totuşi că atunci când cei doi, după timpul privirii vrăjite în ochii celuilalt, încep să recunoască diferenţele reciproce, sfârşesc nu numai în faţa avocaţilor, ci ajung să mişte chiar diplomaţia internaţională, cu rezultate, pe de altă parte, adesea dezamăgitoare. Sentimentali şi raţionalişti se împart astfel, respectiv în a favoriza sau în a descuraja căsătoria care vrea să compună diferenţe de marcă, aşa cum ar putea fi între albi şi negri, slavi şi latini, musulmani şi creştini etc. Acea surprinzătoare bibliotecă de umanitate care este Biblia, în ciuda deselor povestiri despre cum tradiţia lui Israel a exclus căsătoriile cu străinii, ne povesteşte şi istoria dureroasă şi totodată fericită a unui cuplu foarte diferenţiat, cea a regelui persan Assuer şi a tinerei evreice Estera. La începutul cazului lor se găseşte acel farmec exotic care, folosind o asemănare agricolă, face ca iarba vecinului să fie mereu mai verde. În cazul nostru fascinanta străină este mult mai frumoasă decât marea majoritate a frumuseţilor autohtone.

"Estera era frumoasă la statură şi plăcută la vedere. Estera căpăta trecere înaintea tuturor celor ce o vedeau. Estera a fost dusă la împăratul Ahaşveroş... Împăratul a iubit-o pe Estera mai mult decât pe toate celelalte femei, şi ea a căpătat trecere şi iubire înaintea lui mai mult decât toate celelalte fete. I-a pus cununa împărătească pe cap, şi a făcut-o împărăteasă" (Est 2,7.15-17).

Ceea ce ar putea părea un final de poveste este dat peste cap imediat de o problemă etnică. Manevrat de colaboratorul său cel mai de încredere, regele Assuer dă unul dintre acele edicte despre care istoria va cunoaşte, din păcate, alte tragice reeditări: se porunceşte exterminarea evreilor prezenţi în tot Imperiul Persan. Estera se află prinsă între cererea de ajutor a poporului său, care îi cere să mijlocească pe lângă împărat, şi observarea teribilelor legi împărăteşti, conform cărora dacă cineva, bărbat sau femeie, intră la împărat în atriul din interior, fără să fi fost chemat, în baza unei legi egale pentru toţi, trebuie să fie dat morţii (Est 4,11). Teroarea de a-l înfrunta pe împărat, care atunci când se va hotărî să o facă îi va produce un leşin, este acutizată de marea responsabilitate care i-a fost prospectată de conaţionalii ei:

"Să nu-ţi închipui că numai tu vei scăpa dintre toţi iudeii, pentru că eşti în casa împăratului. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?" (Est 4,13-14).

Iubirea matrimonială nu este niciodată o problemă pur privată. Iubirea nu este niciodată dezgolită, ci întotdeauna este îmbrăcată cu o cultură, cu o religie. Ar fi o ingenuitate fatală şi o violenţă să vrei să o dezbraci. Ar fi totuşi integralist şi nedrept să condamni diferenţele culturale şi religioase. Pericolul nu este diferenţa, ci lipsa de respect şi de iubire. Exceptând cazul că iubirea trebuie să fie reciprocă, diferenţa celor care se iubesc nu poate decât să o exalte. Şi aşa cum, totuşi, se poate întâmpla dacă rămânem la exemplul Esterei, o căsătorie multietnică poate deveni izvor de reconciliere socială. Pentru aceasta însă trebuie să fim dispuşi să întâmpinăm riscuri "mortale". E bine să amintim aceasta în timpuri ca ale noastre, marcate de ingenuitatea atât a celor care neglijează diferenţele, cât şi de neîncrederea celor care nu fac altceva decât să le mărească mereu.

» înapoi la cuprins «