» înapoi la cuprins «

Tobia şi Sara: tăcerea erosului

(Tob 8)

Plăcerea sexuală a fost privită mult timp cu suspiciune, chiar şi atunci când era căutată şi trăită în cadrul căsătoriei; era tolerată numai dacă actul sexual era în vederea procreaţiei, dar şi în acest caz, dată fiind atracţia şi intensitatea sa, era suspectat ca fiind o periculoasă ispită de care trebuie să fugi. Descoperirea unirii profunde pe care actul conjugal este în stare să o exprime şi să o favorizeze a alungat de câteva decenii suspiciunile asupra eroului şi a făcut să vadă cum plăcerea trupurilor poate să manifeste sensibil unirea inimilor. Eliberarea erosului a făcut ca însăşi castitatea, mult timp propusă drept model ideal de a trăi sexualitatea, să fie arhivată ca exagerare a trecutului (care a ajuns într-acolo încât să o apere folosind centurile de castitate) sau alăturată sărăciei şi ascultării, între voturile călugăreşti. Erosul şi castitatea ar părea să se excludă reciproc: cea din urmă ar face imposibil să se bucure de plăcerea primului. Comportamentul lui Tobia şi Sara, în prima noapte de căsătorie, insinuează dubii celor care, prea repede, ar considera adevărat că erosul nu are nimic de a face cu castitatea.

"Când au terminat de mâncat şi de băut, au hotărât să meargă la culcare. Ceilalţi între timp au ieşit şi au închis uşa camerei. Tobia s-a ridicat din pat şi i-a spus Sarei: «Soră, ridică-te! Să ne rugăm şi să-i cerem Domnului să ne dea har şi mântuire». Ea s-a ridicat şi au început să se roage şi să ceară să vină asupra lor mântuirea, spunând: «Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi binecuvântat este numele tău pentru toate generaţiile. Să te binecuvânteze îngerii şi toate creaturile în toţi vecii vecilor! Tu l-ai creat pe Adam şi ai creat-o pe Eva, soţia lui, ca să-i fie de ajutor şi sprijin. Din ei doi s-a născut tot neamul omenesc. Tu ai spus: nu este bine ca omul să rămână singur; să-i facem un ajutor asemenea lui. Acum eu nu din dorinţă trupească o iau pe această rudă, ci cu intenţie dreaptă. Învredniceşte-te să ai milă de mine şi de ea şi fă-ne să ajungem împreună la bătrâneţe». Şi au spus amândoi «Amin, amin!»" (Tob 8,1.4-9).

Tobia şi Sara renunţă la unirea conjugală imediată. Din lipsă de dorinţă, am putea suspecta. Dar povestirea biblică, mai înainte cu câteva paragrafe, nu a uitat să ne amintească faptul că Tobia o iubea pe Sara atât de mult încât nu mai ştia să-şi dezlipească inima de ea (Tob 6,19). Ce motiv ar fi pentru a se abţine de la unirea conjugală? Nu este căsătoria locul în care iubirea poate şi trebuie să fie trăită din plin? Fără îndoială, dacă este adevărat că încă de la început Dumnezeu a voit ca pentru aceasta bărbatul va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi amândoi vor fi un singur trup (Gen 2,24). Dar unirea plină de plăcere a trupurilor nu reprezintă toată iubirea personală. Ar trebui să-i fie expresia sensibilă, dar se poate întâmpla să fie numai contact de piele lipsit de intimitatea inimilor, sau şi mai rău, cum se întâmplă totuşi între soţi, căutare egoistă a propriei plăceri în dauna celuilalt. Pentru ca iubirea să fie adevărată nu este de ajuns să palpite în inimă, trebuie să se traducă în gesturi de iubire; şi totuşi nu este de ajuns să faci un gest de iubire ca să spui că iubeşti, trebuie ca el să exprime iubirea. Dacă gesturile sunt chemate să devină cuvinte de iubire, atunci la fel ca şi cuvintele, pentru a fi înţelese trebuie să fie intercalate de tăcere. Fără pauze silenţioase cuvintele devin de neînţeles, un flux continuu de sunete lipsit de semnificaţie. La fel este cu iubirea erotică: dacă nu am fi niciodată capabili să o reţinem, ar sfârşi prin a fi contact fără comuniune. Castitatea conjugală este arta de a trăi sexualitatea ca expresie a iubirii. Castitatea nu este aşadar mutism erotic şi, pe de altă parte, nu se reduce la pur erotism. Este cu totul altceva decât a deveni stăpâni fără eforturi asupra propriei sexualităţi, în aşa fel încât să nu fim atraşi în senzualitate şi să uităm iubirea atentă faţă de celălalt. Nu va fi totuşi posibil să învăţăm arta de a iubi fără să învăţăm să moderăm erosul pentru a-l face mai expresiv. Într-un timp de erotism asurzitor, castitatea corect înţeleasă se propune drept calea care reconciliază sexul şi iubirea.

» înapoi la cuprins «