» înapoi la cuprins «

Elcana şi Ana: drama sterilităţii

(1Sam 1)

Frici contrastante se abat astăzi asupra cuplurilor la gândul vieţii care s-ar putea naşte din ei: se tem să aibă un copil, se tem că nu vor avea un copil. Episoade tulburătoare traduc în fapte aceste temeri: viaţa omenească este întreruptă în mod nenatural, viaţa omenească este produsă tehnic. Dar chiar şi în timpurile în care viaţa este violată şi manipulată apare imperios dorinţa de a da naştere unui copil. Numai că natura pare să-şi ia revanşa asupra rănilor care se produc fecundităţii sale naturale: creşte numărul cuplurilor care deşi doresc să dea naştere unui copil sunt afectate de sterilitate.

Ca orice dorinţă omenească, şi această dorinţă foarte umană a unui copil poate fi murdărită de egoism, dar în ciuda acestei posibilităţi este dificil să negăm că frustrarea sa nu comportă o suferinţă profundă: sterilitatea este o rană care pătrunde în identitatea persoanei şi cu atât mai mult într-o femeie. Biblia cunoaşte multe cupluri sterile. Între ele, istoria lui Elcana şi Ana iese în evidenţă prin perseverenţa cu care intră în laturile conjugale dosnice ale sterilităţii. Cunoştinţele vremii atribuiau cauza femeii, în acest caz Anei, fără a suspecta măcar ceea ce se cunoaşte astăzi referitor la sterilitatea masculină. În ciuda acestei limite, relatarea este atentă la consecinţele pe care le are asupra bărbatului faptul că nu vine copilul. Dar să observăm în primul rând sensibilitatea feminină deosebit de rafinată a Anei. Sânul steril nu-i apare drept o parte bolnavă din ea sau o funcţie blocată, ci ca o rană în faptul de a fi femeie. Sânul, ascuns în intimitatea trupului, este expresia trupească a intimităţii personale; suferinţa sânului, aşa cum mărturiseşte atitudinea Anei, devine suferinţa întregii persoane: ea plângea şi nu mânca (1Sam 1,7). Rana intimă a sterilităţii care sângerează deja la gândul propriului sân mut, se acutizează acolo unde fecunditatea alteia o scoate mai mult în evidenţă. Ana cunoaşte de-a dreptul perfidia feminină a celor care îşi arată ostentativ copiii pentru a o face să sufere pe cea care nu are:

"Potrivnica ei o înţepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă" (1Sam 1,6).

În lipsa iubirii unui copil, o resursă notabilă este cu siguranţă iubirea propriului soţ. Iar Ana nu este lipsită de această iubire, deoarece Elcana o iubeşte cu o iubire pe care cuvintele adresate soţiei lasă să se întrevadă că e gingaşă şi mare:

"Ano, pentru ce plângi, şi nu mănânci? Pentru ce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?" (1Sam 1,8).

Oricât de intensă poate fi iubirea conjugală, rana pentru copilul care lipseşte lasă să se intuiască cum fecunditatea nu este un opţional al iubirii de cuplu, ci destinul ei: cel de al treilea este dorinţa înscrisă în unirea celor doi.

În faţa sterilităţii inexplicabile şi de nedepăşit se întâmplă să se caute cauza la Dumnezeu. Era obişnuit pe timpul Anei să se considere că Domnul ar fi făcut sânul steril (1Sam 1,6). Nu este neobişnuit nici astăzi, în timpuri cu siguranţă nu prea pătrunse de religiozitate, să se atribuie lui Dumnezeu originea relelor care scapă explicaţiilor şi grijilor omeneşti. A conduce până la Dumnezeu drama propriei sterilităţi este calea parcursă de Ana. Nu o parcurge totuşi cu degetul îndreptat în semn de acuză, ci cu privirea încrezătoare a celei care percepe că, dincolo de orice capacitate şi efort omenesc, izvorul vieţii vine de mai departe şi îşi înfige rădăcinile în misterul divin. Numai dacă este condusă la originea sa divină, fecunditatea încetează să mai fie puterea unui bărbat şi a unei femei şi în consecinţă sterilitatea o frustrare. Numai dacă este văzut din înaltul lui Dumnezeu, copilul încetează de a mai fi un drept la care nu se poate renunţa şi devine un dar oferit în mod gratuit şi de care nu se poate dispune după bunul plac.

Numai dacă soţii îşi amintesc cine este Creatorul pot recunoaşte că fecunditatea procreaţiei nu este un titlu de mândrie, iar copilul nu este proprietate privată; aşa cum se şi pot mângâia la gândul că sterilitatea nu este numai o umilire dureroasă, iar absenţa unui copil nu este un destin crud.

» înapoi la cuprins «