» înapoi la cuprins «

Onan şi Tamar: închiderea în faţa vieţii

(Gen 38)

De la un capăt până la aproape celălalt al istoriei, sexualitatea şi procreaţia au mers mână în mână. Ba chiar de-a lungul veacurilor procreaţia s-a impus, nu fără o anumită miopie a moralei catolice, ca unicul motiv valid pentru unirea sexuală. Cu o evoluţie rapidă, în cursul ultimului secol sexualitatea a recâştigat teren, mai întâi egalând, apoi trecând înaintea procreaţiei. S-ar putea spune că la începutul secolului al XX-lea se făcea dragoste pentru a face copii, la jumătatea secolului în timp ce se făcea dragoste se făceau copii, astăzi ori se face dragoste ori se fac copii. Apariţia contracepţiei şi a fecundării artificiale a făcut separarea dintre unirea sexuală şi procreaţie din punct de vedere tehnic posibilă, relativ uşoară, suficient de sigură. Faptul că unirea conjugală nu este numai o funcţie reproductivă este de acum în consensul tuturor: însuşi magisteriul Bisericii Catolice insistă a o considera expresie şi aliment al iubirii matrimoniale, iar referitor la paternitate şi maternitate cere să fie responsabile.

În discuţie este, în schimb, legătura intimă care strânge unirea sexuală şi procreaţia. Iubirea celor doi se poate închide sosirii celui de al treilea? Istoria biblică a lui Onan nu încetează să atragă atenţia supra efectelor pe care le provoacă excluderea cu încăpăţânare a copiilor:

"Iuda a luat întâiului său născut Er, o nevastă numită Tamar. Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul l-a omorât. Atunci Iuda a zis lui Onan: «Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă, ca şi cumnat, şi ridică sămânţa fratelui tău». Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă fratelui său. Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât şi pe el" (38,6-10).

Obişnuiţi cum suntem cu căsătoria din iubire, rămânem uimiţi de uzanţa impusă lui Onan de a se căsători cu văduva fratelui defunct pentru a-i garanta o descendenţă. Dar acest lucru îl putem atribui faptului că este vorba de tradiţii antice şi diferite de tradiţia noastră. Ceea ce ne stupefiază este severitatea cu care Onan este judecat pentru faptul că nu vrea să procreeze: se spune că Domnul l-a omorât. Cine ar lua ad litteram textul Bibliei ar avea cu siguranţă motive de a acuza religia de pedepsire a oricărei expresii a sexualităţii care nu ar fi în vederea procreaţiei. Dar o lectură care ar ţine cont de mentalitatea timpului în care a fost scris ar descoperi că relatarea pedepsirii lui Onan nu înseamnă nici că sexualitatea are ca scop exclusiv aducerea pe lume a copiilor, nici că Dumnezeu este atât de înspăimântător încât să pedepsească cu moartea pe cel care nu vrea să procreeze. Ceea ce povestirea arată cititorului este legătura intimă care există între viaţa unei persoane şi exerciţiul fecund al sexualităţii. Unirea sexuală este ca floarea de primăvară destinată să ajungă vara fruct. Procrearea copilului nu este ceva adăugat iubirii sexuale, ci este împlinirea sa. În măsura în care ar refuza să fie rodnică, iubirea sexuală s-ar ofili şi ar muri. Unirea conjugală care ar refuza viaţa cu încăpăţânare ar mortifica însăşi viaţa soţilor. Copiii nu sunt un accident şi nici un produs al tehnicii: a luat viaţă dorinţa plină de iubire a celor doi de a fi una, sunt realizarea în timp al acelei dorinţe de veşnicie care însufleţeşte iubirea dintre un bărbat şi o femeie. În copil cei doi părinţi vor fi mereu prezenţi împreună şi vor fi dincolo de moartea lor. Poate că nu este inutil să amintim acest lucru în aceste timpuri, când pare atât de clar că a face dragoste şi a da naştere vieţii sunt lucruri pur şi simplu diferite.

» înapoi la cuprins «